luni, 17 octombrie 2011

MEDIAFAX:CEREMONIE PRIVATA IN MEMORIA LUI STEVE JOBS LA UNIVERSITATEA STANDFORD!

Ceremonie privată în memoria lui Steve Jobs, la Universitatea Stanford

Mai multe personalităţi din Silicon Valley au participat duminică, la Universitatea Stanford din Palo Alto, la sud de San Francisco, la o ceremonie privată dedicată memoriei lui Steve Jobs, cofondatorul grupului Apple.
Steve_JobsMembri ai personalului de securitate ai societăţii informatice şi universităţii, dar şi poliţişti locali, au permis doar accesul persoanelor care aveau invitaţie la eveniment, a constatat un jurnalist AFP. Apple a avertizat că această ceremonie va fi privată, accesul presei fiind strict interzis, informează Mediafax.
Deţinătorii de invitaţii, care au fost trimise de Emerson, o asociaţie de caritate fondată de văduva lui Jobs, Laurene Powell Jobs, au fost îndrumaţi spre capela universităţii. Accesul de la clădirea religioasă la muzeul în care a continuat ceremonia, duminică seara, s-a făcut pe o alee plină de lumânări.
Automobile şi maşini cu tracţiune integrală de culoare neagră au parcat la intrarea în capelă, situată în centrul campusului, în timp ce gărzi de corp îi îndepărtau pe trecătorii curioşi sau pe cei care încercau să fotografieze invitaţii, îmbrăcaţi sobru.
Unii dintre ei au intrat în capelă, cu o capacitate de peste 1.000 de persoane, printr-o intrare laterală foarte bine păzită.
Steve Jobs, decedat la vârsta de 56 de ani, după o luptă împotriva cancerului care a durat mai mulţi ani.

Niciun comentariu: