Daniel Constantin: Lui Piedone i se poate aplica orice sancţiune, de la atenţionarea verbală la excluderea din PC
Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, a declarat, luni, că decizia conducerii partidului în cazul primarului sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, se va lua în cadrul şedinţei de marţi, adăugând că, fiind simplu membru, i se poate aplica orice sancţiune: de la avertizarea verbală, la excluderea din formaţiune.
"PC va lua o decizie mâine la Biroul Executiv Central. În acest moment, domnul Piedone este membru al PC şi candidat USL la primăria sector 4. Dacă mâine în şedinţă vom decide altceva ... fiind simplu membru de partid în momentul de faţă domnului Piedone i se poate aplica orice sancţiune, începând cu atenţionarea verbală, până la excluderea din partid. Nu ştiu ce îi vom da. Mi-e greu să fac recomandări pentru că este o persoană în care am avut foarte mare încredere. E posibil să mă abţin de la votul care va fi dat în Biroul Executiv", a spus Constantin.
În opinia liderului PC, un gest de normalitate era ca Piedone să-şi dea demisia şi din funcţia de membru de partid şi să-i întrebe cetăţeni "dacă a se alătura domnului Băsescu şi domnului Oprea împotriva cetăţenilor, tăind pensii şi salarii, este o decizie foarte bună".
"Este un om în care am foarte mare încredere şi în care am crezut foarte mult, mai ales în loialitatea sa, după ce şi-a exprimat-o în nenumărate rânduri. În momentul de faţă, după ce şi-a dat demisia, este un gest unilateral, din toate funcţiile, nu am înţeles de ce nu şi-a dat demisia şi din aceea de membru. După aceea am înţeles pentru că de fapt se cere a fi exclus din partid, pentru a rămâne primar la sectorul 4", a afirmat Daniel Constantin.
Întrebat dacă avea cunoştinţă despre negocierile edilului cu UNPR, Constantin a precizat că ştia "foarte clar despre relaţia lui Piedone cu Gabriel Oprea".
"Ştiu foarte clar că domnul Piedone a participat alături de domnul Gabriel Oprea la negocieri pentru a atrage primari, exemplul de la Hunedoara confirmat de doamna Mariana Câmpeanu, ştiu foarte bine cum s-a întâlnit cu domnul primar Pandele de la Voluntari pentru a negocia aceleaşi lucruri. Eu ştiam că avea o relaţie de ani de zile, şi nu i-am interzis să aibă o relaţie bună cu Gabriel Oprea, se pare că s-a transformat şi într-o relaţie politică", a precizat liderul PC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu