Germania nu exclude posibilitatea producerii unor atacuri inspirate de atentatele din Norvegia
Ministrul german de Interne nu exclude posibilitatea ca o aripă periculoasă a extremei-dreapta germane să comită acte inspirate de atentatele din Norvegia, relatează AFP, citând un interviu publicat miercuri de Rheinische Post.
Autorităţile germane "supraveghează aceste medii în profunzime", a spus el, precizând că activităţile de urmărire vizează atât extrema-dreaptă, cât şi extrema-stângă şi mediile islamiste.
„În pofida acestui fapt, nu putem niciodată exclude posibilitatea ca elemente izolate să se radicalizeze“, a avertizat Fridrich, reamintind că, deşi extrema-dreaptă germană pierde militanţi şi simpatizanţi, numărul violenţelor este în creştere.
În 2010, în Germania erau înregistrate 219 organizaţii şi 25.000 de simpatizanţi ai extremei-dreapta, şi 5.000 - 6.000 de neonazişti, potrivit Biroului pentru Protecţia Constituţiei.
Atacurile de vineri din Norvegia s-au soldat cu cel puţin 76 de morţi, iar principalul suspect, Anders Behring Breivik, şi-a recunoscut vinovăţia după ce a fost arestat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu