ANI cere anchetarea a cinci deputaţi care şi-au angajat rude în Parlament
Foto: Dan Marinescu / INTACT IMAGES/Jurnalul National
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a cinci deputaţi. Este vorba despre Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi András Levente Mate (UDMR). Potrivit inspectorilor de integritate, politicienii şi-ar fi angajat ilegal rudele la birourile parlamentare.
Potrivit unui comunicat al ANI, remis Agerpres, Oana Niculescu Mizil ar fi propus angajarea şi ar fi avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu 29 aprilie 2009, la Biroul Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.
Sonia-Maria Drăghici şi-ar fi angajat fiul, Doru Vladimir Drăghici, în perioada 2 martie 2009 - 1 iulie 2009, respectiv 21 septembrie 2009 - prezent, în Biroul Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor.
De asemenea, deputatul Mihai Radan ar fi propus angajarea şi ar fi avizat încheierea contractelor individuale de muncă privind angajarea fiului său, Liubomir Mile Radan, în perioada 2004 - prezent, şi ar fi încheiat contractul civil privind angajarea soţiei sale, Elena Radan, în perioada 2006 - 2008, în Biroul Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 11 Caraş-Severin.
Deputatul PDL Stelică Iacob Strugaru şi-ar fi angajat fiul, Radu Iacob Strugaru, începând cu data de 1 iunie 2009, în Biroul Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 7 Botoşani.
Şi deputatul UDMR András-Levente Mate este acuzat că şi-ar fi angajat ilegal soţia, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în Biroul Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj.
Inspectorii de integritate au calculat că beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor cinci deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 196.332 lei (aproximativ 46.745 euro).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu