Imagini de la funeraliile lui Gaddafi, transmise de o televiziune arabă
Televiziunea Al Alaan a prezentat joi imagini despre ceea ce pare a fi înmormântarea colonelului Muammar Gaddafi, a fiului său Muatassim şi a fostului ministru al apărării Abu Bakr Younis, în localitatea Misrata, transmite Efe, citată de Agerpres.
O înregistrare video fără sonor prezentată pe site-ul televiziunii arată trei coşciuge din lemn cu rămăşiţele pământeşti ale celor trei învelite în câte un giulgiu, cu faţa neacoperită, înainte de a fi îngropate acum două zile.
Coşciugele se văd pe jos, înconjurate de 20 de bărbaţi, unii purtând tunică şi turban, iar alţii în uniformă militară, în faţa unei clădiri cu luminile aprinse pentru că era noapte.
Cei trei au fost înmormântaţi într-un loc secret, în deşert, în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenţi doar vărul şi şoferul lui Gaddafi, a spus prezentatorul canalului de televiziune, fără a preciza data.
Muammar Gaddafi a murit în oraşul său natal, Syrta, la 20 octombrie şi a fost înmormântat în secret la 25 octombrie, în nisipurile deşertului libian, după cum a confirmat pentru Efe o sursă din cadrul Consiliului Militar al celei mai înalte autorităţi a rebelilor la Tripoli.
Televiziunea Al-Jazira a semnalat că Muammar Gaddafi a fost înmormântat împreună cu Muatassim şi Younis, care au murit joi la Syrta în circumstanţe similare. Al-Jazira a asigurat că membri ai tribului fostului lider libian au fost prezenţi la înmormântare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu