Revoluția din 2012 a ajuns în momentul ”17 decembrie, CPEx”. Diaconescu-UNPR în rolul Elenei Ceaușescu
Măsurile de reprimare a revoluției din 1989 au fost decise pe 17 decembrie, într-o ședință a Comitetului Politic Executiv. Locul Elenei Ceaușescu a fost luat, astăzi, de liderul UNPR Cristian Diaconescu, care a cerut în ședința Coaliției ca guvernul să aplice legea, cu toată fermitatea. Sever Voinescu a susținut un discurs asemănător, dar liderul de la Cotroceni nu s-a pronunțat, încă. Probabil, nu vrea să repete greșelile lui Nicolae Ceaușescu.
În 1989, ca și astăzi, propagandiștii regimului dictatorial au considerat revoltele de la Timișoara drept acte huliganice ale unei minorități nereprezentative pentru majoritatea populației. În ședința CPEx, Elena Ceaușescu i-a acuzat de lașitate pe conducătorii Armatei, Miliției și Securității care au încercat degeaba să disperseze mitingul de la Timişoara. „Mai mult decât laşitate”, a confirmat Nicolae Ceaușescu, e pactizare cu inamicul!”.
Să-i lichidăm cu cartușe de război
Soluția preconizată de cei doi Ceaușești era una dură. „Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare”, se consemnează în stenogramele CPEX că a spus Ceaușescu. Elena Ceaușescu a fost tranșantă: „Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Unul să nu iasă!”. șeful statului, cum îi place și lui Traian Băsescu să i se spună, a adăugat: „Cei care au intrat în sediul Comitetului judeţean de partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ! Ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici. Să lichidăm repede ce e la Timişoara cu cartuşe de război, căci cele de manevră sunt apă de ploaie”.
Jandarmeria a amenințat, luni, că la repetarea incidentelor se vor folosi arme speciale, fără a da detalii. O mare parte a analiștilor cred că provocatorii au fost infiltrați printre manifestanți tocmai pentru a justifica folosirea forței și a discredita protestul pașnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu