1.500 de oameni au asistat la funeraliile lui Whitney Houston
1.500 de oameni, printre care rude, prieteni şi staruri, i-au adus un ultim omagiu lui Whitney Houston, sâmbătă seară, în cadrul unei ceremonii funerare publice, organizată la biserca baptistă New Hopedin Newark, New Jersey.Aceeaşi biserică în care Whitney Houston şi-a început cariera ca solistă în corul gospel. Invitaţii şi-au amintit de cântăreaţă prin muzică şi poveşti, întreaga ceremonie de peste trei ore fiind transmisă live. Ceremonia a fost deschisă printr-un discurs susţinut de pastorul Marvin Winans şi a continuat cu discursul susţinut de episcopul T.D. Jakes, după interpretarea unor cântece religioase de corul bisericii baptiste New Hope şi de New Jersey Mass Choir.
Printre starurile care au luat parte la funeralii s-au numărat Alicia Keys, care a rostit câteva cuvinte în memoria idolului ei dintotdeauna şi a interpretat piesa "Send Me an Angel", Stevie Wonder, care a cântat "Ribbon in the Sky" şi "Love's in Need of Love Today", şi R. Kelly, care a cântat piesa "I Look to You".
Un discurs emoţionant a avut şi actorul Kevin Costner, alături de care Whitney Houston a jucat în celebrul film "The Bodyguard", în 1992.
Acesta a povestit cum cântăreaţa, pe care a numit-o "probabil cea mai mare vedetă pop din lume", se tema că nu va fi îndeajuns de bună pentru acel rol. "Am ţinut-o de mână şi i-am zis că va fi frumoasă, că toată lumea voia ca ea să reuşească", a povestit în continuare actorul, despre audiţie, amintindu-şi amuzat cum Whitney şi-a aplicat singură un alt strat de machiaj chiar înainte de filmarea de probă, aşa cum era obişnuită să fie machiată în videoclipuri, pentru a arăta cât mai bine, iar fardurile i s-au topit sub reflectoarele puternice de pe platou şi i-au curs pe faţă.
"Dacă m-ai putea auzi acum ţi-aş spune că nu ai fost numai destul de bună, ai fost grozavă, ai cântat cântecul fără orchestră, fir-ar să fie!", a spus Costner. "Mulţi ar fi putut interpreta rolul meu, dar cred că numai tu o puteai interpreta pe Rachel Marron în acel moment", a mai spus Kevin.
La finalul ceremoniei, sicriul cu trupul neînsufleţit al cântăreţei, urmat de membrii familiei Houston, a fost scos din biserică pe acordurile piesei "I Will Always Love You". Cântăreaţa va fi înmormântată astăzi în Newark, lângă locul de veci al tatălui ei din cimitirul Fairview.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu