Viaţa în canalele din Bucureşti, la minus 20 de grade
Gerul, ninsoarea şi viscolul capătă cu totul şi cu totul o altă semnificaţie pentru oamenii care trăiesc în canalele din Capitală. Sunt mulţi. Aproape fiecare canal, care nu este inundat, are un proprietar. Mirosul, igrasia sau şobolanii nu mai contează, atâta timp cât este cald şi te scapă de gerul năprasnic de afară. Cristi, unul dintre oamenii canalelor, a fost de acord să ne povestească cum se trece o iarnă grea în canalele din Bucureşti şi care sunt problemele cu care te confrunţi pe stradă.
Problemele minore pentru oameni obişnuiţi, devin chestiuni de viaţă şi de moarte penru oamenii din canale. Nu frigul este cel mai greu de suportat, ci foamea. "Vara e bine, o treci uşor, dar iarna, mulţi nu scapă. Problema cea mare este că îngheaţă totul şi sunt acoperite de zăpadă. Nu mai găseşti aşa de uşor mâncare şi uneori trec si două zile fără să mănânci nimic.", a povestit Cristi.Nici canalele nu sunt la discreţie. Pe stradă este o ierarhie foarte clară în vârful căreia se ajunge, de cele mai multe ori, prin legea pumnului. "Şmecherii" au locurile cele mai bune şi de obicei acestea sunt şi cele mai bine utilate. "Nu ajunge oricine să aibă camera lui. În canale sunt "smecherii" care stăpânesc o anumită zonă. Aici, în zona asta (n.r. Grozăveşti) este unul "Butelie" care e mare mahăr. El are o cameră făcută chiar lângă conducta pricipală şi mobilată. Are chiar şi bucătărie. La el poate să fie oricât de frig afară că stai dezbrăcat, aşa de cald este mereu. Am şi eu cu ăsta mic şi cu fratimiu o cameră. Nu-i rău. Acum doi ani, am stat mai sus pe la Basarab, acolo era frig ca dracu!", mărturiseşte Cristi.
Iernile sunt privite cu alţi ochi în canale. Sărbătorile nu înseamnă decât momentul cel mai bun al anului pentru producţie. "Iarna nu merge cu cerşitul pe stradă. La metrou, în RATB mai încerci. De Sărbători e bine că mai mergi cu colinda şi faci bani. Atunci mai apuci de mai strângi ceva şi o lună după aia se trăieşte boierie, e viaţă. Dar să şti că iarna trece greu. Nu prea ai ce face toată ziua. Aveam un televizor, îl conectam la panoul ăla de acolo şi mai trăgeam nişte curent, dar acum ne-au spus că nu mai avem voie şi ne-au tăiat cablurile".
Viaţa din canale: caldură, mâncare şi droguri
Cristi este un caz aproape clasic. Plecat de la casa de copii, a ajuns pe stradă. „Am cântat peste tot, prin metrouri, tramvaie, la colţuri. Nu îmi este ruşine să cerşesc, deja m-am obişnuit ca lumea să se uite la mine ca la gunoi”, spune Cristi.
Întâlnirea cu drogurile a survenit practic inevitabil din moment ce trăia pe stradă. A consumat prima data la 16 ani, iar de atunci viaţa l-a luat la mişto. În primă instanţă a început să-şi piardă vocea. „Şti cum cânta, era cel mai tare, îţi cânta ce vrei tu”, intervine în discuţie şi fratele lui Cristi, tot consumator ajuns pe străzi.
„Băgam heroină la greu. Ajunsesem să fac orice pentru un o doză să fur, să bat, orice. Am ajuns la puşcărie pentru furt şi mi-am luat 3 ani. Acolo am început să mă gândesc. Stau trei ani aici şi când ies ce fac, tot cu droguri o ard? În puşcărie m-am lăsat de droguri, am luat doar de astea uşoare legale şi aurolac”, îşi continuă povestirea Cristi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu