miercuri, 26 octombrie 2011

BBC:TRAIAN BASESCU A BOICOTAT DISCURSUL MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I!

"Discursul Regelui Mihai I a fost boicotat de preşedinte", scriu jurnaliştii de la BBC, care subliniază că, pe lângă Traian Băsescu la eveniment au mai refuzat să participe şi miniştrii Guvernului Boc.

La împlinirea vârstei de 90 de ani, Regele Mihai s-a adresat Parlamentului, le-a cerut politicienilor să consolideze democraţia în România şi să redea ţării demnitatea, notează BBC.

Fostul suveran a fost aplaudat îndelung de parlamentarii şi invitaţii prezenţi la eveniment. Pe de altă parte, membrii Guvernului, preşedintele Traian Băsescu şi primul ministrul al României au refuzat să participe la şedinţa solemnă din Parlament, mai scriu jurnaliştii britanici.

Oficialii spun însă că nu există niciun plan de reinstaurare a monarhiei în România. "Vrem să onorăm şi să sărbătorim o persoană importantă a istoriei noastre", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, al cărui partid l-a invitat pe fostul suveran să ţină un discurs în Parlament, scrie AFP.

Într-un "discurs istoric", fostul suveran a îndemnat clasa politică din România să acţioneze pentru ca ţara să îşi regăsească "demnitatea şi respectul" pe scena internaţională şi a lăudat progresele realizate după prăbuşirea regimului comunist în 1989, citând între acestea "democraţia, libertăţile şi un început de prosperitate", mai notează AFP.

Dar ultimul şef de stat care a supravieţuit celui de al Doilea Război Mondial a denunţat "dispreţul faţă de etică şi de rolul primordial al instituţiilor statului, dar şi personalizarea puterii", critici disimulate adresate preşedintelui Băsescu, acuzat de "autoritarism" de către adversarii săi politici, comentează agenţia franceză.

"Era un moment constructiv şi util", a declarat, citat de AFP, fostul preşedinte Ion Iliescu, care l-a împiedicat în anii '90 pe Mihai să revină în ţară şi al cărui partid social-democrat a propus ca fostul rege să fie declarat "persona non grata". El a adăugat că s-a "reconciliat" cu fostul suveran în 2001, lucru care i-a permis să se instaleze definitiv la Bucureşti. În schimb, preşedintele Băsescu, care nu îşi ascunde ostilitatea faţă de fostul rege, notează agenţia, şi premierul Emil Boc au lipsit din Parlament, preferând să asiste la ceremoniile de "Ziua Armatei", încheie AFP.

Niciun comentariu: