Boagiu: Dacă avertizările ANM ar fi fost ”dozate corect”, s-ar fi consumat mai puține resurse financiare
Scandalul privind cine se face vinovat de deszăpezirea deficitară, pare a nu se mai termina. Aseară, la B1 TV, fostul ministrul al Transporturilor, Anca Boagiu, s-a arătat foarte supărată pe cei de la Administrația Naționale de Meteorologie (ANM), care se fac vinovați de informări despre ”o iarnă normală”, și a afirmat că ar dori să-l vadă pe șeful ANM, însoțit de ”camarila” sa, alături de drumarii, ceferiștii sau jandarmii care se luptă pentru deszăpezire,
„Iarna n-a fost deloc normală, a fost neprevăzută, că eu îmi aduc aminte de nişte doamne şi domni de la ANM care spărgeau televizoarele când unii din colegii mei au spus că va fi iarnă ca în 1954, iar eu am fost aspru criticată când am spus că timpul în care ANM-ul ne-a informat la nivelul Companiei de drumuri n-a fost cel potrivit şi ne spuneau la începutul acestei perioade că va fi o iarnă normală”, a precizat Boagiu.
Indignată că directorul ANM suține că informările trimise de către reprezentanții instituției au fost corecte, fostul ministru al Transporturilor a declarat: „Eu aş vrea să-i văd acum şi pe ei, începând cu acel domn care conduce ANM şi toată camarila pe care şi-a lansat-o pe televiziuni la prima avertizare, aş vrea să-i văd acum în stradă alături de drumari, de ceferişti, jandarmi, de toţi cei care fac eforturi de două, de trei ori mai mari pentru că ei ne asigurau că va fi o iarnă normală. Nu e o iarnă normală”.
În aceeași emisiune, Anca Boagiu a afirmat că este convinsă că dacă avertizările ANM ar fi fost ”dozate corect”, atunci s-ar fi consumat mai puține resurse fianciare în Prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu