marți, 21 februarie 2012

MISCAREA POPULARA NOA COALITIE PD-L,UNPR,PNTCD,PNG!

Mișcarea Populară, noua coaliție PDL, UNPR, PNȚCD, PNG pentru alegerile de anul acesta

După scăderile dramatice din ultimele sondaje, PDL pregătește o lovitură de teatru pentru alegerile locale și parlamentare. Astfel, partidul-stat, e elaborat o strategie de colaborare pentru alegerile locale și parlamentare care să reunească, alături de PDL, alte trei partide, UNPR, PNȚCD și PNG într-o formațiune care se va numi "Mișcarea Populară".
Ideea de a coagula o structură care să reunească forțele de dreapta nu este nouă în PDL. Președintele Traian Băsescu a fost acela care a gândit această formulă cu mult înainte ca PDL să ajungă în situația de astăzi, când și partidul lui Dan Diaconescu se află în sondaje peste PDL.
În acest moment, liderii PDL sunt convinși că timpul până la alegerile locale este foarte scurt și caută soluții de avarie pentru recâștigarea electoratului. După ce ultimele sondaje au arătat un partid în degringoladă, care a scăzut de la o lună la alta în ultima perioadă, liderii partidului din Modrogan au conceput o strategie pentru viitoarele campanii electorale de la  alegerile locale și cele parlamentare.
Astfel, potrivit unor surse, PDL încearcă să pună bazele unei coaliții ce se va numi "Mișcarea Populară", coaliție din care să facă parte UNPR, PNȚCD și PNG. Cât va fi de viabilă această nouă formațiune, rămâne de văzut, în condițiile în care niciunul dintre cele trei partide nu estet creditat cu mai mult de unu la sută în sondaje.
Gigi Becali, președintele PNG, a declarat la Realitatea TV că   singurul lucru care îi lipseşte e un partid puternic. "Dacă aş avea în spate un partid puternic, ca dl Ponta sau dl Antonescu, vă daţi seama că i-aş spulbera, aş câştiga Preşedinţia la pas". Întrebat dacă are planuri să candideze, Becali a răspuns: "Dacă Dumnezeu mă va îndruma să fac un pas, îl rog să-mi îndrume paşii, să-mi spună el ce trebuie să fac".
"La ora asta, singurele partide care ar fi? PDL şi PPDD, care au în sondaje 12%. E nevoie de un partid puternic cu organizare, bani. Singurul cu care aş putea e PDL. Mi-e greu să cred că USL are nevoie de Becali, dar ei fac mare greşeală că n-au nevoie", a mai spus Becali.

Niciun comentariu: