Gianfranco Fini asigură că, în Italia, vor fi alegeri anticipate în 2012
Guvernul condus de Silvio Berlusconi 'va supravieţui' până la sfârşitul acestui an, dar în martie 2012 vor fi alegeri anticipate, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor din parlamentul italian, Gianfranco Fini, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul La Stampa, după ce guvernul italian a primit vineri votul de încredere al parlamentului.
Gianfranco Fini, lider al partidului Viitor şi Libertate (FLI), format de un grup de parlamentari care au părăsit majoritatea, consideră că votul de vineri a demonstrat că guvernul italian are o 'majoritate îngustă'.
'Berlusconi va putea supravieţui mai mult sau mai puţin până la Crăciun, va face tot posibilul pentru a obţine aprobarea legilor care-l interesează personal, indispensabile pentru a transforma procesele sale în 'pret a porter' şi apoi va merge la alegeri', a explicat fostul aliat al lui Berlusconi, citat de Efe, care preia ştirea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai afirmat că liderul Ligii Nordului, Umberto Bossi, va fi cel care va decide 'deconectarea' maşinii care ţine în viaţă executivul lui Berlusconi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu