Steve Jobs,geniul Apple, a murit.
"Geniul lui Steve, pasiunea şi energia lui au fost sursa a numeroase inovaţii care ne-au îmbogăţit şi ne-au îmbunătăţit vieţile. Lumea este nemăsurat mai bună datorită lui Steve", se arată într-un comunicat al Apple."Apple a pierdut un vizionar şi un creator de geniu, iar lumea a pierdut o fiinţă incredibilă", a reacţionat Cook, într-un mesaj adresat angajaţilor grupului, dat publicităţii.Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. Prietenii şi fanii Apple şi-au exprimat regretul pentru moartea sa, informează CNN. "Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi", se arată într-un scurt comunicat al consiliului de administraţie al societăţii.
Moartea lui Steve Jobs nu a fost neaşteptată. Cofondatorul Apple s-a luptat cu cancerul mai mulţi ani, iar în luna august şi-a anunţat demisia din funcţia de CEO şi preşedinte al consiliului de administraţie al Apple, urmând să fie înlocuit de fostul COO al companiei Tim Cook.
"Am spus întotdeauna că, dacă va ven ziua în care nu-mi voi putea îndeplini îndatoririle în calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru", a scris Jobs, într-o scrisoare adresată consiliului de administraţie şi "comunităţii Apple", potrivit www.tmz.com.
"Din nefericire, această zi a venit. Demisionez deci din funcţia de director general al Apple ", a adăugat el.
Steve Jobs a fondat compania într-un garaj, în 1976, împreună cu Steve Wozniak. El a demisionat în 1985, în urma unei lupte interne pentru putere, dar a revenit la conducere în 1997.
El a orchestrat de atunci lansarea unor produse vedetă, precum calculatorul iMac, tableta iPad sau telefonul multifuncţional iPhone, a cărui ultimă versiune a fost prezentată marţi.
Un site de Internet va fi pus la dispoziţia celor care vor să-i aducă un omagiu lui Steve Jobs, a anunţat familia acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu