MICHAEL SHAFIR:ARAFAT FOR PRESIDENT!

Arafat For President

 

Lecţia de demnitate şi civism administrată de doctorul Raed Arafat a avut (deocamdată cel puţin) rezultate asemănătoare celor produse de scrisoarea adresată de Paul Goma în 1977 Chartei '77. Numai că în vremea lui Goma Securitatea nu se sfia să-şi afişeze omniprezenţa, producând astfel o justificare pentru cei care ar fi tăcut orişicum. Că, deh, doar nu erau proşti, vorba unui literat ieşean. Acum prezenţa „lor" este mult mai discretă, şi s-o spunem pe şleau, mult mai puţin înfricoşătoare. Consecinţele „disidenţei" se rezumă la mai puţină untură de uns pe pită. Şi totuşi, numai câteva zeci de tineri au catadicsit să participe la protestele improvizate la Bucureşti şi Cluj.
E drept, nu am avut „un Havel". Nici măcar Goma n-a fost unul. Dar avem un Raed Arafat. Nimeni nu a înţeles acest lucru mai bine decât Traian Băsescu. Iată de ce prezidentul s-a precipitat să sublinieze că SMURD nu-şi datorează existenţa altcuiva decât „românilor". Pe banii lor, se subînţelege, a putut veneticul palestinian să...Să ce? Să toace banii „românilor", aşa cum i-au tocat cocoşii, videnii şi ceilalţi autohtoni? Şi cine este cel care vrea să „vândă ţara" (pardon, SMURD)? Arafat? Domnul preşedinte n-a aflat încă că Raed Arafat este...român. Şi încă unul care vorbeşte româneşte mai corect decât comentatorii de la televiziunile ce servesc Cotrocenii, de la cele „naţionale" la B1TV.
Spre deosebire de Adrian Severin, n-am să caut originile etnice ale domnului Băsescu. Mi-e de ajuns să constat că utilizează exact acelaşi limbaj cu cei care condamnau „imixiunile în trrrreburi interrrrne" ale "teroriştilor" la 17 decembrie 1989. Şi continuă s-o facă, dovadă documentarul produs de Monica Gyurko şi difuzat la TVR 1 despre cărţi scrise de profesori fără profesură şi ridicate în slăvi de către securişti cu profesură. E drept, cu „profesură" de la Universitatea Spiru Haret et ejusdem farinae (pentru mălai neexistând cuvânt latin). Deci, zi Arafat şi Salam Aleikum. La ce te poţi aştepta de la un „terorist" dacă nu (în cazul cel mai bun) la „dezinformare"? Drept care, revoltat şi socotind de datoria sa să-i informeze corect pe „români", domnia sa a ieşit pe posturile naţionale de televiziune pentru a prezenta situaţia „reală". O mai prezentase în cazul „ţigăncii împuţite" (dar o făcuse în particulara sa maşină) şi în cazul acelui doctor armean care, spre deosebire de conaţionalii săi, era şi competent.
La asta voiam, de fapt, să ajung. La competenţă. Şi nu dispun de ea pentru a mă pronunţa în cazul propusei reforme a sănătăţii. Dar îmi este clar că o reformă implementată înaintea unui studiu de impact trebuie să fie una în spatele căreia se ascund niscaiva interese. Preşedintele afirmă că experţi olandezi (ca să nu mai vorbim de marele expert în domeniul sănătăţii publice care este FMI) au recomandat privatizarea sistemului sau a unei părţi a sale. Nu mai boicotăm produse olandeze? Dar tocmai olandezii, care au introdus o asemenea privatizare, s-au trezit că nu şi-o pot permite din punct de vedere financiar. E drept, PIB al Olandei este mult mai mare decât cel al României şi e (nu-i aşa?) logic ca România să reducă costurile publice ale sănătăţii transferându-le autorităţilor locale, mai ales cele comunale, unde de mult se cultivă euroi în loc de grâu şi porumb.
Dar vorba prietenului meu Dinu Adam, chiar aşa stând lucrurile, şi-o imaginează cineva pe regina Olandei ieşind la televiziunea publică pentru a face propagandă unei legi controversate? E adevărat însă că regina nu este un monarh-jucător.
Optând să părăsească sistemul pentru a fi liber să se lupte cu schimbarea propusă, doctorul Arafat demonstrează ceea ce am susţinut de mult: locul intelectualului nu este la guvernare. Dar cel al expertului? Aici răspunsul e şi mai simplu: depinde de guvernanţi. Expertul nu-şi are locul acolo unde este menţinut (întrebaţi-l pe domnul Pleşu) pe post de girafă la grădina zoologică. Aviz tinerilor invitaţi recent de prezident să-i completeze rândurile consilierilor.
Mai rămâne ceva de făcut? Curtea Constituţională a respins proiecul PDL de eutanasiere a patrupedelor. Rămâne însă în picioare legislaţia deja aprobată de guvernele Boc şi confirmată de Curte drept constituţională, care duce la eutanasierea oamenilor. Proiectul de lege care a dus la demisia domnului Arafat se alătură acesteia. Poate că soluţia ar fi „Arafat for President". Dar şi ea e sugerată tot de un „român venetic". Pe deasupra, unul care are şi paşaport israelian în buzunar. Bibi Netaniahu, păzea!