Duminică, o adunare federală îl va alege pe noul preşedinte al Germaniei.
Noul preşedinte al Germaniei va fi ales duminică de o adunare federală care ar urma să aprobe candidatura lui Joachim Gauck, pastor militant pentru drepturile omului în fosta RDG, decizie considerată o formalitate, pe fondul sprijinului ferm al guvernului în favoarea sa şi a unei mari părţi din opoziţie, informează sâmbătă Efe, potrivit Agerpres.
Ar fi pentru prima dată în istoria Germaniei când un candidat la şefia statului este susţinut de peste o mie dintre cei 1.240 de membri care compun Adunarea Federală, formată din 620 de deputaţi ai Bundestag (camera inferioară a Parlamentului german) şi tot atâţia delegaţi ai celor 16 legislative regionale.
Gauck, în vârsta de 72 de ani, se bucură de sprijinul tuturor partidelor: Uniunile creştin-democrate, Partidul Liberal, social-democraţi şi Verzii, fiind criticat doar de partidul stângii radicale, Die Linke, din care fac parte membri ai Partidului Comunist care domina în fosta RDG.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu