luni, 9 ianuarie 2012

DEPUTATUL PSD NICU BANICIOIU:PRIVATIZAREA SPITALELOR ADEVARATA MIZA A LUI BASESCU!

Privatizarea spitalelor, adevărata miză a lui Băsescu în Sănătate, acuză PSD

Deputatul Nicolae Bănicioiu  acuză PDL că vrea să ofere clientelei de partid  spitalele de stat, acesta fiind adevăratul scop al  ”proiectului de reformă în Sănătate”, inițiat de la Cotroceni. PSD nu se opune privatizării, a explicat Bănicioiu, dar un proiect de lege adoptat prin asumare,  fără dezbateri, deschide calea unor manevre incorecte, netransparente, prin legislația secundară, necunoscută în acest moment.
banicioiu"Un alt interes şi cred că acesta este interesul major al acestei propuneri, este aceea de a face un hocus-pocus şi de a trimite spitalele din proprietatea statului în proprietatea câtorva prieteni politici ai partidului de guvernământ, a declarat Bănicioiu la o conferință de presă. Adică au spus că spitalele vor fi fundaţii, ONG-uri sau chiar societăţi comerciale, neprecizând niciun moment care va fi maniera, aruncând totul pe normele ulterior stabilite de aplicare a acestei legi. Solicităm ca în dezbatere să ni se precizeze clar aceste lucruri, cum vor fi acele fundaţii, cine va face parte din acele fundaţii, cum vor activa, pentru că altfel nu este decât o încercare premeditată de a privatiza, ca să nu zic de fapt a fura spitalele din proprietatea statului în proprietatea unei clientele portocalii", a declarat Nicolae Bănicioiu.
Consultări cu UDMR pentru o moțiune de cenzură Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a solicitat duminică, într-o conferinţă susţinută la sediul din B-dul Kiseleff, ca dezbaterea pentru introducerea așa numitului ”model olandez” de asigurări să urmeze tot traseul parlamentar, iar majoritatea parlamentară să renunţe la ideea asumării răspunderii pe această lege. Potrivit lui Bănicioiu, în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea sănătăţii, PSD va începe consultări cu partenerii din USL pentru depunerea unei moţiuni de cenzură la adresa Executivului.
Bănicioiu a cerut un pact pentru Sănătate, prin negocieri între Putere și Opoziție, similar Pactului pentru Educație. ”Nu a fost dezbatere, a venit doar preşedintele la o conferinţă şi ne-a spus că trebuie repede să adoptăm asigurări private, după care cineva ne-a şoptit că vor fi şi poliţe suplimentare, undeva de 10 euro", a mai spus Nicolae Bănicioiu.  Deputatul PSD a anunţat că USL va demara consultări şi cu colegiile medicilor şi cu asociaţiile de pacienţi, cu profesioniştii, cu cei implicaţi în acest sistem.

Niciun comentariu: