miercuri, 26 octombrie 2011

MEDIAFAX:BASESCU,UDREA,,BOC MARII COMUNISTI ABSENTI DE LA DISCURSUL REGELUI MIHAI I

Udrea, Anastase, Boc şi Băsescu, marii absenţi de la discursul Regelui Mihai
Potrivit agendei de astăzi, de la 9.15, Traian Băsescu a participat, alături de ministrul Gabriel Oprea, la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Armatei României, la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie. La ora 10.00, când era programat discursul fostului suveran, Băsescu a plecat spre Bruxelles pentru o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. La rândul său, premierul Emil Boc se află în deplasare, la Carei, unde participă  la ceremoniile de Ziua Armatei, precum şi la extinderea unei investiţii.
Din deplasare, Boc i-a urat "La mulţi ani şi multă sănătate" Regelui, spunând apoi că i s-ar fi părut o lipsă de respect faţă de Armata Română dacă nu ar fi fost prezent la manifestările care au avut loc la Carei.
Nici preşedinta Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase, nu a fost în sală, şedinţa solemnă fiind prezidată de Mircea Geoană. Anastase a plecat într-o vizită oficială în Georgia, urmând exemplul premierului Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu, care au anunţat încă de acum câteva săptămâni că nu vor veni în Parlament.
Predoiu, singur în băncile Guvernului
Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu,  a fost singurul care a ocupat un scaun în băncile destinate Guvernului, aşezate în partea dreapta a prezidiului, cum stai cu spatele la sală. Din Guvern, au mai fost însă prezenţi şi liderii UDMR.
"Discursul Regelui Mihai I în Parlament a fost unul foarte echilibrat şi foarte curat, fără vorbe goale, fără lozinci, în care s-a referit la valori importante precum demnitatea, identitatea şi soarta ţării pe termen lung. A fost un discurs impresionant prin claritate şi simplitate. Cred că toată lumea s-a aşteptat la un astfel de discurs", a spus ministrul Culturii, Kelemen Hunor, citat de Mediafax.
"Discursul său a fost un mesaj echilibrat, care a demonstrat, pentru mine, că Regele, care a împlinit 90 de ani, are un puternic simţ al răspunderii faţă de soarta ţării, a democraţiei şi a societăţii româneşti. Atât pot să vă spun", a aspus şi vicepremierul Marko Bela.
Nici Patriarhul Daniel nu a asistat la discurs.

Niciun comentariu: