sâmbătă, 7 ianuarie 2012

IRANUL SE PREGATESTE DE RAZBOI SI CAUTA ALIATI IMPOTRIVA USA!

Iranul caută aliaţi în cazul unui război cu SUA.
 

Aflat sub presiunea statelor occidentale din cauza controversatului program nuclear al ţării sale, preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, va începe duminică un turneu de cinci zile în America Latină, în încercarea de a se apropia de guvernele de stânga din această regiune, se relatează într-un comentariu al agenţiei France Presse.
Liderul iranian va sosi duminică la Caracas, unde se va întâlni cu preşedintele Hugo Chavez. A doua etapă a turneului va fi Nicaragua, unde va asista marţi la ceremonia de investire a preşedintelui Daniel Ortega reales la sfârşitul anului trecut, fost comandant în mişcarea de gherilă sandinistă susţinută în timpul războiului rece de URSS şi Cuba, grupare ce a preluat puterea la Managua în anul 1979. Ulterior, preşedintele Ahmadinejad va vizita Cuba şi Ecuadorul.
Toate aceste state au în comun ostilitatea faţă de SUA şi apropierea lor de Iran în ultimii ani, preşedintele Venezuelei vizitând Teheranul de 9 ori în cei 13 ani de când se află la putere.
În contextul în care SUA şi Uniunea Europeană au instituit sancţiuni economice împotriva Iranului, preşedintele Ahmadinejad doreşte să arate prin acest turneu că ţara sa nu este izolată şi încă beneficiază de sprijin pe plan internaţional.
Dar nici în America Latină, Iranul nu se mai bucură de acelaşi sprijin de care beneficia odată. Astfel, relaţiile cu Argentina s-au deteriorat în urma atentatului asupra sediului asociaţiei evreieşti AMIA în anul 1994, soldat cu 85 de morţi, autorităţile de la Buenos Aires atribuind Iranului responsabilitatea pentru acest act terorist.
Iranul a pierdut şi sprijinul Braziliei, al cărui preşedinte, doamna Dilma Roussef, se arată mai "prudentă" decât predecesorul său, Luiz Inacio Lula da Silva, după cum afirmă Lytton Guimares, expert în relaţii internaţionale la Universitatea din Brasilia."Brazilia nu va apăra dar nici nu va ataca Iranul. Va sta la locul său. În timpul preşedintelui Lula au existat numeroase critici şi presiuni interne, dar şi externe, care au vizat politica externă (de apropiere) a Braziliei faţă de Venezuela, Cuba şi Iran", a precizat acesta.
Însă nici în cele patru state pe care le va vizita, preşedintele iranian nu va putea să beneficieze de un sprijin "fără rezerve", crede Carlos Romero, profesor de relaţii internaţioanle la Universiateta din Caracas. El estimează că "Venezuela ar putea ceda tentaţiei, dar cu Ecuadorul şi Cuba va fi mai dificil, întrucât ele nu doresc o confruntare deschisă cu SUA".

Niciun comentariu: