sâmbătă, 4 februarie 2012

TRAIAN BASESCU SI PD-L IGNORA DECIZIA CCR:NU RENUNTA LA ALEGERI COMASATE!

Decizia Curții Constituționale, literă de lege, dar nu și pentru Putere
PDL nu renunță la alegerile comasate.
 

Curtea Constituțională a României a decis că legea alegerilor comasate este neconstituțională, însă pedeliștii nu renunță la dorința lor de a comasa alegerile cu orice preț, în ciuda hotărârii CCR și a protestelor din stradă. Daniel Buda (PDL), preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a declarat vineri pentru Agerpres că Parlamentul va avea avea ultimul cuvânt pe legea privind alegerile.
"Aparent putem vorbi de existenţa unei dificultăţi în organizarea alegerilor comasate, însă nicăieri în cuprinsul deciziei nu este precizat expresis verbis că se interzice organizarea de alegeri comasate. Există din partea Curţii aprecieri asupra unor probleme despre care putem spune că ţin de ordin organizatoric, însă rămâne să vedem în Parlament în ce măsură acestea pot fi înlăturate. (...) Parlamentul este cel care va avea ultimul cuvânt. Pot să vă spun doar că, în acest moment, este posibil orice", a declarat Buda.
Ce spune Curtea Constituțională, iar Buda se face că plouă
"CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că Legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentruautorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru CameraDeputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completareatitlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatuluişi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegereaautorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale39nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie".
Potrivit Curții Constituționale, organizarea alegerilor locale şi parlamentare la aceeaşi dată determină încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de articolul 37 din Constituţie.
"Aceasta întrucât există situaţii în care un candidat care nu a câştigat un mandat de ales local (primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean) să-şi exprime dorinţa de a participa la alegerile naţionale pentru un mandat de parlamentar, lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfăşoară la date diferite. Or, legea criticată prevede că în cazul organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Parlament la aceeaşi dată cu alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, o persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator şi nici pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator", menţionează Curtea în motivare.
În plus, conform Curții Constituționale, comasarea alegerilor locale şi parlamentare creează dificultăţi privind exercitarea dreptului de vot al cetățenilor.
Astfel, Curtea spune că prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale, cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă - exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot -, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne.
"Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor", a stabilit Curtea Constituţională.
De asemenea, Curtea a apreciat că sunt neconstituţionale prevederile prin care sunt prelungite mandatele aleşilor locali cu şase luni şi modul de delimitare a colegiilor uninominale.

Niciun comentariu: