sâmbătă, 31 martie 2012

REGINA ELISABETA A -II-A A DEVENIT STRABUNICA PENTRU A DOUA OARA!

Regina Marii Britanii, ”încântată de vestea” că este iar străbunică

Casa Regală a Marii Britanii este ”încântată de vestea” nașterii fetiței Isla Elizabeth Phillips, nepoata prinţesei Anne. Regina Elisabeta a II-a a devenit străbunică pentru a doua oară, în anul în care aceasta sărbătorește jubileul de diamant, marcând 60 de ani de domnie.
Isla Elizabeth Phillips, cu o greutate de 3,29 kilograme la naştere, a treisprezecea în ordinea succesiunii la tron, s-a născut joi la spitalul regal Gloucestershire din Gloucester, în sud-vestul Angliei.
Caea mai tânără membră a familiei regale este a doua fiică a lui Peter Phillips, în vârstă de 34 de ani, fiul prinţesei Anne, şi a soţiei acestuia de origine canadiană, Autumn, în vârstă de 33 de ani. Ei mai au un copil, Savannah Phillips, care s-a născut în decembrie 2010.
Buckingham Palace nu a precizat care va fi prenumele uzual al fetiţei.
Prinţesa Anne, în vârstă de 61 de ani, a hotărât ca fiul şi fiica sa să nu poarte titluri regale iar fiul său Peter menţine un profil discret, fără a îndeplini obligaţii regale.
Regina Elisabeta, soţul său prinţul Philip, prinţesa Anne, primul său soţ Mark Phillips şi familia tinerei mame au fost cu toţii informaţi şi sunt "încântaţi de veste", a anunţat vineri Buckingham Palace.

"ALBA CA ZAPADA"CA TACIUNELE LAZAROIU SE PUNE BINE PE LANGA FOLRIN POPESCU DE LA TARGOVISTE!

Lăzăroiu la Târgoviște: Florin Popescu merită o funcție mai mare în PDL

Aflat, vineri, la Târgoviște, la bilanțul celor patru ani de guvernare pedelistă în județ, fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, nu a scăpat ocazia de a-i ridica o minge la fileu  președintelui Consiliului Județean, Florin Popescu, afirmând că acesta ar merita o funcție mai mare în PDL.
„Eu cred că Florin Popescu are, în partid, o funcţie mai mică decât ar merita, la nivel central. E vicepreşedinte, nu e puţin lucru. Poate că ar trebui să i se dea, la un moment dat, mult mai multe responsabilităţi pe organizare. Partidul ar arăta altfel şi la nivel naţional”, a afirmat Lăzăroiu, care a participat, la Târgovişte, la bilanţul celor patru ani de mandat ai preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, şi ai primarului municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, ambii reprezentanţi ai PDL.
Lăzăroiu a vorbit şi despre cum Florin Popescu a reuşit să creeze o organizaţie puternică de partid în Dâmboviţa, cum democrat-liberalii dâmboviţeni au reuşit să câştige mai multe primării din zona de sud a judeţului.
„Ştiu că, zilele acestea, este un pic de panică în PDL sau mai multă panică. Vreau să vă spun, pentru că e senzaţia asta de disoluţie a partidului şi mulţi oameni se întreabă: există vreun plan, la nivel naţional? O să fie alegeri parlamentare, o să avem alegeri prezidenţiale. Pot să vă spun că există un plan. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe! Centru-dreapta va rămâne la guvernare încă mulţi ani de aici înainte. Partidul are puţini oameni ca Sorin Frunzăverde şi, din fericire, are mulţi oameni ca Florin Popescu”, a afirmat Lăzăroiu.
Vicepreședintele PDL Florin Popescu și-a anunțat intenția de a candida la un nou mandat în fruntea CJ Dâmbovița și va face din nou tandem cu primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga
Totuși, potrivit "Jurnal de Dâmbovița" atât președintele CJ, Florin Popescu, cât și primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, sunt cercetați în 10 dosare penale de către DNA. Florin Popescu are șase, iar finul acestuia, primarul din Târgoviște, patru.
La acest bilanț al guvernării portocalii din Dâmbovița au fost prezenți Theodor Stolojan, Oana Antonescu, Valeriu Turcan, Gică Popescu, Naria Cârneci și actorul Mircea Albulescu.

EMIL BOC IL VREA CA SEF DE ORGANIZATIE PD-L CARAS-SEVERIN PE IANCU SIMION PRIMARUL DIN OTELUL ROSU!

Boc îl vrea președinte la PDL Caraș-Severin pe primarul din Oțelu Roșu

Biroul Permanent Naţional al PDL va desemna, luni, o conducere interimară a filialei din Caraş-Severin, a declarat, vineri, Emil Boc, în condițiile în care fostul premier și Ioan Oltean îi susţin pe actualul secretar general al PDL Caraş-Severin și primar din Oțelu Roșu, Iancu Simion, pentru preluarea șefiei organizației județene a partidului.
„Preşedintele PDL Emil Boc şi secretarul general al partidului Ioan Oltean îl propun pe Iancu Simion - secretar general al PDL Caraş-Severin, primar al municipiului Oţelu Roşu în calitate de preşedinte interimar al organizaţiei Caraş-Severin, cu sarcina de reorganizare a filialei, în urma plecării lui Sorin Frunzăverde la PNL”, potrivit unui comunicat de presă al PDL.
De asemenea, liderii partidului îl susţin pe actualul vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, Nicuşor Vasilescu, primar al oraşului Băile-Herculane, pentru postul de prim-vicepreşedinte interimar al Organizaţiei Caraş-Severin.

vineri, 30 martie 2012

ADRIEAN VIDEANU DESPE TABERELE DIN PD-L:SI UNII SI ALTII AU DREPTATE!

Videanu: Şi unii, și alţii au dreptate.
 

Ceea ce s-a întâmplat luni în şedinţa coaliţiei „nu va fi nici prima nici ultima dată”, întrucât totul ţine de negociere, a arătat joi seară Adriean Videanu, la B1Tv, precizând în acelaşi timp că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier a fost cea mai bună soluţie.
Întrebat despre tensiunea dintre primul ministru şi PDL, Videanu spune că „şi unii, şi alţii au dreptate”. „Primul ministru trebuie să aibă independenţa lui, legat de ceea ce şi-a asumat în guvernul pe care îl conduce, dar şi primul ministru trebuie să ştie că e susţinut de o majoritate parlamentară. Acest lucru se negociază. Ceea ce s-a întâmplat lunea trecută nu va fi nici prima, nici ultima dată”, a declarat Adriean Videanu.
„Noi am avut discuţii în zona aceasta şi cu Emil Boc, preşedinte al celui mai important partid”, a adăugat liderul PDL.
În opinia sa, „soluţia cu Mihai Răzvan Ungureanu premier, a fost cea mai bună soluţie pentru momentul politic 2012”.

COREEA DE NORD SE PREGATESTE DE LANSAREA RACHETEI.JAPONIA RIPOSTEAZA!

Coreea de Nord se pregăteşte de lansarea rachetei. Japonia ripostează.
 

Lansarea trebuie să aibă loc de la Tongchang-ri, în extremul nord-vest al Coreei de Nord. Prima parte a rachete trebuie să cadă în Marea Galbenă, în vestul peninsulei coreene, iar cea de-a doua în estul Filipinelor.
Coreea de Nord a început pregătirile pentru lansarea unei rachete cu rază lungă prevăzută pentru jumătatea lui aprilie, în pofida condamnărilor din partea comunităţii internaţionale, conform imaginilior satelit publicate de un site de Internet din Statele Unite, transmite AFP.
Imaginile, capturate joi de compania americană DigitalGlobe, arată că pregătirile au început într-adevăr, conform site-ului 38 North (38north.org), specializat în studiul Coreei de Nord.
Phenianul a declarat în ultimele zile că intenţionează să lanseze această rachetă pentru a pune pe orbită un satelit de observaţie cu scop civil. Statele Unite şi aliaţii lor, mai ales Coreea de Sud şi Japonia, o consideră un test cu rachetă balistică de rază lungă, încălcând astfel rezoluţiile ONU. Acestea au solicitat Coreei de Nord să renunţe.
Imaginile arată că rampa de lansare a fost amplasată, conform 38 North. Echipamentele conectate la turn, în timp ce mai mulţi oameni sunt văzuţi pe rampă.
Echipe defrişează împrejurimile, fără îndoială pentu a evita un incendiu când motoarele vor fi pornite. Se văd de asemenea şi camioane, care încarcă rezervoarele rachetei cu carburant. Pregătirile "par să se desfăşoare în acord cu programul stabilit" iar următoarea etapă va fi amplasarea primei părţi din rachetă pe rampa de lansare, la 30 sau 31 martie, apreciază site-ul de Internet. Lansarea trebuie să aibă loc de la Tongchang-ri, în extremul nord-vest al Coreei de Nord. Prima parte a rachete trebuie să cadă în Marea Galbenă, în vestul peninsulei coreene, iar cea de-a doua în estul Filipinelor. Lansarea este prevăzută între 12 şi 16 aprilie

PRESA UNGARA.NEMZETI SPORT:GIGI BECALI,DE LA FIUL CIOBANULUI,LA REGELE PROSTILOR DIN FOTBALUL ROMANESC!

Presa ungară
Gigi Becali, de la fiul ciobanului, la regele proştilor din fotbalul românesc.
 

Nemzeti Sport, unul dintre cele mai importante ziare de sport din Ungaria, a realizat un amplu reportaj despre omul de afaceri român Gigi Becali, în care i se face acestuia o caracterizare pe măsură. "Fiu de cioban, xenofob, antisemit", sunt doar câteva dintre epitetele folosite pentru a-l descrie pe patronul Stelei.
„Gigi Becali sau cum a ajuns din fiul ciobanului regele proştilor din fotbalul românesc. O poveste despre un băiat care nu se sperie când trebuie să ajungă cu pricepere la bani, dar nici când trebuie să bată femei cu ajutorul bodyguarzilor săi. Şi totuşi este iubit”. Cam aşa începe reportajul din presa ungară, citat de Jurnalul.ro.
Ungurii de la Budapesta comentează despre Gigi Becali că viaţa lui ar putea deveni subiect de film "însă sperăm sincer că nimănui nu îi va trece prin cap să pună mâna, cu acest scop, pe o cameră de filmat".
Caracterizarea celor de la Nemzeti Sport devine şi mai incisivă: "Gigi Becali, patronul atotputernic al clubului Steaua Bucureşti, s-a îmbogăţit în circumstanţe dubioase, este xenofob, antisemit, parlamentar european, dar a ridicat un sat din banii săi. Şi nu se consideră Iisus".
Ungurii susţin că deşi unii îl văd pe Becali ca pe "o pată de culoare", "alţii îl percep ca pe un ulcer purulent într-un corp sănătos-tun".
Reportajul continuă cu o descriere amănunţită a parcursului pe care l-a făcut Becali pentru a ajunge patronul echipei Steaua, om de afaceri de succes şi europarlamentar: "Becali provine dintr-o familie de aromâni, deportată de comunişti după al Doilea Război Mondial (...) Situaţia financiară s-a schimbat în momentul în care, pe baza unui instinct bun, Becali a schimbat un teren aflat la 15 km de Bucuresti, cu unul din zona nordică a capitalei, ce aparţinea Armatei. Aceasta nu a fost singura mutare curajoasă a lui Gigi, care în timpul afacerilor cu Armata a ajuns în strânsă legătură cu clubul Steaua (...) Pe cât se îmbogăţea mai mult, pe atât urca tot mai sus în ierarhia clubului, până în luna februarie a anului 2003, când a devenit patronul roş-albaştrilor (...) Un alt vis măreţ al lui Gigi Becali a fost să devină parlamentar. I-a reuşit, dar să fim darnici şi să recunoaştem că doar pe jumătate".
Reportajul se termină pe o notă umoristică, junaliştii unguri notând că: "În ciuda acestor fapte, sau poate tocmai din cauza lor, Becali este surprinzător de popular în România, un fel de erou din poveştile populare, care înfruntă toate problemele pentru el însuşi şi pentru lumea creată spre încântarea sa”.

joi, 29 martie 2012

BASISTUL CRISTIAN PREDA IA APARAREA LUI MRU IN PROBLEMA PLECARILOR DIN PD-L!

Cristian Preda: A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile din PDL înseamnă a nu vedea problema din PDL

Europarlamentarul  Cristian Preda a declarat, miercuri, că actualul Guvern este mai bun şi mai credibil decât cel de anul trecut şi că premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu este un prim-ministru care să finanţeze campanii, ci unul care  guvernează ţara ca independent.
"În acest moment avem un Guvern mai bun decât cel de anul trecut şi mai credibil. Îmi pare rău pentru domnul Emil Boc. A ataca Guvernul este un act sinucigaş. A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile autorităţii din PDL înseamnă a nu vedea problema din PDL", a afirmat Cristian Preda pentru Mediafax.
Europarlamentarul a făcut aceste precizări după ce depuatul Cezar Preda a afirmat că premierul Ungureanu este responsabil de ce se întâmplă în ultimele zile în PDL.
Fostul conslier de la Cotroceni a mai spus că este un supoter al lui Mihai Răzvan Ungureanu şi "desfide" pe cei care nu sunt să spună care sunt motivele.
"Ungureanu nu e un prim-ministru să finanţeze campanii, ci să guverneze ţara ca independent. Noi l-am vrut independent, şi PDL şi Traian Băsescu", a adăugat Cristian Preda.

EURODEPUTATII PSD IMPOTRIVA ACTA!

Europarlamentarii PSD, împotriva ACTA

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a votat împotriva trimiterii ACTA către Curtea Europeană de Justiție (CEJ), considerând că, în cazul în care s-ar fi ales transmiterea tratatului la CEJ, decizia finală privind acesta ar fi fost prelungită în mod nejustificat. Motivele pentru a respinge acordul sunt îndeajuns de clare, consideră Cutaş, pentru ca PE sa poată lua o decizie informată, informează un comunicat de presă.
Comisia pentru comerț internațional a PE a decis, marți, să nu mai trimită ACTA către Curtea Europeană de Justiție, ci să ia cât mai rapid o decizie. Parlamentul European va fi chemat să se pronunțe asupra tratatului în luna iunie, în contextul în care hotărârea finală îi aparţine.
"Propunerea lui David Martin (raportorul PE privind ACTA) de a transmite ACTA către Curtea Europeana de Justiție ar fi întârziat în mod nejustificat luarea unei decizii asupra acordului. Ar fi fost necesare aproximativ 18 luni pentru a obține opinia CEJ, la care s-ar fi adăugat timpul pentru dezbaterea ulterioară din Parlamentul European. În acest context, am votat, împreună cu majoritatea colegilor mei, împotriva interpelării Curții de Justiție", a declarat Sabin Cutaş.
"Consider că motivele pentru a respinge Acordul sunt îndeajuns de numeroase şi de clare pentru a nu necesita opinia CEJ. Așa cum am mai declarat, limbajul permisiv al textului este interpretabil şi poate duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. De asemenea, eficienţa ACTA ar fi una redusă în contextul în care statele care cunosc cea mai mare amploare a fenomenului de contrafacere nu sunt semnatare", a mai spus europarlamentarul, nutrind speranța că PE va vota, în iunie, împotriva ACTA

miercuri, 28 martie 2012

PLECAREA LUI FRUNZAVERDE AR PUTEA FI URMATA DE ALTI"GREI"AI PD-L!

Plecarea lui Frunzăverde ar putea fi urmată de alți “grei” din PDL

Demisia prim-vicepreședintelui  PDL, Sorin Frunzăverde, a declanșat o adevărată isterie   la nivelul liberal-democraților. Potrivit unor surse din PDL, demisia  președintelui CJ Caraș-Severin va fi urmată și de alte plecări din rândul greilor partidului de guvernământ.
Sediul central al PDL va deveni tot mai pustiu în următoarea perioadă
Sorin Frunzăverde a declanșat un adevărat  haos în PDL. La numai câteva ore de la vestea demisiei liderului PDL, mai mulți "grei"  ai partidului și-au exprimat intenția de a părăsi corabia liberal-democraților. Printre cei care sunt pe picior de plecare s-ar număra primarul Aradului, Gheorghe Falcă, primarul Brașovului, Gheorghe Scripcaru, primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, președintele PDL  Mehedinți, Mihai Stănișoară și chiar secretarul general al PDL, Ioan Oltean.
Nici primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, nu ar mai rămâne în PDL, după ce Executivul a adoptat, marți,  hotărârea de înființare a Universității de Medicină și Farmacie în limba maghiară.
Potrivit surselor De Ce  News, în următoarele trei zile se va lua o decizie clară referitoare la părăsirea partidului de o parte a  liderilor PDL, după ce președintele Traian Băsescu, aflat la Seul, va încerca o negociere cu aceștia. Este clar că în situația de față, negocierile de la nivul partidului vor fi foarte dure, edilii punând condiții de a li se aloca fonduri cât mai mari pentru bugetele locale.
Pe de altă parte, Sorin Frunzăverde poate declanșa formarea  unei drepte moderne, acesta devenind pilonul principal în jurul acestei construcții.

ROBERTA ALMA ANASTASE NU PLEACA DIN PD-L.DAR CINE O DORESTE?!

Anastase nu pleacă din PDL: Este singurul partid în care îmi doresc să fiu

Roberta Anastase a declarat marţi seară, pentru NewsIn, că PDL este singurul partid în care îşi doreşte să facă politică, infirmând astfel zvonurile potrivit cărora ar urma să plece din PDL.
„Sunt de 21 de ani în PDL şi vă daţi seama că este singurul partid în care îmi doresc să fiu. Rămân în continuare în PDL”, a declarat prim-vicepreşedintele democrat-liberal. De altfel, ea s-a arătat surprinsă de informaţia apărută în mass-media, potrivit căreia s-ar pregăti să demisioneze din PDL.
Cât priveşte plecările din partid, prim-vicepreşedintele democrat-liberal a spus că „mai întâi să vedem amunţul oficial în acest sens şi după aceea să comentăm”.

USA VA SUSTINE EXTINDEREA SISTEMULUI ANTIRACHETA ISRAELIAN!

SUA va susţine extinderea sistemului de apărare antirachetă israelian

Pentagonul şi-a anunţat marţi intenţia de a solicita fonduri pentru a sprijini expansiunea sistemului de apărare antirachetă israelian "Iron Dome" (Domul de Fier) al cărui obiectiv este, printre altele, de a neutraliza rachetele lansate din Gaza.
Pentagon Statele Unite au cheltuit aproximativ 204 milioane de dolari în cursul anului 2011 pentru dezvoltarea acestui sistem, iar Pentagonul nu a precizat marţi ce nivel de finanţare va solicita Congresului pentru instalaţiile suplimentare.
"Departamentul Apărării a discutat cu guvernul israelian sprijinul american pentru achiziţia unor noi baterii «Iron Dome» şi intenţionează să solicite Congresului o finanţare adecvată în funcţie de nevoile Israelului şi de capacităţile sale de producţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little într-un comunicat.
Trei baterii "Iron Dome" sunt deja instalate în Israel şi au permis interceptarea unui număr mare de rachete lansate din Gaza la 10 şi 11 martie, conform responsabililor americani şi israelieni.
"Când sudul Israelului a fost vizat de aproape 300 de rachete şi mortiere, «Iron Dome» a interceptat peste 80 la sută din ţintele vizate, salvând numeroase vieţi civile", adaugă comunicatul Pentagonului.
Acest anunţ al Pentagonului survine după ce Washingtonul a avertizat Israelul faţă de orice atac preventiv împotriva Iranului pentru a pune capăt programului nuclear controversat al Teheranului.

marți, 27 martie 2012

MIHAIL BOLDEA VREA SA DEVINA PRIMUL PARLAMENTAR CARE CASTIGA DIN PUSCARIE CA MEMBRU PP-DD!

Aspirațiile lui Boldea: Să devină primul parlamentar care câștigă din pușcărie și membru PP-DD

Mihail Boldea continuă seria declarațiilor exclusiviste din scurta sa expediție din Africa. Acesta și-a propus să devină membru al Partidului Poporului şi să candideze la Parlament din puşcarie, țelul său fiind acela de a deveni ”primul parlamentar urmărit internațional, primul parlamentar care câștigă din pușcărie”.
În cadrul unei intervenții telefonice la postul B1, Mihail Boldea a mărturisit că intenționa să treacă la Partidul Poporului și avea în plan deschiderea unui sediu al PP-DD la Galați.
„Sâmbăta care urmează, trebuia să aibă loc trecerea mea la Partidul Poporului. Nu se mai întâmplă acest lucru fiindcă eu voi merge un pic la pușcărie, eram cel mai periculos parlamentar din Galați și încă sunt singurul care a bătut PSD-ul acolo. Inclusiv cei de la PDL au venit să mă cheme înapoi dar am refuzat și am zis că mă duc la Partidul Poporului. Am să candidez la Parlament dacă ma acceptă cei de la Partidul Poporului cu drag voi candida din partea lor și voi și câștiga, vom avea primul parlamentar urmărit internațional , primul parlamentar care câștigă din pușcărie”, a declarat Boldea.
Mihail Boldea urmează să fie adus în țară de Interpol după ce s-a predat, luni, autorităților române din cadrul consulatului din Capitala Kenyei, Nairobi.

BLAIR:A DECLARAT CA ROMANIA ARE "MULTE MOTIVE" SA FIE INCREZATOARE IN POTENTIALUL EI!

Blair: Slăbiciunile se văd peste tot și sunt la toate nivelele

Aflat la București pentru câteva ore, fostul premier britanic Tony Blair a declarat, luni, într-o conferință organizată de PSD, că România are “multe motive” să fie încrezătoare în potențialul ei.
“Aveți de ce să fiți încrezători. Dacă vă uitați la unde sunteți acum, în 2012, comparativ cu unde erați acum 22-25 de ani avem multe motive să fim încrezători. Știu că problemele sunt acolo, nu au dispărut, dar câteodată aveți nevoie de cineva din afară să vă spună că aveți în România un grup mare de oameni talentați, aveți un potențial fantastic din punct de vedere al resurselor. În timp veți fi ceea ce puteți să fiți, adică o țară minunată. Fiți încrezători, nu este imposibil să realizați asta”, a declarat Blair.
Ulterior, într-un interviu pentru Antena 3, Blair a fost din nou întrebat despre România. ”Cred că slăbiciunile se văd peste tot și sunt la toate nivelele, adaptarea sistemului la democrație. Țara noastră este democratică de secole, în timp ce la voi politica trebuie să prindă practic din urmă lumea modernă și acest lucru poate fi dificil. Dar aveți un potențial mare din punct de vedere economic și din punct de vedere politic sunteți un partener bun și în NATO, și în UE. Aveți resurse minutate, cum prințul Charles poate să depună mărturie. Ne putem concentra asupra slăbiciunilor, dar cred că ar fi mai bine să vorbim despre punctele forte. Trebuie doar să creați un sistem de guvernare care să permită punctelor forte să se manifeste”, a spus fostul premiel britanic.
Blair este de părere că România ar trebui să țintească pentru aderarea la Zona euro, dar să fie și pregătită pentru aceasta.

luni, 26 martie 2012

RAFUIALA TELEVIZATA A INTAIULUI PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU IMPOTRIVA LUI BOLDEA!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că deputatul Mihail Boldea este 'perfect localizat', o declanşare a unei operaţiuni de reţinere a acestuia fiind posibilă 'în orice moment'.


'N-am să vă spun cum a spus ministrul de Externe că nu este o problemă importantă (cazul Boldea -n.r.). Este o problemă extrem de importantă pentru noi pentru că e vorba de un cetăţean român. Vă pot spune că este perfect localizat. În orice moment se poate declanşa operaţiunea de reţinere a sa', a declarat preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a susţinut, totodată, că o eventuală declanşare a operaţiunii de reţinere a deputatului Boldea nu este în interesul României deoarece ar putea atrage după sine posibilitatea ca Mihail Boldea să fie reţinut şi pus în detenţie pe teritoriul unui alt stat.

'Nu avem niciun interes să se producă o reţinere a domnului Boldea pentru că este în interesul nostru ca un cetăţean român, care a plecat legal, să fie protejat de riscurile arestării de către alte state, pus în detenţie şi să înceapă lungul proces de trimitere de acte pentru ca un judecător, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de cum funcţionează justiţia, să îl extrădeze. Obiectivul nostru este ca domnul Boldea să vină prin intermediul autorităţilor române pentru a preveni o detenţie pe teritoriul unui stat străin', a mai explicat şeful statului.

CONSILIERUL GENERAL ,CALIN MURG,A DECLARAT CA PD-L VA AVEA LA ALEGERILE LOCALE UN CANDIDAT PROPRIU!

Preşedintele de şedinţă al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Călin Murg, a declarat că PDL va prezenta bucureştenilor, la alegerile locale, un candidat propriu.


Călin Murg a precizat că acest lucru se va petrece în ciuda alianţei dintre PDL şi PNG la nivelul Capitalei, precum şi a anunţului lui Gigi Becali de a se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei.

'Toate partidele vor veni cu o ofertă electorală. Din câte ştiu, Sorin Oprescu va fi oferta USL-ului. (...) PDL va veni cu un candidat propriu, aşa că nu cred că existe vreun proiect de susţinere a candidaturii lui Gigi Becali (în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei -n.r.). Noi (consilierii PDL din CGMB -nr.) am lucrat foarte bine cu colegii de la PNG', a anunţat, duminică, preşedintetele de şedinţă al Consiliului Genral al Municipiului Bucureşti.

Călin Murg a adăugat că PDL îşi va face cunoscut candidatul la alegerile locale din Bucureşti în următoarea perioadă.

AFP:BENEDEDICT AL XVI-LEA CU SOMBRERO IN PAPAMOBIL!

Benedict al XVI-lea cu sombrero în papamobil

Papa Benedict al XVI-lea a efectuat o parte a plimbării sale cu papamobilul înaintea liturghiei de duminică purtând tradiţionalul sombrero mexican, pălărie brodată cu boruri largi, transmite AFP.


Zâmbitor, Suveranul Pontif a apărut timp de câteva minute cu o pălărie asemănătoare celei purtate de muzicanţii mariachi, de care s-a despărţit cu puţin înainte de a urca în altar pentru a celebra liturghia.

'Benedict, frate, iată-te mexican!', i-a strigat mulţimea în repetate rânduri.

Potrivit arhiepiscopiei Leonului, în lunga listă de cadouri primite de Sfântul Părinte, se află trei sombrero brodate cu fir de aur realizate în localitatea San Francisco del Rincon, aflată în statul Guanajuato vizitat de Benedict al XVI-lea.

Un grup de pantofari, specialitatea din Guanajuato, i-au oferit oaspetelui şase perechi de încălţăminte din piele de culoare roşie, realizaţi special pe măsura lui.

La schimb, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, Suveranul Pontif le-a oferit o pereche de pantofi purtaţi cu prilejul acestei prime călătorii în Mexic, pentru a fi expuşi la un muzeu local al încălţămintei.

duminică, 25 martie 2012

CEL MAI "CAUTAT" ROMAN,MIHAIL BOLDEA:"VREAU SA AM PARTE DE O JUSTITIE CORECTA CUM A AVUT BASESCU!"

Declarații-dinamită ale celui mai "căutat" român al momentului
Boldea: "Vreau să am parte de o justiție corectă cum a avut Băsescu"

 

 Boldea: "Vreau să am parte de o justiție corectă cum a avut Băsescu"
Foto antena3.ro
Deputatul "fugar" Mihail Boldea a aruncat în penibil autoritățile române, în frunte cu Traian Băsescu, care s-a grăbit să anunțe glorios unde se află acesta, luând totodată apărarea procurorilor și SRI-ului.
„Să nu mă caute domnul Băsescu, voi veni eu săptămâna viitoare. Acum caut bilet de avion. Vin să-mi ispăşesc păcatele în România, nu să stau fugar”, a anunțat Boldea vineri seară într-o intervenție la Antena 3.
După ce a anunțat presa unde se află, precizând că a plecat legal, parlamentarul, pe care Traian Băsescu s-a angajat să-l caute „și-n gaură de șarpe”, a aruncat săgeți în direcția acestuia, amintindu-i că și el a fost cercetat.
„Eu nu am ştiut de nici un dosar. Nu m-a citat nimeni să mă duc să mă prezint. Domnul Băsescu, atunci când a fost cercetat a avut parte de o justiţie corectă. Acelaşi lucru îmi doresc şi eu, să se respecte justiţia. Îmi doresc să se constate că avizul care a fost dat de Parlament este ilegal, îmi doresc să se constate că au un mandat de arestare în lipsă pentru care eu nu am fost citat”, a declarat deputatul.
Parlamentarul a adus acuzații și procurorilor. "Mi s-au încălcat toate drepturile la apărare. (...) De ce nimeni nu sesizeasă că vărul procurorului Cărare este arestat pentru cel mai mare transport de ţigări din Galaţi. Kovesi a spus nu ştie de transport. Procurorul Cărare este împuternicit să facă verificări de CSAT pe contrabanda de ţigări. Iar Cărare controlează contrabanda cu ţigări la Galaţi. Sunt sute de oameni care spun că procurorul Cărare i-a bătut şi ce se întâmplă? CSM ia plîngerile şi le aruncă la gunoi. (...) şi doamna Kovesi, care a ieşit să facă acum punct electoral cu mine. Doamna Kovesi, atât vă întreb: drept la liberă apărare mai există în România? Iar Codruţ Olaru care a spus: Aa.. Boldea, un golan, îl facem noi!", a acuzat Boldea.

BRUTELE LUI BERCA AU RECIDIVAT SI AU PROVOCAT VIOLENTE,BUMBACINDU-I PE SUPORTERII LUI "U"CRAIOVA!

Brutele lui Berca au recidivat şi au provocat violenţe
Jandarmii i-au bumbăcit pe suporterii protestatari.
 

Jandarmii i-au bumbăcit pe suporterii protestatari
Foto rtv.net
Incidente grave în faţa Guvernului, unde suporterii Universităţii Craiova şi alte grupuri de suporteri din Bucureşti, Galaţi şi Cluj au protestat împoriva şefilor fotbalului românesc. Jandarmii s-au comportat din nou ca nişte brute primitive. Fotoreporterul GSP bătul de jandarmi în timp ce făcea poze.
Jandarmii s-au comportat ca loialiştii lui Gaddafi
Peste 1.000 de suporteri (cei mai mulţi ai Universităţii Craiova) aveau programat între orele 16.00 – 18.00 un miting de protest („Ştiinţa nu moare”) împotriva preşedintelui FRF, Mircea Sandu şi a preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. După cca 50 de minute, a început masacrul. După un scenariu deja utilizat şi în Piaţa Universităţii la protestele anti-putere din luna ianuarie. Toţi cei care au intrat pe mâna jandarmilor, au fost pur şi simplu măcelăriţi. Au fost crunt bătuţi inclusiv cei mai paşnici protestatari inclusiv trecători aflaţi prin zonă. La un moment dat s-a putut vedea o imagine apocaliptică, de genul celor petrecute cu luni în urmă în Libia. Trei jandarmi pur si simplu îi smulgeau părul din cap unui tânăr, iar alţii doi îl loveau cu bastoanele. (Şefii jandarmeriei îi pot identifica uşor respectivele brute din imaginile de la RTV – n.a.). Copilul de 17 ani al unui ziarist din Craiova a fost umplut de sânge, iar fotoreporterul Cristi Preda de la GSP a fost şi el bătut măr de jandarmi pentru simplul motiv că îi fotografia în timp ce aceştia loveau cu brutalitate. După ce jandarmii au atacat cu gaze lacrimogene, evident şi o parte a suporterilor a rispostat şi s-a ajuns la lupte de stradă. Conform unor martori, suporterii care au replicat cu violenţă au fost cei din Bucureşti. După dispersarea protestatarilor, jandarmii i-au vânat pe suporterii care fugeau pe străzile adiacente, îi loveau cu picioarele pe cei care se culcau la pâmânt şi îi urcau în dube. Au fost duşi la secţiile de poliţie, în jur de 60 de protestatari, dintre cei mai mulţi protestatari paşnici.
Lider de galerie: „ne-au atacat pe la spate”
Unul dintre liderii protestatarilor a declarat presei că jandarmii i-au atacat din spate, nu din faţă, pentru că „aici era plin de ziarişti şi le-a fost frică”. „De când am plecat spre Bucureşti şi mai ales după intrarea în capitală, jamdarmii care ne-au escortat ne-au şicanat şi ne-au provocat încontinu”, a mai afirmat sursa citată.
Jandarmii susţin că s-a consumat alcool
Cosmin Pană, purtător de cuvânt al Jandarmeriei a dat explicaţii confuze la GSP TV privind acţiunea în forţă a jandarmilor. Într-o primă fază el a afirmat că protestatarii aveau o atitudine ostilă şi agresivă la adresa jandarmilor. Dacă pentru stridenţe de limbaj la un miting rezolvarea o reprezintă acţiunea în forţă a jandarmeriei, atunci caracterul democratic al statului este pus sub semnul întrebării. După numai două minute s-a schimbat motivul intervenţiei în forţă. „În spatele protestatarilor erau unii care consumau alcool”, a mai spus Pană. Deci, profitând că nişte indivizi din SPATELE zonei de protest consumau alcool, jandarmii au intrat în forţă în suporteri. A doua declaraţie a lui Pană confirmă pe liderul oltean care a menţionat că jandarmii au atactat în primă instanţă din spate. Acelaşi Pană nu a răspuns nimic, când a fost întrebat de ce au fost agresaţi şi ridicaţi suporteri paşnici.
Update: Adrian Mititelu acuză manevrele electorale ale primarului Solomon
Intrat telefonic la GSPTV (destul de „ciudată”, ca să nu folosim alt termen, prestaţia redactorilor de aici), Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova a făcut o serie de dezvăluiri şi a acuzat implicarea politicului în evenimentul din Piaţa Victoriei. El a afirmat că grupul redus de suporteri care a intrat în jocul jandarmeriei şi au replicat violent, sunt cei sponsorizaţi de primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon.
„Solomon a vorbit cu Dragomir şi i-a spus că dacă este reales, va face el cu Rodion Cămătaru, şi cu alţii o echipă care se va numi Universitatea Craiova. Astea sunt elemente ce ţin de campanie electorală. Mitingul a trebuit ca să degenereze, pentru a da apă la moară celor care au dezafiliat Universitatea şi pentru a deschide drum celor care vor să facă o altă echipă. Mitingul trebuia să degenereze, pentru că în maxim o lună justiţia îmi va da dreptate în cazul dezafilierii Universităţii. Vă garantez că Solomon îşi va asmute grupul de suporteri care îi este fidel să facă în Craiova şi mitinguri împotriva mea”, a spus Mititelu.
Până la un punct, dezvăluirile lui Mitilelu s-au şi confirmat. Dumitru Dragomir a recunoscut discuţia cu Antonie Solomon, şi chiar nu a exclus ca „noua Ştiinţa” (echipă patronată de UNPE/PDL) să joace direct în liga a II-a.

CRISTIAN DIACONESCU DESPRE CAZUL BOLDEA:"AVEM CHESTIUNI MULT MAI IMPORTANTE!"

Să ne mai mire dacă România nu va intra nici în toamnă în spațiul Schengen?
Diaconescu despre cazul Boldea: "Avem chestiuni mult mai importante"

 

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat sâmbătă, la Craiova, referitor la cazul deputatului Boldea că în politica externă sunt "chestiuni mult mai importante decât această situaţie".
"Obligaţiile legale ale Ministerului de Externe sunt cele de a primi elementele din mandatele de urmărire şi de a le comunica statelor în cauză, pentru ca aceste state să ia măsurile interne pe care le au în vedere. Este o legislaţie foarte clară", a declarat Diaconescu presei la Craiova, unde a participat la reuniunea regională a UNPR.
Întrebat dacă este de părere că Boldea se va întoarce de bunăvoie în ţară, Diaconescu a spus că nu doreşte să facă nicio declaraţie pe această temă. "Eu cred că avem, din punctul de vedere al politicii externe, chestiuni mult mai importante decât această situaţie. Acesta este punctul meu de vedere. Sunt în politica externă lucruri extrem de complicate în acest moment şi vă sunt recunoscător pentru interesul dumneavoastră pentru ele", a spus Diaconescu.
Declarația lui Cristian Diaconescu vine în contextul în care tocmai cazul Boldea poate să aducă imense prejudicii României la nivel de evaluare europeană. În vara acestuia an este așteptat un nou raport al Comisiei Europene legat de justiția din România, raport de care Olanda a spus clar că va ține cont în evaluarea României pentru aderarea la spațiul Schengen.

sâmbătă, 24 martie 2012

LAURENTIU BACIU PRESEDINTELE LAPAR:DACA NU SE IAU MASURI URGENGETE,VOM BOICOTA ALEGERILE.VOM BLOCA DRUMURILE NATIONALE!

Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Agricultorilor (LAPAR):
Cu riscul de a face eu puşcărie, dacă nu se iau măsuri urgente, vom boicota alegerile. Vom bloca drumurile naţionale!

 

Pentru ce au murit milioane de români în atâtea războaie?
Pentru ce au murit? Cred că întrebarea asta mai bine ar fi pusă autorităţilor statului român de azi. Şi eu v-aş putea da un răspuns: au murit pentru a-şi păstra originea, pentru a-şi păstra pământul şi identitatea. Pentru asta!... Eu anticipez următoarea întrebare, care cu siguranţă se referă la vânzarea terenurilor către străini. Ce vă pot spune este că fenomenul a luat amploare, iar în ultimii ani s-a reuşit să se vândă în jur de 7-8 sute de mii de hectare de teren cetăţănilor de origine... alta decât cea română, lucru care nu numai că ne pune în dificultate pe noi ca agricultori, dar ne pune în dificultate şi ca români, ca stat!
Suntem deja o colonie, aşa cum se tot vorbeşte, deocamdată doar pe la colţuri?
Vreau să vă spun că indirect am putea vorbi de un război de ocupaţie - cuvântul este cam dur, dar se potriveşte -, atât timp cât guvernele din statele respective au facilitat credite cu dobânzi foarte avantajoase cetăţenilor de acolo pentru a cumpăra terenuri în Europa de Est, inclusiv în România.
Din informaţiile dumneavoastră, cine cumpără de fapt şi de ce?
E şi un clasament oficial... iar oficialităţile vă vor da următorul răspuns: "În România este interzisă vânzarea terenurilor către cetăţenii străini!". Aşa este, însă nu şi pentru societăţi. Vine un… să zicem Ştrul, fără a jigni pe cineva, înfiinţează un SRL, cumpără teren, bagă apoi firma în insolvenţă şi după cum ştim, bunurile, activele revin acţionarilor. Şi uite-aşa se trezeşte proprietar în România.
Aşa vrea să se interpreteze, că vin ca investitori.
Dar ce fac de fapt cu terenul acela?
Ce fac...!? Majoritatea le cumpără şi le ţin aşa. Prima dată le-au cumpărat - că asta le-a fost în intenţie - pentru imobiliare. Erau foarte ieftine terenurile agricole şi se ştie la ce preţuri ajunseseră după trecerea lor în intravilan. După care, fiind împinşi de nevoi şi de ştirea că riscăm să rămânem fără mâncare - deşertificarea în lume atinge cote alarmante -, populaţia lumii fiind în continuă creştere, n-o să mai ajungă să se producă cât se consumă şi terenurile vor deveni cu siguranţă din nou o afacere. Însă o mare afacere pentru statele de care aminteam ceva mai devreme. Chiar cunosc o situaţie clară, cineva dintr-un stat din Golful Persic, a intervenit pe lângă oficialităţile române să ia pământ în arendă sau să-l cumpere, cu specificaţia clară că ceea obţine de pe el să ducă direct în ţara respectivă.
Cât s-a dat şpagă?
Nu ştiu câtă or fi luat sau o să ia, ce ştiu eu e că, stând de vorbă la timpul respectiv cu un oficial din ministerul nostru, el era foarte încântat de acea soluţie de a vinde terenul.
Există voci care susţin ideea înstrăinării terenurilor, pe motiv că se va face agricultură, agricultură pe care noi n-am fost în stare s-o facem, că ne-am obişnuit puturoşi şi am lăsat terenurile în paragină…
Nu, nu… lucrurile stau cu totul altfel! Credeţi-mă, se poate verifica, noi avem specialişti de clasă mondială în agricultură. Reţineţi ce spun! Noi nu-i protejăm, statul nu ne ajută în niciun fel - că dacă ăla în Italia ia credite pentru agricultură cu 1% dobândă, normal că vine în România, unde forţa de muncă e ieftină, arenda pe hectar e mică şi vine să facă business aici. Oricum, prea mulţi purici n-au făcut! Au minţit, au înşelat, au lăsat datorii imense pe la bănci sau pe la agenţi economici care le-au furnizat marfă şi cu primul avion au plecat. Nu studiază nimeni, nu le impune anumite condiţii, ca în Polonia de exemplu, unde statul le urmăreşte comportamentul timp de 4-5 ani, ce intenţii au… La noi, nu! A venit, a spus că-l cheamă Şuţ, nu-i nicio problemă, toate uşile sunt deschise, autorităţile sar să-l ajute să-i dea active de pomană şi după aia ia-l de unde nu-i! De obicei vine fără investiţii - că am o grămadă de exemple -, lucrează eventual cu terţi, nu cumpără niciun tractor, nu plăteşte nimic statului. Când consideră că şi-a făcut suma o aruncat cheia de la vreun birou pe care-l are de cele mai multe ori prin vreo garsonieră, se urcă în avion şi gata!
Ce rol mai are atunci instituţia-mamut care se numeşte Ministerul Agriculturii?
Domnul meu… toate instituţiile statului ar trebui să fie interesate de această problemă, dacă vorbesc de instituţiile Statului Român! Dar după cum procedează, mă fac să cred că nu au nimic în comun cu această ţară. Pentru că toate normele legislative, toate proiectele pe care le fac sunt numai împotriva dezvoltării economice a României. Şi pot să vă-nşir nu ştiu câte…
Până acum, organizaţia dumneavoastră a stat în banca ei fără să crâcnească, ridicând adesea osanale celor aflaţi la putere. De când aţi preluat conducerea s-a cam terminat cu acest "concubinaj". Cum vă veţi face auzite punctele de vedere?
Prima noastră dorinţă ar fi să dialogăm. Noi suntem - din acest domeniu - oameni paşnici, oameni serioşi, care ştim ce vrem. Suntem căliţi în tot ce-o fost mai greu în România asta, vrem binele acestei ţări şi vrem să muncim corect. Din păcate, constat un dispreţ total din partea conducătorilor faţă de iniţiativele noastre. La conferinţa naţională pe care-am organizat-o, unde erau reprezentanţii a peste 50 la sută din populaţia României, a oamenilor care trăiesc şi muncesc la ţară. Cotroceniul sau ministerele n-au catadicsit să-şi trimită nici măcar vreun amărât de consilier.
Avem multe probleme. Sunt în ţara asta la organisme de control, că n-avem noi bani câte sunt ele! Şi ar trebui să-şi facă treaba. Să vadă cum ies şi cum intră TIR-urile cu produse de la care statul român nu încasează decât taxa de pod. Au venit şi ne-au pus tot nouă cântare pe tarla. Păi, măi, oameni buni! Noi o producem şi ea, marfa, trebuie să ajungă într-o unitate de procesare, într-un depozit sau în vamă. Acolo întăriţi controlul, la "băieţii deştepţi"! Mă urmăresc pe mine… Păi eu ce să fac cu marfa aia pe care mi-o cântăreşti tu? Ea trebuie să ajungă undeva, la fabrica de pâine, să zicem.
Mai putem redeveni "grânarul Europei"?
Avem un potenţial extraordinar. Dacă acest pământ roditor ar fi valorificat la maximum şi cu o strategie inteligentă - ceea ce nu s-a reuşit până acum -, noi am putea să aducem plusvaloare din agricultură, undeva la aproape jumătate din PIB-ul României. Şi asta înseamnă cam 40 de miliarde de euro! Dacă şi numai dacă cineva şi-ar pune mintea la contribuţie şi chiar ar dori acest lucru, pentru că avem destui oameni care ştiu ce au de făcut…
Bănuiesc că ne-ar mai trebui şi un pic de coloană vertebrală…
Aia e, aia e! Dar avem ghinionul că trimitem acolo unde trebuie să ne reprezinte cineva, oameni de o calitate îndoielnică, care ajung în diverse posturi nu pe principii de profesionalism, ci pe cu totul alte criterii. Se negociază prost, stăm cu capul plecat până la genunchi, fac toţi ce vor cu noi! Am o grămadă de exemple de oameni care habar n-au pe ce lume trăiesc şi reprezintă agricultura românească la Bruxelles.
Nepoţi... pile...?
Ca peste tot... Nu vedeţi că apar oameni care - pe cuvântul meu, pe ce criterii sunt selectaţi, nu ştiu - au văzut că au greşit, au văzut că n-au făcut nicio brânză şi când au ajuns la putere i-au pus tot pe ăia! Deci, nu se vrea... Asta-i concluzia!
După cum spuneţi, suntem la pământ, deocamdată pe pământul nostru. Ce soluţii vedeţi?
Cum au făcut şi alţii temniţă pentru binele ţării, mă gândesc serios să iau şi eu în calcul această opţiune. Voi face şi eu oleacă de puşcărie… Nu ştiu! Dar nu cedez! Am văzut "interesul" autorităţilor faţă de acest domeniu al economiei româneşti. Într-un viitor foarte apropiat - chiar astăzi am câteva întâlniri cu nişte colegi - ne consultăm cu cei din celelalte confederaţii, să punem ţara, cum se spune, la cale şi să încercăm toţi laolaltă o întâlnire cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu ministerul de resort. Asta dacă se poate! Dacă nu se poate, ne vom organiza, vom avea luna viitoare o primă ieşire în Bucureşti - bănuim noi, cam 20.000 de persoane - şi dacă nici aşa nu merge, vom boicota alegerile din 10 iunie.
Cum anume?
Vom bloca drumurile naţionale din România… Toţi agricultorii, cu utilaje, cu ce-om mai găsi!

SURSE DE INSPIRATIE PENTRU NOUA ORDINE IN EUROPA!

Nu seamănă, dar se potrivesc
Surse de inspiraţie pentru o nouă ordine în Europa.
 

Surse de inspiraţie pentru o nouă ordine în Europa
Martin Bormann, Adolf Hitler. Foto: germanhistorydocs.ghi-dc.org
Traducere din limba germană
Surse pentru noua ordine în Europa 1
16 iulie 1941
13. Martin Bormann: Fixarea obiectivelor naţionaliste în Europa de Est
În deschidere, Führerul a accentuat faptul că ar vrea mai întâi să ajungă la nişte concluzii de bază. Diverse măsuri ar fi acum necesare: aceasta ar demonstra printre altele un indiciu prezentat de un ziar neruşinat de la Vichy conform căruia războiul contra Uniunii Sovietice ar fi un război al Europei; acesta ar trebui aşadar purtat pentru întreaga Europă. În mod evident, acest ziar de la Vichy a vrut să ajungă prin aceasta la ideea că beneficiarii acestui război nu ar trebui să fie doar nemţii, ci şi toate stele europene ar trebui să tragă foloase din acesta:
Acum ar fi esenţial să nu aducem la cunoştinţa întregii lumi fixarea obiectivelor noastre; aceasta nu ar de asemenea necesar, ci lucrul principal ar fi că noi înşine ştim ce am vrea. În nici un caz drumul nostru propriu nu ar trebui îngreunat prin declaraţii superflue. Astfel de declaraţii ar fi superflue pentru că atât cât se întinde puterea noastră am putea să facem totul şi ce stă în afara puterii noastre nu putem face în nici un caz.
Motivarea măsurilor noastre în faţa lumii ar trebui să se orienteze aşadar în funcţie de punctele de vedere tactice. Ar trebui să procedăm aici exact ca în cazurile Norvegiei, Danemarcei, Olandei şi Belgiei. Nici în aceste cazuri nu ar fi trebuit să zicem nimic în privinţa intenţiilor noastre şi nu am face asta în continuare dacă am fi înţelepţi.
Vom accentua aşadar din nou faptul că am fost forţaţi să ocupăm un teritoriu, să instaurăm ordinea pe acesta şi să îl securizăm. În interesul locuitorilor a trebuit să ne îngrijim de păstrarea liniştii, alimentaţie, transport etc.; de aceea s-a instituit controlul nostru. Nu trebuie aşadar să se poată detecta faptul că prin aceasta se iniţiază o ocupaţie definitivă! Luăm totuşi şi putem lua toate măsurile necesare – împuşcări, evacuări etc.
Nu vrem, însă, să ne facem vreun duşman timpuriu şi nenecesar. Facem aşadar pur şi simplu ca şi cum am vrea să exercităm un mandat. Trebuie, însă, să ne fie clar că din aceste regiuni nu vom pleca vreodată.
În consecinţă este vorba de următoarele:
a nu se construi nimic pentru ocupaţia definitivă, ci a se pregăti aceasta în secret;
am accentuat că am fi cei ce aduc libertatea.
Mai precis:
Crimeea trebuie să fie curăţată de toţi străinii şi colonizată cu nemţi.
De asemenea vechea Galiţie austriacă devine teritoriul al Imperiului. Acum relaţia noastră cu România este bună, însă nu se ştie cum va fi relaţia noastră pe viitor în vreun moment sau altul. La aceasta trebuie să ne acomodăm şi apoi trebuie să ne stabilim graniţele. Nu trebuie să ne facem dependenţi de bunul plac al terţilor; apoi trebuie să ne ajustăm relaţia cu România.
În principiu, trebuie să se procedeze astfel pentru a se împărţi prăjitura uriaşă uşor, în aşa fel încât
mai întâi să stăpânim,
apoi să administrăm şi
în al treilea rând să putem exploata.
Din nou obţinutele regiuni estice trebuie să facem o Grădină a Raiului; acestea sunt pentru noi vitale; coloniile joacă din contră un rol pe de-a întregul mai mic.
Chiar dacă deja acum divizăm părţile individuale de regiuni, trebuie să apărem întotdeauna ca cei ce protejează legalitatea şi populaţia. În consecinţă ar trebui să se aleagă formulările necesare acum; nu vorbim despre o nouă regiune a Reich-ului, ci despre o misiune necesară datorită războiului.
După pauză, Führerul accentuează faptul că ar trebui să ne fie clar că Europa de azi ar fi doar o noţiune geografică, în realitate Asia s-ar întinde până la graniţele actuale.
14. Karl Megerle: Teze pozitive ale presei şi propagandei 27 septembrie 1941
Este necesar să înlocuim propaganda belicoasă, distrugătoare şi polemică cu o propagandă pozitivă, înainte de toate în ceea ce priveşte viitorul Europei.
Depăşirea particularismului european, sfârşitul epocii războaielor burgheze europene. Scop: o Europă federativă sub conducerea şi protecţia grupului puterilor celor mai puternice, sănătoase şi responsabile. Lupta contra Angliei este o luptă pentru unitatea Europei.
Îndepărtarea cauzelor războiului:
Europa trebuie să aibă în mod vital siguranţa alimentară, a îmbrăcămintei şi muncii. De aceea pe de o parte dezvoltarea tuturor surselor de ajutor ale Europei, înainte de toate în Sud-est şi în Est ca şi în regiunile învecinate din Asia şi Africa prin conlucrare planificată, diviziune a muncii, intensificarea şi modernizarea producţiei industriale şi agricole. Întreaga dezvoltare a economiilor rămase în urmă, creşterea nivelului de trai al maselor largi, satisfacerea cerinţelor elementare de muncă, pâine, locuinţă şi îmbrăcăminte.
Pe de altă parte, atenţie la adresa războiului economic şi a Blocadei Foametei ca mijloace de război, restabilirea libertăţii mărilor fără ca naţiune să aibă în vedere circulaţia civilă a mărfurilor în război şi pace. Cheia pentru o pace globală durabilă, garanţia contra războaielor mondiale stă în îndepărtarea dominaţiei asupra mărilor de către naţiunile individuale, politica lor de susţinere punctuală şi blocarea accesului la materii prime şi a comerţului liber. Anglia nu ar fi riscat acest nou război mondial dacă nu ar fi avut încredere în eficienţa blocadei.
Depăşirea politicii „balance of power” şi a asmuţirii unei puteri europene împotriva alteia datorită unor influenţe străine. După eliminarea Angliei, distrugerii bolşevismului şi prin conectarea benevolă a Franţei la politica solidarităţii europene, această dezvoltare este garantată. Germania şi Italia împreună cu aliaţii lor ca centru natural al continentului sunt puternice şi capabile să creeze şi să menţină un echilibru stabil nou, natural, bazat pe performanţă şi responsabilitate.
Statele mici şi de mărime medie sunt scutite astfel de obligaţia şi necesitatea de a adopta o poziţie periculoasă pentru existenţa lor în conflicte sau să aibă o existenţă nesigură între grupuri. Războiul demonstrează că nici un stat nu se poate sustrage destinului comun.
În Europa organizată benevol şi federativ, tensiunile şi pizma naţională îşi pierd sensul. Dezvoltarea politică globală se desfăşoară în mod forţat în crearea de spaţii mari politice şi economice.
Crearea unei păci durabile şi sigure. Echilibrul natural, admiterea destinului comun, siguranţa contra unei îngustări a spaţiului economic şi imixtiunii străine deschid drumul către dezvoltarea în pace pentru toţi.
Conducerea nu înseamnă dominaţie, ci protecţie faţă de exterior, responsabilitate faţă de interior. Germania şi Italia nu aşteaptă supunere, ci numai conlucrare loială. Toate popoarele şi statele întemeiate în mod istoric în Europa sunt binevenite ca membri ai noii Europe. Dezvoltarea lor naţională şi culturală în independenţă proprie, libertate este garantată. Fiecare popor trebuie să participe conform caracterului propriu la noua Europă. Exemplul Finlandei, Ungariei, Bulgariei, României, Croaţiei, Slovaciei demonstrează că nu se intenţionează nici o imixtiune în treburile lor interne. Acolo unde este necesară intervenţia în treburile interne, datorită situaţiei de război sau datorită dovezilor că nu se poate conta pe loialitate. Cerinţa individuală faţă de statele europene: să fie membre loiale, pozitive ale Europei.
Europa europenilor, egala îndreptăţire a Europei cu alte continente. Europa pierde altfel pretenţia de avans cultural. Menţinerea şi înnoirea culturii occidentale. Protecţia Europei eterne (Europa eterna) este posibilă doar în cazul particularismului european. Pretenţia americană de dominaţie mondială este legată de decăderea culturii europene şi abandonarea a 2000 de ani de cultură europeană.
Crearea unui spaţiu mare economic cu o diviziune organică a muncii pe baza unei planificări moderne tehnice şi de trafic. Pe baza muncii în locul capitalului ca etalon economic şi social o Europă a prosperităţii, libertăţii de şomaj, a pieţelor sigure, a preţurilor oneste, a unei monede stabile şi rezistenţei la criză este posibilă. Nu ar trebui să mai existe trândăvie şi produse nevandabile. Contribuţia Germaniei la aceasta, cel mai mare talent organizatoric, muncitori instruiţi, curăţenie, simţul datoriei şi simţul dreptăţii, utilizarea tuturor oamenilor şi talentelor asemănătoare ale popoarelor europene sunt binevenite şi necesare. Aceasta înseamnă pentru popoarele mai mici ale Europei şi aparţinătorii lor individuali o şansă pentru punerea în valoare a tuturor forţelor culturale, economice şi umane în spaţiul mare. Dezvoltarea tehnică, traficul modern, comerţul modern, înainte de toate învăţămintele războiului duc lucrurile în această direcţie. Divizarea Europei în economii naţionale mici şi minuscule şi linii de transport sunt depăşite. Sfârşitul obligativităţii paşaportului şi vizei. Din prosperitatea europeană generală rezultă prosperitatea şi siguranţa economică a tuturor membrilor săi.
Contribuţia Germania la nivel social stă la dispoziţie: înglobarea maselor mari în comunitatea popoarelor, grija socială şi egala îndreptăţire, recunoaşterea demnităţii muncii şi a performanţei, responsabilitatea indivizilor faţă de comunitatea poporului şi invers, satisfacerea necesităţilor, pornind de la necesităţile vitale şi mergând în sus, salarii pe măsură, solidaritate socială, refacerea familiei şi a natalităţii au fost dovedite de către poporul german în vremuri de pace şi război. Transferul acestor idei în raport cu popoarele europene garantează crearea unei dreptăţi sociale mai bune în relaţiile dintre popoare.
Cetăţeanul noii Europe înlocuieşte intelectualismul supraindividual, străin de viaţă pe de o parte, muncitorul exploatat, proletarizat pe de alta cu un tip de om vesel, aproape de viaţă, curajos şi sănătos. Armonia corpului, sufletului şi spiritului, naturaleţea, disciplina legate de respectul pentru personalitatea creativă reprezintă idealul, către care trebuie să tindă noua Europă.
Noua Europă deschide popoarelor europene, fie ele mari sau mici, posibilitatea unei performanţe tehnice, economice, de transport şi culturale depline. Toate talentele şi forţele speciale ale popoarelor europene sunt necesare la aceasta. Noul se naşte într-adevăr în durere şi sacrificiu, pretenţii şi obişnuinţe ce au devenit plăcute, îndreptăţite până acum vor trebui într-adevăr sacrificate, dar tineretul Europei are cea mai mare şansă din istorie. Va începe un timp al planificării şi construcţiei la nivel mare, a unei avalanşe generale a forţelor de muncă, a încurajării producţiei, a atitudinii pozitive şi a bucuriei vieţii pentru întreaga Europă, dacă popoarele pot să se stimuleze pentru a se folosi de momentul istoric. Inamicii Europei nu au nimic de oferit decât întoarcerea la vechile situaţii care sunt depăşite şi respinse de către dezvoltarea istorică.
Rezolvarea problemei bolşevice la nivelul întregii Europe
Negativ: fără îndepărtarea bolşevismului nu există siguranţă şi pace în Europa. Germania şi aliaţii săi duc exact aici o luptă pentru viitorul Europei. Desfăşurarea uriaşă de forţe a bolşevismului în acest război justifică modul de a proceda al Germaniei şi indică cât de incredibil de mare a fost pericolul care ameninţa Europa. Lupta contra bolşevismului sub auspicii europene trebuie să rămână în continuare una din cele mai importante teze ale propagandei.
Pozitiv: lupta înseamnă reconstruirea noţiunii de personalitate, proprietate privată şi libertatea religioasă şi îndepărtarea unui centru de radiaţie incredibil de puternic politic şi de putere al forţelor distructive, aceasta înseamnă recuperarea unor spaţii imense pentru Europa, care până acum au fost organizate de către Europa bolşevică din punct de vedere demografic, economic şi cultural în mod alienat şi în scopuri pur negative. Se pot organiza în conlucrare europeană aceste spaţii şi oamenii lor într-o manieră pozitivă pentru creşterea libertăţii alimentare şi de materii prime, pentru a recupera ordinea europeană şi de asemenea pentru a elibera acest sector al Europei din îngustarea spaţiului vital.
18. Karl Megerle „Teze pentru Europa” Toamna 1941 (probabil)
Unirea Europei, care conform legilor de aur ale istoriei s-a conturat deja ca un rezultat al dezvoltării inevitabile, a fost întărită şi accelerată de către războiul impus Germaniei şi Italiei de către Anglia, vechiul duşman al continentului.
Pe câmpurile de bătălie din Est, noua Europă a primit botezul focului, testarea a aproape toate popoarele europene a dat un impuls creării noii ordini în Europa.
Germania şi Italia, ca puteri continentale, au privit ca o sarcină nobilă apărarea celorlalte naţiuni ale Europei în viitor de orice atac perturbator din afară.
Noua ordine europeană va îndepărta pe scară mare cauzele care în trecut au dat motive pentru războaiele intereuropene. Naţiunile Europei nu vor mai fi duşmane una alteia. Epoca particularismului european va fi depăşită pentru totdeauna.
Într-o Europă structurată ca o unitate mai mare şi pacificată toate naţiunile europene vor găsi un loc îndreptăţit şi demn.
Prin conlucrarea planificată la în domeniul economic, toate sursele de ajutor ale Europei şi spaţiului ei african de completare ajung la performanţă maximă pentru a asigura Europei necesităţile sale vitale. În efort comun se dezvoltă economiile ce până acum au rămas în urmă şi astfel a fost ridicat nivelul de viaţă al maselor largi.
Noua Europă va fi tolerantă din punct de vedere religios şi la nivelul concepţiilor. Totul va fi permis tuturor.
Alienarea Europei şi aplatizarea culturii sale prin americanismul agresiv vor fi împiedicate. Europa va aparţine doar europenilor şi va fi încoronată în păstrarea şi înnoirea culturii occidentale.
Noţiunea conducerii, care devine noţiunea dominantă în viaţa nouă interstatală a Europei, înseamnă refuzul metodelor imperiale din epoca trecută, înseamnă recunoaşterea colaborării pline de încredere a mai micilor state independente în noile sarcini comunitare.
20. Ernst Freiherr von Weizsäcker: Extrase din jurnal Dec. 1939 – noiembrie 1941
Decembrie 39. ........
În ultimele şase săptămâni au apărut desigur toate elementele care stau de acum încolo între noi şi inamicii noştri şi ne împiedică comunicarea. Însă pentru prima dată cuvântul „pace”este alungat în mod definitiv de către inamici, dacă războiul real va fi început în Vest. Apoi există doar victorie sau înfrângere şi o organizare corespunzătoare a păcii. Învingătorul se va îngriji apoi ca să nu se ajungă la o confruntare aşa curând. Acesta va fi cu greu satisfăcut de speranţa unei ere de convieţuire în pace sub controlul unui areopag european. Acesta îşi va asigura mijloacele şi căile pentru a păstra în caz de necesitate prin violenţă pacea câştigată.
Ceea ce în aceste condiţii ar însemna victoria anglo-franceză nu necesită discuţie.
Cum ar transforma victoria germană Europa? Continentul ar trebui să fie împărţit între noi şi Rusia în sfere de interese, având în vedere anumite necesităţi ale italienilor, spaniolilor şi câtorva state mici. Ar trebui să avem dominaţia militară peste coasta vestică a continentului faţă de Anglia. Altfel, Franţa ar trebui în esenţă cruţată şi adusă într-o relaţie economică mai strânsă. Belgia şi Olanda cu coloniile lor ar trebui asociate cu noi mai strâns şi să ni se facă utile. Anglia ar fi atunci în constantă ameninţare din partea Germaniei dinspre mare şi din aer. Astfel şi nu altfel ar trebui să ne imaginăm pax germanica.
O pace de acest fel ar fi o stare permanentă de război fără a se trage vreun foc. Nu ar fi construită pe interese comune, pe egalitatea forţelor sau pe baze legale asumate benevol. Ar fi durabilă numai dacă statele implicate ar vedea în noul lor stăpân în acelaşi timp pe cel ce le eliberează de un jug vechi, cumva în sensul că noi am fi cei ce aduc concepţii sociale noi şi progresiste. Ar trebui să contăm pe ordinea tradiţională a libertăţii acestor state şi am putea să depăşim aceasta într-o domnie germană lungă, întinsă pe generaţii întregi. Creatorul unei asemenea ordini le-ar transmite urmaşilor o problemă deosebit de grea ce ţine de ştiinţa guvernării.
În aceste condiţii se impune ideea că nici o altă soluţie complet diferită nu ar fi de găsit, şi anume aceea a relaţiei între Germania învingătoare şi Anglia supusă în scopul împărţirii sferelor de interes…”
23.V.40…
De asemenea ar fi interesant într-adevăr să fie ţinut laolaltă continentul pangermanic ca unitate economică, dar şi politică şi morală. Care este ideea de bază a acestui nou imperiu, care trebuie să apară în locul cleştelui de fier înarmat pentru a ţine laolaltă popoarele eterogene ale Europei? Doar o „Asociaţie de consum” nu face totuşi aceasta.
Admit deschis că nu am prevăzut această evoluţie. Mie mi s-a părut întotdeauna că revoluţia spirituală trebuie să preceadă actul brut precum în timpul războaielor franceze sub Napoleon sau a războaielor ţărăneşti pentru a fi ceva de durată şi răsunătoare. Metodele mele mai evoluţioniste devin astfel pentru o vreme neutilizabile şi devine inutilizabilă şcoala de până acum a Ministerului de Externe.
26.X.40
Ceea ce întreprindem în momentul acesta din punct de vedere al politicii externe este contra-marşul Europei împotriva democraţiilor occidentale şi în special împotriva emisferei vestice. Este vorba în ambele tabere încă de un front unitar aparent ca şi un front unitar real. În Europa poate fi vorba în cel mai bun caz de o „douce violence” care ţine laolaltă întregul. În America Centrală şi de Sud oamenii sunt orice altceva, dar nu încântaţi de supremaţia SUA, se doreşte, însă, cu siguranţă înfrângerea puterilor Axei. Unitatea ideologică în Europa este limitată la Germania, Italia şi Spania; tentative de extindere ulterioară sunt în curs, dar de fapt le importăm numai ca bagaj cu partea militară. …
17.XI.40
Se spune că fără a lichida Rusia nu s-ar putea face ordine în Europa. De ce nu ar fierbe aceasta pe lângă noi în bolşevismul ei îmbâcsit…
1.V.41 (Notă a lui Hewel)
… Acum ar fi momentul să se consolideze pentru totdeauna Europa şi rasa latină, care era pe punctul să obţină o poziţie de putere ce nu îi aparţinea, să se întoarcă la locul ei cuvenit. Poate exista o singură putere europeană şi aceasta ar fi Germania.
În această situaţie ar fi şi planurile ei în privinţa oraşului Berlin. Pentru că în Europa ar putea fi doar un oraş centrul, nu Berlin şi Londra şi Paris, ci doar Berlin. De aceea Berlinul se construieşte ca cel mai glorios şi frumos oraş din lume.
În mod obligatoriu, acesta ar deveni centrul de greutate al Europei şi astfel capitala ei. Cum este Berlinul azi nu se poate încă măsura cu Viena, dar situaţia aceasta s-ar schimba. Ar exista oameni, care nu ar înţelege planurile sale măreţe, dar capitala Europei ar trebui să devină cel mai măreţ oraş ce există pe pământ, apoi ar fi şi magnetul care trebuie să fie centrala noii Europe.
Berlin, 1.V.41 Hewel
23.XI.41
Manifestările Anticomintern ce au început în dimineaţa aceasta în Berlin au mai multă însemnătatea ca propagandă decât ca şi conţinut intern. Este de notat că participanţii individuali (finlandezi, danezi) au avut reţineri să participe în ciuda participării lor la lupta contra Rusiei. Mai mult nu poate da evenimentul în momentul de faţă chestiunii. Pentru o nouă ordine în Europa cu conţinut concret condiţiile nu sunt propice. Teritoriile ocupate sunt sub o presiune prea mare.

IN NOAPTEA DE SAMBATA SPRE DUMINICA TRECEM LA ORA DE VARA!

Trecem la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminica.
 

În noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, România va trece la orarul de vară. Această schimbare, conform unor studii, ne poate afecta neplăcut,
Creşte riscul de cancer. Expunerea îndelungată la lumina electrică ar putea reduce rezistenţa în faţa acestei boli. Prelungirea zilei duce la o mai mare expunere a noastră la lumina artificială, deoarece stăm mai multe ore treji pe zi decât iarna.
Pot apărea depresiile. În momentul în care, în experimentele de laborator, şoarecii au fost ţinuţi 24 de ore într-o încăpere luminată, simptomele depresive erau mult mai prezente decât în cazul celor ţinuţi în întuneric acelaşi număr de ore.
Calitatea somnului scade. "Nu există dubii în privinţa faptului că întunericul duce la un somn restaurativ, astfel că e bine să vă asiguraţi că dormitorul este suficient de întunecat înainte de a merge la culcare", declară profesorul Neal Stanley, de la Universitatea din Pennsylvania.
Riscăm să ne îngrăşăm. Ne obişnuim să mâncăm din ce în ce mai mult şi mai ales de mai multe ori într-o singură zi, fapt ce ar putea să afecteze greutatea noastră.

vineri, 23 martie 2012

EURODEPUTATUL CORINA CRETU UIL ACUZA PE CRISTIAN DIACONESCU CA FACE DIN ROMANIA UN STAT PROBLEMA IN UE!

Corina Crețu îl acuză pe Diaconescu că face din România un stat problemă în UE

”Diplomația românească declanșează dispute contraproductive, care îngrijorează forurile și cancelariile europene", consideră europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte PSD, referitor la încercările ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, de a declanța controverse în spațiul european.
"La Bruxelles, suntem perceputi tot mai mult ca un stat-problema, un stat care nu numai ca isi face singur rau prin actiunile reprezentantilor sai, dar care declanseaza tensiuni cand si unde nu e cazul. Dupa piedicile inutile puse Serbiei in efortul de a deveni tara candidata la aderarea la Uniunea Europeana, declaratiile privind litigiul legat de frontiera de stat cu Bulgaria sunt menite sa deterioreze relatiile Romaniei cu un alt stat vecin, partener in procesul de integrare, inclusiv in Spatiul Schengen", a declarat Corina Cretu, într-un comunicat de presă.
Europarlamentarul PSD a criticat drept contraproductive încercările de a declanșa controverse ale ministrului Afacerilor Externe în debutul noului său mandat, precizând că ”acest guvern a socat deja cancelariile europene prin radicalismul cu care a obstructionat, in ultimul moment, Serbia”, iar acum recidivează cu intenția de a isca un diferend teritorial cu Bulgaria”, provocând ”nemultumire si stupoare la Bruxelles”.
”Romania si Bulgaria ar fi trebuit sa isi solutioneze toate litigiile frontaliere inainte de intrarea in UE, aceasta fiind o conditie esentiala in procesul de aderare”, a fost atenționarea primită de la purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, susține Corina Crețu care amintește că, până și fostul ministru Teodor Baconschi a fost surprins de lansarea acestor revendicări.
Considerând defectuos începutul de mandat al lui Cristian Diaconescu la MAE, vicepreședintele Comisiei europarlamentare pentru Dezvoltare afirmă că „”în loc sa abordam relatiile cu Rusia intr-o perspectiva pragmatica, asa cum face intreaga Uniune Europeana, atat in ansamblu, cat si aproape fiecare stat membru in parte, in loc sa deschidem ferestre de colaborare, punem in prim plan controversele, nu interesele noastre comune”.
Vicepresedintele PSD a criticat, de asemenea, tardivitatea intentiei de recuperare a creantelor statului roman. "Acest regim se trezeste, la final de guvernare, dupa ce a spoliat populatia si a inglodat tara in datorii fara precedent, ca avem de recuperat creante de un miliard de dolari. Imi pare rau sa constat ca la nivelul cel mai inalt al politicii externe romanesti exista un haos deplin in ordinea prioritatilor si o viziune ingrijoratoare asupra modalitatilor de actiune. Romania are obligatia sa isi coordoneze diplomatia cu aceea europeana, nu sa creeze probleme in cadrul UE. La Bruxelles, suntem perceputi tot mai mult ca un stat-problema, un stat care nu numai ca isi face singur rau prin actiunile reprezentantilor sai, dar care declanseaza tensiuni cand si unde nu e cazul. Ma tem ca aceasta abordare are, de fapt, o motivatie electorala. Unii agita apele in speranta ca vor culege voturi, dar tara are de suferit", a atras atentia europarlamentarul Corina Cretu.

BASESCU S-O RAZBUNAT PE PLESU DESECRETIZAND DOSARUL DE LA SIE!

Băsescu s-a răzbunat pe Andrei Pleșu desecretizând dosarul de la SIE

Sorin Roșca Stănescu susține că Traian Băsescu s-a răzbunat pe Andrei Pleșu, desecretizând dosarul Grupului Pleșu, de la Serviciul de Informații Externe, în care soția sa, Catrinel Pleșu, apare ca fiind colaboratoare a Securității de la vârsta de 19 ani.
Cand domnul Andrei Pleșu a defectat exprimaându-și unele critici la adresa Președintelui Traian Băsescu, acesta a ripostat în stilul cunoscut. L-a amenințat pe Pleșu ca va spune el ceea ce știe. Evident, ne-am gândit că dezvăluirile lui Traian Băsescu s-ar fi putut referi la unele momente necunoscute opiniei publice, legate de prestația lui Andrei Pleșu la Cotroceni, în calitate de consilier prezidential. Dar nu s-a întâmplat așa, scrie Roșca Stănescu pe Corect News.
S-a întâmplat altfel. Andrei Pleșu a ripostat la rândul lui, e adevărat o singură dată, după care a pus batista pe țambal. Înfuriat la culme, Președintele Traian Băsescu a reacționat, onorându-și angajamentul. Într-un mod neobișnuit. Răzbunându-se nu pe Plesu, ci pe soția acestuia. Pe doamna Catrinel Pleșu. În calitate de președinte CSAT, el a cerut, din motive de ranchiună personală, desecretizarea dosarului Grupului Pleșu, de la Serviciul de Informații Externe. Și astfel a iesit la iveală ca doamna Catrinel Pleșu, de la 19 ani, lucrează pentru Securitate. Problema este ca ea a fost convinsă că niciodată dosarul soților Pleșu și a grupului din care făceau parte nu va fi desecretizat. De aceea, a semnat în fals că nu a colaborat cu Securitatea, atunci când a primit funcția de director ICR. La fel cum și Andrei Pleșu semnase, tot în fals, că nu a fost membru al Partidului Comunist, când el, în realitate, condusese o organizație PCR.
Desecretizându-se dosarul de la SIE, este iminentă și devoalarea rolului jucat de Andrei Pleșu, alături de soția lui și de alții, încă de la 19 ani, în angrenajul Serviciului de Informații Externe.

joi, 22 martie 2012

INTILNIRE PREDOIU-GITENSTEIN.

Întâlnire Predoiu-Gitenstein. Americanii vor reacții mai rapide în cazul politicienilor vizați de Justiție

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut miercuri o întâlnire cu Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România şi Beau Biden, Procuror General al Statului Delaware.
„Am discutat despre schimbul de experienţă care ar putea fi organizat între magistraţi români şi judecători şi procurori americani. Cred că ar fi interesant pentru tinerii magistraţi din România să vadă la faţa locului cum funcţionează independenţa şi responsabilitatea judecătorilor şi procurorilor americani, cum sunt conduse instanţele, cum se relaţionează cu reprezentanţii altor puteri” , a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
La rândul lor, oficialii americani au punctat importanţa echilibrului între independenţa şi imunitatea oferită magistraţilor, precum şi nevoia toleranţei zero faţă de corupţie. De asemenea, aceştia au subliniat că reacţia instituţiilor statului trebuie să fie în toate cazurile una imediată, indiferent de statutul persoanei vizate, fie ea magistrat, politician sau om de afaceri. În acest context, partenerii americani au salutat propunerea Ministerul Justiţiei privind simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii formulată în noua Strategie Naţională Anticorupţie şi adoptarea Legii răspunderii disciplinare a magistraţilor.

IULIA TIMOSENKO SI PEDEAPSA CARE I-A FOST CERUTA DE UKRAINA!

Şoc în Ucraina. Vezi ce pedeapsă a fost cerută pentru Iulia Timosenko

Parlamentul ucrainean a aprobat un raport prin care se cere acuzarea Iuliei Timoşenko de înaltă trădare. Acuzaţia se referă la semnarea unor acorduri, în 2009, între Ucraina şi Rusia, în domeniul gazelor naturale. timosenko deschidere"În activităţile Iuliei Timoşenko se observă indicii de trădare de ţară", care "depăşesc limitele conceptului de abuz de putere", se explică într-un comunicat al Comisiei provizorii de anchetă. Potrivit acestei comisii, în momentul semnării acelor acorduri, pe care Kievul le consideră dăunătoare pentru economia ucraineană, Iulia Timoşenko a ascuns datorii echivalente de peste 400 de milioane de dolari. În plus, comisia o acuză pe politiciană că a încercat să ascundă dosarul penal pe care autorităţile ruse l-au deschis împotriva ei, pentru mituirea unor înalţi funcţionari publici ruşi. Ulterior, Moscova a închis acest caz.

AVOCATUL POPORULUI AGENT ANTI-TORTURA.

Avocatul Poporului, agent anti-tortură. Se va ocupa de manifestanții bătuți în Piața Universității?

Instituţia Avocatul Poporului ar putea avea atribuţii în verificarea tratamentului primit de deţinuţii din penitenciare şi din arest, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, anunţă Ministerul Justiţiei.
Gheorghe Iancu, noul Avocat al PoporuluiMinisterului Justiţiei (MJ) a publicat, miercuri, pe pagina oficială de internet, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, potrivit unui comunicat remis de instituţie.
Proiectul de lege, notează MJ, are în vedere implementarea în dreptul intern a Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, protocol ratificat prin Legea nr. 109/2009.
"În aplicarea protocolului menţionat, proiectul de lege atribuie Avocatului Poporului, în calitatea sa de garant constituţional al respectării drepturilor omului, atribuţiile de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie, mecanism independent şi beneficiind de personalitate juridică distinctă ce are menirea de a examina în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor private de libertate în locurile de detenţie - în special prin intermediul unui sistem de vizite regulate efectuate în incinta locurilor de detenţie vizate -, de formulare a unor recomandări către autorităţile competente, în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, precum şi de formulare a unor propuneri şi observaţii privind legislaţia existentă sau proiectele legislative", arată sursa citată.
În cadrul Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie va funcţiona o Comisie de experţi, al cărei preşedinte va fi un adjunct al Avocatului Poporului desemnat expres în acest scop, mai notează MJ care arată că experţii comisiei beneficiază de independenţă în exercitarea atribuţiilor lor şi vor îndeplini efectiv atribuţiile Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii în locurile de detenţie pe teritoriul României.
Instituţia arată că un element de noutate important al protocolului implementat şi al proiectului de lege este viziunea asupra noţiunii de "loc de detenţie", viziune diferită de cea clasică şi mult mai cuprinzătoare.
"Astfel, locul de detenţie este definit ca fiind «orice loc aflat sub jurisdicţia şi controlul statului, în care persoanele sunt sau ar putea fi private de libertate, fie în baza unui ordin al unei autorităţi publice sau la cererea acesteia ori acordul tacit al acesteia». În această noţiune sunt cuprinse, pe lângă clasicele penitenciare, centre de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei şi centre de reeducare, şi spitalele de psihiatrie în care pacienţii nu sunt internaţi ca urmare a propriei voinţe sau pe care nu le pot părăsi în urma propriei decizii, azilurile de bătrâni pe care aceştia nu le pot părăsi atunci când doresc datorită unor situaţii de fapt, cum ar fi imposibilitatea deplasării, centrele de cazare pentru străini în care aceştia sunt în fapt privaţi de libertate pe perioada cazării, centrele de tranzit, în care persoanele se află în aceeaşi situaţie, precum şi diversele tipuri de stabilimente pentru minori, pe care aceştia nu le pot părăsi prin proprie voinţă sau cu încuviinţarea părinţilor", se mai arată în comunicat.
În acest context, precizează MJ, cerinţele de independenţă funcţională au fost cele care au condus în mod natural la alegerea instituţiei Avocatului Poporului ca instituţie în cadrul căreia îşi va desfăşura activitatea Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenţie.

miercuri, 21 martie 2012

NASTASE :DOLARII NU EXISTAU ATUNCI CAND MI SE IMPUTA CA I-AM DAT!

Năstase: Dolarii nu existau atunci când mi se impută că i-am dat

Fostul premier Adrian Năstase, acuzat de mită şi şantaj şi dosarul Zambaccian, susţine că dolarii confiscaţi în acest caz nu existau la momentul în care lui i s-a imputat faptul că ar fi trimis suma de bani. "Această chestiune cu bancomatele m-a şocat şi pe mine în momentul în care am descoperit-o. Sunt dărâmate aceste informaţii printr-o chestiune foarte simplă: seriile bancnotelor americane pot fi regăsite pe un site al trezoreriei. Din curiozitate, ne-am uitat acolo şi am descoperit că banii respectivi nu existau la momentul la care rechizitoriul reţinea faptul că banii au fost trimişi de mine sau de soţia mea în China şi făceau parte dintr-o sumă trimisă pentru cumpărături. Acest aspect este absolut incredibil", a declarat Adrian Năstase în emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
"Eu eram o ţintă foarte specială pentru DNA, de şapte ani şi rezist pe baricade şi, probabil, că lucrul acesta deranjează. (...) De ani de zile, DNA aleargă după probe, fabrică probe şi în acest dosar există denunţuri ale unor persoane care au fost strânse cu uşa. (...) Aceste dosare sunt nişte făcături politice, sunt făcute la comandă politică", a adăugat fostul premier al României, Adrian Năstase.

marți, 20 martie 2012

DEMOCRAT-LIBERALUL CEZAR PREDA NU SE CONSIDERA PRINTRE GREII PARTIDULUI!

De ce consideră Cezar Preda că nu face parte din ”greii PDL”?

Invitat, luni seară, la emisiunea moderată de Robert Turcescu de la B1, liderul PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat că nu face parte din elita de forță a democrat-liberalilor, întrucât nu se înscrie în categoria respectivă așa cum a definit-o președintele Traian Băsescu.
Democrat-liberalul Cezar Preda a afirmat, luni seară, că nu se înscrie pe lista ”greilor din PDL”, deoarece nu are o vechime mai mare de zece ani în partid.
Întrebat ce înseamnă a fi ”greu” în partid, Cezar Preda a precizat că președintele Traian Băsescu a definit foarte bine acest apelativ, fiind vorba despre oamenii cu o vechime mare în interiorul partidului și care au fost aruncați în ”bătălii grele”, din care au ieșit învingători, cum ar fi Adriean Videanu, câștigător din primul tur la Primăria Capitalei.

BASESCU AUDIENTA SLABA "LA TAIFAS"CU ION CRISTOIU DE LA B1TV!

Băsescu, audiență slabă “La taifas cu Ion Cristoiu” de la B1 Tv

Emisiunea " La taifas  cu Ion Cristoiu", de duminică seara, de la B1 Tv, când invitat special a fost președintele  Traian Băsescu, a realizat o audiență mediocră, postul TV reușind un modest loc șapte la nivel urban.
Emisiunea realizată de Ion Cristoiu, difuzată duminică, 18 martie, la B1 TV, între orele 21.00 și 22.56, unde invitat a fost președintele Băsescu, nu a reușit să se ridice la o cotă de audiență peste posturile concurente, potrivit paginademedia.ro.
Media de audiență în mediul urban, a emisiunii cu Traian Băsescu, a fost de 176.000 de telespectatori pe minut, postul B1 TV B1 reușind să se claseze abia pe locul șapte.  Vârful de audiență: 340.000 de telespectatori (3,2 rating), a fost atins la 22.55.
Audiența posturilor TV pe intervalul emisiunii La taifas, cu Traian Băsescu, duminică, 18 martie, în mediul urban:
1. Antena 1:          555.000 de telespectatori (5,3 rating)
2. Pro TV:              521.000 (5)
3. Kanal D:             429.000 (4,1)
4. Acasă TV:          317.000 (3)
5. Antena 3:          281.000 (2,7)
6. Prima TV:          266.000 (2,5)
7. B1 TV:                 176.000 (1,7)

luni, 19 martie 2012

CRISTIAN PREDA II IA APARAREA STAPANULUI SAU TRAIAN BASESCU:LIBERTATEA PARTIDELOR DIN USL ESTE MAI PUTERNUICA DECAT URA FATA DE BASESCU?!

Cristian Preda: Libertatea partidelor din USL este mai puternică decât ura față de Băsescu

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, într-o postare pe blogul personal, afirmă că PSD și PNL vor să-și mențină libertatea de asociere politică și după alegeri, ceea ce confirmă faptul că libertatea este mai puternică decât ura față de președintele Băsescu.
”Nici PNL, nici PSD nu vor introduce în statutele lor politice interdicția de a colabora cu PDL după alegeri. Anunțul trebuie citit luând în seamă prevederile Protocolului USL. Acesta conține, ce-i drept, la punctul 8.9. propoziția: “este interzisă negocierea cu PDL pentru formarea majorității parlamentare”. Atât și nimic în plus. Pe de altă parte, același Protocol nu prevede formarea unui singur grup parlamentar, al USL, ci sugerează că PSD și, respectiv PNL+PC vor avea fiecare câte un grup, acestea urmând să colaboreze”, susține Cristian Preda, pe blog.
”Ce să fie atunci insistența cu care – mai întâi PNL, apoi și PSD – au subliniat că nu e nevoie ca interdicția colaborării cu PDL să fie explicit indicată în actele fundamentale?”, se întreabă europarlamentarul, apreciind că un ”statut te poate aservi”, în timp ce ”un protocol e mai slab”.
”Malițioșii cred că PSD și PNL se suspectează reciproc, după ce Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că va aplica à la lettre textul Constituției care îi cere să cheme la negocieri pentru formarea guvernului partide, nu alianțe. Un statut te poate aservi, un protocol e mai slab. Cel al USL spunea, de altfel, în articolul 9.10 că “sancțiunile pentru încălcarea protocolului se asimilează celor pentru încălcarea statutelor partidelor, decise de fiecare partid în parte, din proprie iniţiativă sau la solicitarea celeilalte părţi”, apreciază Preda, în opinia căruia actuala politică a USL prevede ca, ”cine încalcă înțelegerea va decide sancțiunile potrivite”.
În finalul postării, democrat-liberalul își exprimă convingerea că, atât timp cât libertatea adversarilor este la fel de importantă ca și libertatea prietenilor, sunt șanse de moderație în evoluția partidelor și după alegeri, considerând că ultimele ”gesturi” ale PSD și PNL ”vădesc faptul că libertatea este mai puternică decât ura față de Traian Băsescu.
”În ceea ce mă privește, consider că gesturile recente ale PSD și PNL vădesc faptul că libertatea este mai puternică decât ura (față de președinte, desigur). Partidele din USL vor să rămână libere și după alegeri. Cum libertatea adversarilor e la fel de însemnată ca și cea a prietenilor, nu pot decât să salut această evoluție a lucrurilor. Cu speranța că ea va aduce și un dram de moderație”, conchide europarlamentarul PDL.