sâmbătă, 18 februarie 2012

MARK GITENSTEIN "GHESEFTARUL"SI ROMII!

Mark Gitenstein vrea ca romii să se organizeze în formațiuni politice

Prezent, vineri, la "Ziua Dezrobirii Romilor din România", ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein a afirmat că  atât Guvernul, cât și Ambasada SUA sunt pregătite să ajute romii români să ajungă la egalitatea deplină cu ceilalţi şi i-a sfătuit să se organizeze în formaţiuni politice care să le ceară drepturile, informează Mediafax.
"Nu există egalitate deplină nici în prezent, atât în ceea ce îi priveşte pe romii din România sau pe negrii din Statele Unite. Nu este suficientă eliminarea segregării. Singura cale pentru a ajunge la egalitatea deplină este organizarea romilor în România şi a negrilor în SUA în formaţiuni politice care să le ceară drepturile", a subliniat Gitenstein.
Mark Gitenstein, amintind că a fost numit ambasador de primul președinte afr0-american al SUA, a precizat că și în România se poate întâmpla la fel, dacă romii îşi constituie organizaţii politice, care să le ceară drepturile, dacă îşi recunosc frumuseţea şi valoarea cultului lor.
"România a emancipat sclavii cu un deceniu mai devreme faţă de SUA, dar emanciparea este doar primul pas, adevărata libertate vine cu recunoaşterea egalităţii tuturor oamenilor şi cu mândria faţă de originea proprie. Şi în SUA încercăm să continuăm acest proces, nu am atins încă adevărata egalitate în societatea americană", a subliniat Gitenstein.
Evenimentul organizat vineri de către Alianţa Civică Democrată a Romilor din România (ACDR), completat cu un vernisaj al expoziţiei de pictură intitulată "Descătuşare" şi un recital de poezie în limba romani şi în limba română, i-a avut invitați și pe ambasadorii Austriei şi Cehiei şi reprezentanţi ai Italiei, Marii Britanii, Norvegiei şi Comisiei Europene.
Data de 20 februarie 1856 a rămas întipărită în istoria romilor din România, deoarece acum 156 de ani era eliberată ultima categorie de robi, cea a romilor aflaţi în proprietatea particularilor, prin "Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti", act semnat de către domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei. Această lege marchează ultimul pas al dezrobirii romilor din România.

Niciun comentariu: