luni, 7 octombrie 2013

PREMIERUL BIBI NETANYAHU,SOLICITA PALESTINIENILOR SA RECUNOASCA STATUL EVREU!

Palestinienii trebuie 'să recunoască Israelul ca stat al poporului evreu' pentru a se ajunge la o pace reală, a afirmat duminică seară premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat de AFP, potrivit Agerpres.
'Palestinienii trebuie să renunțe la refuzul lor de a recunoaște dreptul poporului evreu de a avea un stat național', a declarat Netanyahu cu prilejul unui discurs ținut la Universitatea Bar Ilan, în apropiere de Tel Aviv, difuzat în direct pe site-ul instituției de învățământ. Această recunoaștere 'reprezintă o condiție pentru a se ajunge la un acord la finalul negocierilor, nu pentru demararea lor', a subliniat șeful cabinetului israelian. După trei ani de întrerupere, israelienii și palestinienii au relansat convorbirile de pace la sfârșitul lunii iulie sub patronajul Statelor Unite. Aceste negocieri directe sunt prevăzute să dureze nouă luni, mai scrie AFP.

duminică, 6 octombrie 2013

PRESEDINTELE USA,BARACH OBAMA A FACUT UN APEL SAMBATA LA REPUBLICANI SA VOTEZE BUGETUL!


Preşedintele SUA, Barack Obama, a făcut apel sâmbătă la republicanii care blochează adoptarea bugetului în Congres 'să oprească această farsă', cerând în termeni foarte fermi ca aceştia să voteze imediat pentru a pune capăt paraliziei administraţiei.
'Mergeţi şi votaţi!. Opriţi această farsă!. Puneţi capăt imediat blocajului!', a îndemnat preşedintele american în alocuţiunea sa săptămânală radiotelevizată, făcând trimitere la aleşii republicani, după cum scrie AFP. Senatul a aprobat deja bugetul şi 'sunt suficienţi aleşi republicani şi democraţi în Camera Reprezentanţilor pregătiţi să facă acelaşi lucru şi să pună capăt imediat paraliziei bugetare. Dar aripa dură a Partidului Republican nu doreşte să-l lase pe preşedintele Camerei, John Boehner, să supună această lege la vot'', a explicat Obama. Barack Obama a afirmat că nu va plăti vreo 'răscumpărare' în schimbul încetării reluării activităţii în administraţia americană. 'Şi cu siguranţă nu voi plăti o răscumpărare în schimbul ridicării plafonului datoriei' publice, a subliniat el, în contextul în care republicanii au ameninţat că vor lega chestiunea bugetară de cea a ridicării plafonului legal al datoriei, o prerogativă a Congresului. SUA urmează să atingă plafonul de îndatorare, aflat în prezent la 16.700 miliarde de dolari, la 17 octombrie, iar Congresul trebuie să aprobe ridicarea acestuia pentru a evita o imposibilitate de plată a cheltuielilor, cu consecinţe potenţial catastrofale. 'Oricât de periculoasă ar fi paralizia bugetară, o paralizie economică din cauza unei imposibilităţi de plată ar fi cu mult mai rea', a spus Obama. Preşedintele american a subliniat că este în continuare gata să lucreze cu toţi, din fiecare partid, asupra mijloacelor de îmbunătăţire a creşterii economice, creării de noi locuri de muncă şi pentru a face ordine în buget pe termen lung. 'Dar nu sub aceste ameninţări care vizează economia noastră', a avertizat Obama. Pentru a-şi întări susţinerile, Barack Obama a citit două scrisori trimise de americani afectaţi de blocajul din administraţia federală şi care locuiesc în regiuni conservatoare ale ţării. La finalul unei întâlniri desfăşurate cu uşile închise vineri cu conducerea republicană a Camerei Reprezentanţilor, John Boehner şi-a reafirmat refuzul de a supune la vot fără condiţii o măsură de cheltuieli bugetare, aşa cum cere Casa Albă. În locul unei alocări de fonduri pentru şase săptămâni în vederea reactivării administraţiei federale, republicanii preconizează să înceapă să voteze chiar de sâmbătă o serie de măsuri pentru reluarea unora dintre programele federale, precum securitatea frontierelor, educaţia preşcolară şi dezastrele naturale, scrie EFE. Potrivit sursei citate, Camera Reprezentanţilor ar urma să supună la vot o măsură care să autorizeze plata retroactivă a angajaţilor din sectorul public afectaţi de prima închidere parţială a guvernului în ultimii 17 ani. Senatul, aflat sub controlul democraţilor, a anunţat că va respinge o astfel de măsură, insistând că trebuie aprobat întreg bugetul federal. Casa Albă a declarat la rândul său că Obama va bloca orice măsuri parţiale. Criza bugetară de la Washington, care provoacă de marţi paralizia parţială a serviciilor federale, a intrat sâmbătă în a cincea zi fără ca o soluţie să se contureze în acest interval de timp

sâmbătă, 5 octombrie 2013

FINLANDA ,SAU CUM TRAIESTE O TARA DIN CIANURI!


Autorităţile române vor schimba informaţii cu cele finlandeze şi le vor solicita asistenţă tehnică pentru lucrări de exploatare minieră cu tehnologii avansate. Premierul finlandez, Jyrki Katainen, a precizat că exploatarea minieră poate fi sustenabilă industrial, dacă se ține cont de toate criteriile, respectiv economic, social și de protejare a mediului. De Ce News vă prezintă modelul finlandez de exploatare a resurselor naturale.
“Mineralele şi metalele noastre valoroase sunt localizate mai ales în nordul Finlandei, iar natură Laponiei este foarte fragilă. Avem nevoie de tehnologii foarte eficiente în sectorul minier”, a explicat premierul finlandez. De ce Finlanda? Finlanda are o strategie serioasă de exploatare a resurselor naturale, ca parte a dezvoltării durabile a țării. În acest moment este principalul producător de aur din Uniunea Europeană. Proiecțiile de dezvoltare a sectorului minier pentru anul 2050 sunt următoarele: ”Finlanda este lider mondial în utilizarea durabilă a resurselor naturale, iar sectorul resurselor minerale este unul din pilonii de baza ai economiei naționale finlandeze”, se specifică în Strategia Finlandei privind resursele minerale, care mai prevede că: Resursele minerale diversificate ale Finlandei reprezintă o parte semnificativă din bogăţia naţională a ţării. Expertiza şi inovaţiile finlandeze în sectorul mineralelor au un impact global semnificativ, prin furnizarea de echipamente de explorare şi exploatare minieră, tehnologii de prelucrare şi servicii. Utilizarea eficientă a resurselor minerale asigură furnizarea materiilor prime şi creează precondiţiile pentru o dezvoltare regională echilibrată şi durabilă pe termen lung. Prin expertiza în sectorul mineralelor, Finlanda va promova activ o economie globală a resurselor minerale, care să fie atât eficientă cât şi responsabilă din punct de vedere social şi al mediului, capabilă să genereze noi oportunităţi de afaceri internaţionale. Exploatarea resurselor naturale ca motor de dezvoltare Practic, viziunea Finlandei pentru dezvoltare durabilă a țării, pentru creștere economică, pentru identificarea de oportunități de afaceri internaționale este exploatarea resurselor naturale. Într-un mod responsabil cu societatea și cu mediul. Un subiect sensibil: Redevența Amintim că redevența pentru extragerea aurului în Finlanda este de 0,15% față de 4% cât este media europeană. În România se vorbește despre 6%. Atât propune Guvernul pentru exploatarea zăcământului de aur și argint de la Roșia Montană. Orice nu poate fi cultivat trebuie scos din pământ Bunăstarea materială necesită utilizarea resurselor minerale – orice nu poate fi cultivat trebuie scos din pământ – asta este filosofia finlandezilor scrisă în Strategia Finlandei pentru resurse naturale. Sursa: A Ce se face concret în Finlanda: - Finlanda are în prezent 52 de mine deschise, dintre care 14 în industria extractivă a resurselor naturale. - În perioada 2008-2011, Finlanda a investit în sectorul minier circa 1,3 miliarde de euro. - Investițiile estimate pentru perioada 2012-2017 se ridică la 3 miliarde de euro. - În Planul de dezvoltare națională, Finlanda își propune să creeze, până în anul 2015, alte 5.000 de locuri de muncă în sectorul minier. - În prezent, în Finlanda sunt între 30 și 40 de companii care fac explorări, în vederea extragerii resurselor naturale. Principalele zăcăminte din subsolul Finlandei sunt: aur, nichel, cupru, metale feroase, metale utilizate în tehnologia Hi-Tech. (Sursa: A Natural Resource Strategy for Finland: Using natural resources intelligently https://www.sitra.fi) Ce poate face România: - România poate avea o strategie la fel de bună din punct de vedere economic, social şi al mediului ca Finlanda. - Majoritatea ţărilor nordice au cele mai înalte standarde de mediu și de viață. Avem resursele necesare pentru a atinge aceleași standarde. - Finlanda s-a dezvoltat prin minerit. Este un model pentru întreaga Europă. Noi ne blocăm dezvoltarea noastră ca țară prin blocarea investițiilor strategice. - Zăcământul de la Roșia Montană este de 314 tone de aur și 1.500 de tone de argint. - Producția medie estimată la viitoarea mină de la Roșia Montană este de 15 tone pe an. - România poate deveni cel mai mare producător al Uniunii Europene. (Sursa: GTK presentation at RMG Helsinki Mining Summit 2012)

vineri, 4 octombrie 2013

PRESEDINTELE USA BARACK OBAMA DATORITA CRIZEI BUGETARE A DECIS SA-SI ANULEZE INTREG TURNEUL ASIATIC ANUNTAT JOI DE CASA ALBA!


Preşedintele Barack Obama a decis să-şi anuleze întreg turneul asiatic de săptămâna viitoare din cauza crizei bugetare din Statele Unite, a anunţat joi Casa Albă.
"Având în vedere paralizia guvernului federal, deplasarea preşedintelui Obama în Indonezia şi Brunei a fost anulată. Preşedintele a luat această decizie din cauza dificultăţii de a organiza o deplasare" în această perioadă, a precizat executivul SUA într-un comunicat, citat de AP şi AFP. Preşedintele american Barack Obama şi-a anulat participarea la summitul APEC /Asia-Pacific/ de la Bali din cauza crizei bugetare din ţara sa, a anunţat la rândul ei vineri preşedinţia indoneziană. Summitul "forumului de Cooperare în Asia-Pacific" se deschide luni pe insula indoneziană Bali, în prezenţa a 21 de ţări din regiune, reprezentând aproximativ jumătate din bogăţia mondială. El ar fi putut oferi ocazia unor discuţii bilaterale importante, în special cu privire la Siria, cu preşedintele chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin, care vor fi prezenţi. Obama şi-a scurtat deja turneul planificat în regiune, anulând etape prevăzute iniţial în Malayezia şi Filipine. Obama ar fi trebuit să sosească luni la Bali, înainte de a se duce miercuri la summitul ASEAN /Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est/ şi al Asiei de Est în Brunei. În lipsa unui acord privind bugetul în Congresul american, administraţiile centrale ale Statelor Unite sunt parţial închise de marţi dimineaţă la 4.00 GMT. Joi, nu s-a făcut niciun progres, în timp ce Camera Reprezentanţilor, dominată de opoziţia republicană, a votat măsuri parţiale şi temporare asigurate să fie respinse de Senatul cu majoritate democrată şi Casa Albă

miercuri, 2 octombrie 2013

INSARCINATUL CU AFACERI EXTERNE AL VENEZUELEI EXPULZAT DIN USA!

Venezuela a anunţat marţi seara că Statele Unite ale Americii l-au expulzat pe însărcinatul său cu afaceri la Washington, ca represalii la expulzarea a trei diplomaţi americani din Venezuela, relatează agenţia de presă AFP.














Alţi doi diplomaţi venezueleni au fost expulzaţi de pe teritoriul SUA, mai informează autorităţile de la Caracas, la o zi după expulzarea a trei diplomaţi americani, acuzaţi de sabotaj economic şi de conspiraţie cu opoziţia împotriva regimului.



Guvernul venezuelean 'se opune expulzării însărcinatului cu afaceri al republicii bolivariene Venezuela la Washington, Calixto Ortega Ra­os, precum şi a secretarului II al ambasadei, Monica Sanchez, şi a consulului la Houston, Marisol Gutierrez', a indicat Ministerul venezuelean de Externe într-un comunicat.



Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat luni expulzarea a trei diplomaţi americani, acuzaţi că, în colaborare cu opoziţia, au pus la cale acţiuni de sabotaj economic şi al reţelei electrice a ţării.



marți, 1 octombrie 2013

SENATUL USA A RESPINS BUGETUL!

Din ”păcate, n-avem indicii clare că Congresul va acţiona la timp pentru ca preşedintele să semneze o hotărâre de buget până la sfârşitul zilei de mâine, 1 octombrie 2013”, a anunţat Sylvia M. Burwell, directoarea Biroului pentru buget al Casei Albe. ”Agenţiile trebuie să-şi execute planurile pentru o încetare ordonată a activităţilor lor în absenţa bugetului”, a adăugat ea.






Peste 800.000 de funcţionari federali, consideraţi neesenţiali, dintr-un total de peste două milioane, ar urma să intre în concediu forţat, fără plată, începând de marţi dimineaţa. Efectivele administraţiilor vor fi reduse la un nivel minim vital, unele dintre agenţii atingând abia 5 % din efectivele lor, informează Agerpres.



Serviciile consulare americane vor continua, într-o primă fază, să emită vize străinilor doritori să intre în Statele Unite, chiar şi în cazul unui blocaj al statului federal, a asigurat Departamentul de Stat.



Sute de mii de funcţionari americani nu ştiu dacă marţi dimineaţă vor sta acasă, soarta lor depinzând de un eventual acord în ultimul moment al Congresului, pentru a evita un blocaj al statului federal.



Cei 54 de senatori democraţi s-au opus textului care amâna intrarea în vigoare a legii privind sistemul de sănătate a lui Barack Obama şi care constituie a treia tentativă a republicanilor.



”Albert Einstein spunea, definind prostia, că aceasta constă în a face acelaşi lucru iar şi iar crezând că vei obţine un rezultat diferit”, a ironizat liderul majorităţii democrate Harry Reid. Republicanii “şi-au pierdut capul”, a declarat el.



Responsabilitatea revine acum la Camera Reprezentanţilor şi la preşedintele acesteia, John Boehner, care nu a anunţat că va depune un proiect de lege bugetară care să nu afecteze legea sistemului de sănătate.

luni, 30 septembrie 2013

PREMIERUL ISRAELIAN BIBI NETANYAHU AMEEMINTA PE BUNA DREPTATE CA VA ABANDONA NEGOCIERILE CU IRANUL!

GooglePrimul ministru israelian Benjamin Netanyahu ameninţă că va abandona calea diplomatică dacă negocierile asupra programului nuclear iranian nu sunt destinate desfiinţării lui, afirmă corespondentul diplomatic al primului canal de televiziune israelian, citat de AFP.














"Unul dintre lucrurile pe care i le va spune primul ministru preşedintelui /american/ Barack Obama mâine /luni/ în timpul întâlnirii lor este că dacă negocierile cu Iranul nu conduc în cele din urmă la desfiinţarea programului nuclear iranian şi doar la supraveghere, Israelul se consideră eliberat de obligaţiile sale în acest proces diplomatic între lumea occidentală şi Iran", a raportat corespondentul de la New York, citând surse din anturajul lui Netanyahu.



"Înseamnă că Israelul poate decide să atace singur Iranul", a precizat ea.



Netanyahu a plecat duminică dimineaţă în Statele Unite unde urmează să se întâlnească luni cu preşedintele Barack Obama. El va rosti marţi un discurs la ONU în care va încerca să convingă că ameninţarea iraniană nu s-a diminuat.



Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a afişat la Adunarea Generală a ONU de la New York, în această săptămână, dorinţa de dialog cu Washingtonul pentru a rezolva criza nucleară şi condamnă Holocaustul, o schimbare radicală de politică apreciată.



Înainte de a pleca la New York, Netanayhu a criticat "ofensivă de farmec" a preşedintelui iranian, spunând că el "intenţionează să spună adevărul în faţa ofensivei de cuvinte frumoase şi zâmbete".



Potrivit unui sondaj publicat duminică seară de canalul 10 al televiziunii israeliene, 78% dintre israelieni cred că preşedintele iranian nu este sincer când spune că vrea să găsească o soluţie la problema nucleară a ţării sale şi 69% că Washingtonul nu va ajunge la un acord cu Teheranul în acest subiect.

duminică, 29 septembrie 2013

USA A RESTITUIT IRANULUI UN OBIECT DE PRET,VECHI DE 2700 DE ANI,A ANUNTAT SAMBATA PRESEDINTELE HASSAN ROHANI!

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a repatriat sâmbătă un obiect de artă persană vechi de 2.700 de ani, oferit iranienilor de administraţia americană ca un "cadou special", au anunţat mass-media locale, scrie AFP.














"Americanii ne-au contactat joi pentru a ne spune că au un cadou pentru noi", a povestit Rohani jurnaliştilor aflaţi la sosirea sa pe aeroportul din Teheran, potrivit agenţiei de presă Ilna.



Este vorba de o cupă persană din argint, datând din secolul al VII-lea î.Hr., în formă de grifon înaripat, o creatură legendară cu cap de vultur şi corp de leu, cu o valoare estimată la peste un milion de dolari.



"L-au oferit ca un cadou special poporului iranian", a explicat preşedintele Rohani.



Cupa, furată dintr-o peşteră din Iran, a fost confiscată de vameşii americani în 2003, atunci când un comerciant de artă încerca să o introducă în Statele Unite, a informat Departamentul de Stat american.



"Ne exprimăm speranţa că acest gest va marca începutul repatrierii altor obiecte de artă' persane, a declarat Mohammad Ali Najafi, un responsabil din cadrul unei organizaţii privind patrimoniul iranian care l-a însoţit pe Rohani la New York.



Această călătorie a fost marcată de o conversaţie telefonică istorică între Rohani şi omologul său de la Casa Albă, Barack Obama, prima la acest nivel între iranieni şi americani de la revoluţia islamică din 1979.

sâmbătă, 28 septembrie 2013

CONSILIUL DE SECURITATE AL ONU A ADOPTAT VINERI SEARA LA NEW YORK,IN UNANIMITATE O REZOLUTIE PRIVIND ARSENALUL CHIMIC AL REGIMULUI SIRIAN CONDUS DE BASHAR AL-ASSAD!

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat vineri seară la New York, în unanimitate, o rezoluţie privind arsenalul chimic sirian al regimului condus de Bashar Al-Assad, scrie AFP.














Votul constituie un progres diplomatic major, deoarece este vorba despre prima rezoluţie adoptată de Consiliu de la declanşarea conflictului sirian în martie 2011. În trei ocazii, Moscova şi Beijingul au făcut uz de dreptul de veto faţă de proiecte de rezoluţii.



"În această seară, comunitatea internaţională şi-a îndeplinit misiunea", a comentat în urma votului secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.



"Este primul semn de speranţă pentru Siria după multă vreme", a adăugat el.



Pe de altă parte, Ban a confirmat că la jumătatea lunii noiembrie va fi organizată conferinţa de pace asupra Siriei, numită "Geneva 2".



Preşedintele american, Barack Obama, a declarat vineri, înainte de reuniunea Consiliului, că acordul asupra unei rezoluţii a ONU privind distrugerea arsenalului de arme chimice sirian este "o victorie uriaşă pentru comunitatea internaţională".



Revolta împotriva regimului Al-Assad, care a început în martie 2011, s-a transformat de-a lungul timpului într-un război civil, soldat cu peste 110.000 de morţi

vineri, 27 septembrie 2013

SECRETARUL DE STAT AMERICAN JOHN KERRY A CONFIRMAT JOI UN ACORD CU MOSCOVA IN PRIVINTA SIRIEI!

GoogleSecretarul de stat american John Kerry a confirmat joi un acord cu Moscova asupra unui proiect de rezoluţie ce reglementează dezarmarea chimică siriană, calificat "realizare istorică" de Departamentul de Stat, notează AFP.














"Am ajuns la un acord în ceea ce priveşte rezoluţia" asupra Siriei, a declarat Kerry în faţa presei. "Noi facem ajustările finale asupra textului".



"Sperăm că acest proces, cu OIAC /Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice/ şi ONU şi rezoluţia sa, poate acum să avanseze şi să permită desfiinţarea şi distrugerea armelor chimice" siriene, a adăugat el.



Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a confirmat anterior un acord SUA-Rusia asupra rezoluţiei, ce va fi prezentat joi seară celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.



Departamentul de Stat a salutat faptul că Rusia "a acceptat să susţină o rezoluţie puternică, cu caracter obligatoriu şi executoriu".



Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat, aceasta este o "realizare obţinută după o mare luptă a diplomaţiei".



Este "istorică şi fără precedent", a adăugat el, sub acoperirea anonimatului

joi, 26 septembrie 2013

PRESEDINTELE BASHAR AL -ASSAD NU EXLUDE O INTERVENTIE USA IN SIRIA!

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că nu exclude posibilitatea ca SUA să declanşeze o acţiune militară împotriva ţării sale, chiar dacă ameninţarea a fost îndepărtată când a fost de acord să renunţe la armele chimice, relatează AP.














Într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune Telesur din Venezuela, liderul sirian a afirmat că guvernul său dispune de mărturii că rebelii sunt cei care au adus arme chimice în ţara devastată de războiul civil şi că toate dovezile indică responsabilitatea lor pentru utilizarea acestora.



În interviul de 40 de minute, el şi-a exprimat totodată temerea că insurgenţii ar putea încerca să blocheze accesul inspectorilor ONU, care au sosit miercuri în ţară pentru preluarea controlului asupra siturilor unde sunt stocate armele chimice.



Bashar al-Assad a indicat, în interviul dublat în limba spaniolă, că autorităţile siriene au descoperit ascunzători şi laboratoare cu arme chimice şi că toate aceste probe au fost predate Rusiei, care a intermediat negocierile cu Washingtonul şi l-au convins pe preşedintele american Barack Obama să îndepărteze pentru moment acţiunea militară cu care ameninţa regimul sirian, ca represalii pentru atacul cu arme chimice de la 21 august, într-o suburbie a Damascului, atac soldat cu numeroase victime în rândul civililor.



Într-un discurs susţinut marţi la Adunarea Generală a ONU, Obama a declarat că nu va folosi forţa militară pentru a-l înlătura de la putere pe liderul sirian. Dar Washingtonul şi Moscova rămân pe poziţii divergente în ceea ce priveşte sancţionarea Siriei dacă aceasta nu îşi va îndeplini promisiunea de a lichida stocurile de arme chimice.



Assad a subliniat din nou intervenţia activă în conflictul sirian a unor state străine, în special a Arabiei Saudite, care a livrat arme rebelilor sirieni. În acelaşi timp, el a spus că nu are nicio dovadă că o ţară anume a furnizat arme chimice pe care rebelii le utilizează în mod activ în conflictul sirian.



Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, John Kerry, au căzut de acord la 14 septembrie la Geneva asupra unui plan de plasare sub control occidental a arsenalului chimic sirian, care urmează să fie distrus către jumătatea anului 2014, aminteşte în acest context Ria Novosti. În termenii respectivei înţelegeri, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) urmează să elaboreze un plan adecvat de distrugere a armelor chimice siriene, pentru a cărui punere în aplicare va fi adoptată o rezoluţie corespunzătoare în Consiliul de Securitate. Posibila sa încălcare, inclusiv utilizarea de arme chimice sau transferul lor neautorizat trebuie să facă obiectul unei dezbateri în Consiliul de Securitate şi, în caz de nevoie, ar putea să fie luate măsuri în conformitate cu capitolul 7 ale Cartei ONU, care permite utilizarea forţei, notează agenţia de presă rusă

miercuri, 25 septembrie 2013

STATUL ROMAN A FOST CONDAMNAT MARTI DE CEDO PENTRU INCALCAREA DREPTULUI LA VIATA PRIVATA SI DE FAMILIE IN CAZUL UNEI FEMEI CAREIA I S-A INTERZIS ACCESUL LA DOSARELE CNSAS!

Statul român a fost condamnat, marţi, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie în cazul unei femei din România care a reclamat faptul că i s-a interzis accesul la dosare ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).














CEDO a decis că statul român trebuie să-i plătească reclamantei, Antoneta Tudor, daune morale de 4.500 de euro pentru încălcarea Articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care priveşte respectarea dreptului la viaţă privată şi de familie.



Născută în 1951 şi cu domiciliul la Bucureşti, Antoneta Tudor a reclamat accesul incomplet la documente ale fostei Securităţi, legate de tatăl său decedat.



Potrivit CEDO, femeia a obţinut în 2001 acces din partea CNSAS la dosarele ce îl priveau pe tatăl său, care murise cu câţiva ani în urmă în circumstanţe suspecte în timp ce era investigat de Securitate.



Ea a aplicat fără succes la CNSAS şi la Serviciul Român de Informaţii (SRI) pentru a avea acces la două noi dosare care îl priveau pe tatăl său. În 2003 şi 2004, acţiunile reclamantei au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



În 2011, în urma solicitărilor făcute de agentul Guvernului român, CNSAS a informat-o pe Antoneta Tudor că se află în posesia unuia dintre cele două dosare şi a invitat-o să vină şi să le consulte

marți, 24 septembrie 2013

VICTORIA "IUBITEI GERMANIEI",UN AFRONT LA ADRESA EUROPEI!

.”Peste 40%. Aceasta nu mai este o victorie electorală. Este o demonstrație de putere. Puterea are un nume: Angela Merkel”, scrie "Die Zeit", la începutul unei analize dedicate victoriei creștin-democraților germani în alegerile federale. Este cea mai clară victorie obținută după perioada în care au fost conduși de cancelarul Konrad Adenauer. Și Angela Merkel intră în cercul cancelarilor cu trei mandate, alături de Adenauer și Kohl.




”Captivant, excitant, spectaculos: aceste cuvinte nu sunt suficiente. Această seară electorală este un moment hotărâtor. Germania este definitiv țara Angelei Merkel”, comentează "Der Spiegel". ”CDU este tot acolo unde era în timpul lui Konrad Adenauer: partidul la putere, care decide totul în ce privește uniunea federală și ocupă posturile cele mai importante”, mai scrie "Der Spiegel", adăugând că în rândul social-democraților ”nimeni nu dorește să se alieze cu Merkel, pentru că nu ar fi o alianță între egali.”



”Iubita Germaniei”, titrează "Berliner Morgenpost" sub fotografia Angelei Merkel. CDU ”își datorează succesul, înainte de toate, personalității puternice a cancelarului”, scrie cotidianul economic "Handelsblatt". ”Strategia de ajutorare a statelor europene în schimbul reformelor cu siguranță că a plăcut alegătorilor germani”, mai scrie publicația amintită, cu referire la împrumuturile oferite de Berlin Greciei, Portugaliei, Irlandei.



Cotidianul conservator "Die Welt" exultă și scrie ca Merkel a câștigat fără partid. ”Dacă ea este atât de mult pe placul germanilor, este pentru că și-a făcut treaba discret, fără vreun narcisism aparent si fără să enerveze și să deranjeze cetățenii”, scrie "Die Welt"



Nici presa de centru-stânga nu se sfiește să laude prestația lui Merkel. ”Învingător este un substantiv masculin, Angela Merkel a inventat versiunea feminină. Aceste alegeri au marcat începutul unei noi ere, a domniei lui Merkel, era merkelismului, o putere politică pe care nimeni nu a remarcat-o pana acum”, scrie "Suddeutsche Zeitung".



Un afront la adresa europenilor



Cu totul altfel tratează victoria lui Merkel presa franceză de stânga. "La Tribune scrie", nici mai mult, nici mai puțin, că victoria CDU este ”o palmă dată Europei”.



Presa franceză observă că, în ciuda rezultatului istoric, CDU este minoritară în fața stângii în Bundestag. Social-democrații, Die Linke și Verzii au 319 mandate, față de cele 311 ale CDU și ale aliaților din Uniunea Creștin-Socială bavareză. O alianță între social-democrați și stânga radicală este însă imposibilă, datorită unei rupturi istorice între curentul reformist și cel revoluționar, prin programul de la Bad Godesberg, la finalul anilor ’50. Este motivul pentru care Merkel va obține al treilea mandat de cancelar, însă negocierile pentru o coaliție vor fi dificile. Prima opțiune este alierea cu social-democrații, ca în 2005. Varianta unei alianțe cu ecologistii germani ar fi o premieră la nivel federal, însă aceasta a funcționat la nivel de land, în Hamburg, și la nivel de orașe, la Koln și Frankfurt.



”Readucând-o la putere pe Angela Merkel, germanii au readus în actualitate prăpastia adâncă care ii separă de alte națiuni europene. Căci trebuie să recunoaștem cum complezența germanilor față de politica actuală a sefului guvernului este singulara în politica europeană și apare ca o singularitate germanică.



Peste tot în Europa domnește nemulțumirea. Guvernele evoluează într-un context politic otrăvit de lipsa popularității, de sărăcirea crescândă a populației și de neputința economică. Nu a pierdut astfel doar președintele socialist al Franței. Se întâmplă același lucru în Grecia, în Portugalia, Italia sau Spania. Nu sunt iertate nici ”virtuoasele națiuni nordice”, aliații tradiționali ai Germaniei în jocul de putere din zona euro, scrie "La Tribune". Prim-ministrul olandez Mark Rutte, unul dintre puținii care nu au pierdut puterea în timpul crizei, trebuie să facă față unor extreme dreapta și extreme stânga mai populare în sondajele de opinie. Iar duminica viitoare urmează alegerile legislative din Austria, unde guvernul de mare coaliție urmează să sufere un recul de proporții. Și în Austria extremiștii sunt foarte populari.



Germania, vaccinată împotriva extremismului, după Al Doilea Război Mondial, cu o lege fundamentală severă din acest punct de vedere și promotoare a unei ideologii a imobilismului, nu are a se teme de acest reviriment al populismului și extremismului. Însă aceste situații sunt create tocmai de austeritatea bugetară aplicată sever și orbește, iar Angela Merkel are o mare parte din responsabilitatea pentru aceasta, scrie "La Tribune". ”Ea este cea care, începând din mai 2010, a impus această strategie ”de ajustare” pentru a rezolva criza. Ea este cea care a apărat această strategie, proclamând, alături de ministrul de Finanțe Wolfgang Schauble, că nu există diferență între austeritate si creștere. Ea este cea care a pus bazele unei austerități durabile și ale unui model economic european fondat doar pe reducerea salariilor, pentru creșterea competitivității, reduceri impuse prin legislaţia europeană ”two-pack”, ”six-pack” și mai ales prin pactul bugetar, scris aproape integral de mâna ei. În acest context, votul germanilor de pe 22 septembrie este un afront la adresa restului Europei.”



Mai mult, acest imobilism al politicilor lui Merkel este garantat o dată în plus. Rezultatul partidului Alternativa pentru Germania, un partid anti-euro, care dorește protejarea și mai fermă a contribuabililor germani, este o sabie a lui Damocles pentru Merkel. Partidul, care a fost la două zecimi de intrarea în Bundestag, o va forța pe Merkel, în perspectiva alegerilor europene, să nu meargă deloc mai departe cu solidaritatea între națiunile zonei euro.

luni, 23 septembrie 2013

CANCELARUL ANGELA MERKEL FELICITATA DE PRESEDINTELE FRANTEI FRANCOIS HOLLANDE!

Preşedintele francez Francois Hollande i-a telefonat duminică seară Angelei Merkel pentru a o felicita pentru succesul ei la alegerile legislative germane şi cei doi lideri au promis "să continue cooperarea lor strânsă" pentru a consolida construcţia europeană, a anunţat preşedinţia franceză, citată de AFP.


În timpul acestei convorbiri telefonice, Hollande şi cancelarul german "şi-au exprimat dorinţa de a continua să lucreze neobosit la apropierea dintre Franţa şi Germania şi de a continua cooperarea lor strânsă pentru a răspunde noilor provocări ale construcţiei europene", potrivit unui comunicat publicat la Paris.



Hollande de asemenea a invitat-o pe dna Merkel la Paris "imediat ce guvernul va fi format pentru a pregăti termenele viitoare".



Potrivit anturajului său, Francois Hollande "a fost primul" care i-a telefonat cancelarului german pentru a o felicita. "Ea a fost sensibilă şi a văzut aici semnul de putere al relaţiei franco-germane şi apropierea dintre cele două ţări", a asigurat aceeaşi sursă

duminică, 22 septembrie 2013

ATAC ARMAT LA NAIROBI INTR-UN MALL SAMBATA:15 PERSOANE UCISE,MULTE ALTE RANITE SI SAPTE OSTATICI LUATI DE TERORISTI!

Cel puţin 15 persoane au fost ucise sâmbătă şi multe altele au fost rănite într-un atac armat într-un centru comercial din Nairobi, potrivit Crucii Roşii kenyene, în timp ce alte cel puţin şapte persoane au fost luate ostatici, a afirmat poliţia, relatează Reuters, AFP şi AP.














Poliţia kenyană a început să pătrundă în centrul comercial, care are patru etaje, parcurgând magazin cu magazin, pentru a evacua persoanele prinse în clădire.



Potrivit unor martori citaţi de AP, atacatorii, dotaţi cu arme AK-47 şi grenade, le-au spus musulmanilor din centrul comercial să plece şi că sunt vizaţi cei care nu sunt musulmani

sâmbătă, 21 septembrie 2013

COMUNICAT MAE:TOATE PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI KURDISTAN-IRAK INCHISE VINERI SI SAMBATA!

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Irak sau se află pe teritoriul acestui stat că începând cu 20 septembrie, orele 24,00, până la 21 septembrie, orele 24,00, vor fi închise toate punctele de trecere a frontierei din regiunea Kurdistan-Irak (aeriene şi terestre), ca urmare a alegerilor parlamentare care vor avea loc.














Potrivit unui comunicat emis de MAE, se vor impune şi restricţii de circulaţie între cele trei guvernorate (Duhok, Erbil şi Sulaimaniya), accesul fiind permis numai în baza permiselor de trecere emise de autorităţile locale.



În scopul evitării unor situaţii neplăcute, MAE le recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul acestui stat să se informeze în prealabil şi să consulte site-ul MAE cu regularitate, pentru a obţine informaţii actualizate.

vineri, 20 septembrie 2013

ATAC ARMAT INTR-UN PARC DIN CHICAGO SOLDAT CU ZECE VICTIME!

Mai multe persoane, inclusiv un copil de trei ani, au fost rănite, joi seară, într-un atac armat comis de necunoscuţi într-un parc din Chicago (SUA), a anunţat vineri poliţia americană, citată de agenţiile de presă internaţionale.














Un poliţist a precizat, vineri dimineaţă, că 'mai multe persoane au fost lovite de gloanţe' joi, în jurul orei locale 22.15 (03.15 GMT), în cartierul Back of the Yards. 'Nu există morţi, iar o persoană a fost arestată', a adăugat acesta, conform AFP.



Cel puţin zece ambulanţe au sosit la faţa locului şi au transportat victimele la mai multe spitale din zonă.



Potrivit media locale, au fost rănite 11 sau 12 persoane, însă poliţia nu a confirmat bilanţul până la acest moment.



Un martor, Julian Harris, a declarat pentru cotidianul Chicago Sun-Times, citat de AP, că mai mulţi bărbaţi au tras asupra lui dintr-un autoturism gri, apoi s-au îndreptat către Parcul Cornell Square, unde au început să tragă asupra persoanelor din zonă. Harris a precizat că nepotul său, în vârstă de trei ani, a fost rănit la faţă.



Atacul armat survine într-un moment în care oraşul Chicago încearcă să oprească valul de violenţe comise de bandele de infractori: 506 persoane au fost ucise în 2012, în acest oraş, cu 16% mai mult decât în anul precedent. Prin comparaţie, New York, cu o populaţie de trei ori mai mare decât Chicago, a înregistrat 419 de crime în acelaşi an, potrivit FBI.

joi, 19 septembrie 2013

NEW YORK:PESTE 140 DE OBIECTE PERSONALE ALE MARELUI PICTOR FRANCEZ RENOIR SCOASE LA VANZARE LA O LICITATIE JOI!

În pofida protestelor strănepotului lui Pierre-Auguste Renoir, 143 de scrisori, fotografii, statuete de ipsos, desene şi alte obiecte personale ale pictorului vor fi vândute joi la o licitaţie organizată la New York, relatează AFP.














Ochelarii artistului, port-ţigaretul, eşarfa sa roşie cu picăţele, cutia de bijuterii, dar şi multe scrisori adresate soţiei, Aline, fiilor sau primite de la prietenii săi Monet, Manet, Rodin sau de la compozitorul Gabriel Faure vor fi prezentate la licitaţia excepţională organizată de casa Heritage, care apreciază că vânzarea se va solda cu 3 milioane de dolari.



Legiunea de Onoare a lui Renoir, actul său de căsătorie şi chiar factura de la înmormântare vor fi oferite spre vânzare, precum şi desene, fotografii de familie şi peste zece sculpturi, care au fost multă vreme izvor de tensiuni între familie şi asistentul pictorului, Richard Guino. La licitaţie va fi prezentată şi o pânză considerată ultima pe care a pictat-o Renoir, "Les Becasses", terminată cu doar câteva ore înaintea morţii, pe 3 decembrie 1919, la 78 de ani.





Colecţia a aparţinut unui nepot al pictorului, Paul, stabilit în Statele Unite, care a vândut-o în întregime înainte să moară, în 2005, proprietarului unei galerii din Arizona (sud-vest), Rima Fine Arts. Casa Heritage nu a precizat cine este vânzătorul, însă Rima Fine Arts a făcut publicitate licitaţiei pe pagina sa de Facebook.



Jacques Renoir, strănepotul pictorului impresionist, a denunţat în Franţa această "nouă împrăştiere a intimităţii lui Renoir, prin scoaterea la licitaţie a multor amintiri de familie, printre care obiecte intime, scrisori personale, fotografii, inclusiv ale lui Renoir pe patul de moarte". Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, Aurelie Filippetti, precum şi Muzeului Orsay din Paris şi Muzeului Renoir din Cagnes-sur-Mer (sudul Franţei), el îşi exprimă speranţa că cele două instituţii vor achiziţiona măcar câteva obiecte.



Licitaţia a stârnit "un interes enorm", arată Brian Roughton, director pentru arte frumoase la Heritage. "Reprezentanţi ai multor muzee, majoritatea franceze, au venit să vadă colecţia", a declarat el AFP, fără să precizeze care, dar spunând că este vorba de unele din "cele mai importante".



"Suntem mândri" să prezentăm acestă colecţie, care "permite oamenilor să afle mai multe despre omul, soţul, tatăl şi artistul" Renoir, despre grijile lui şi dragostea pe care o purta apropiaţilor, adaugă Roughton. Indignarea lui Jacques Renoir nu îl îngrijorează. "Colecţia îi aparţinea lui Paul şi soţiei sale şi nu există nicio contestaţie în acest sens. Au adus-o în Statele Unite, au scos-o la licitaţie în întregime fiindcă au vrut să vândă tot. Dacă ar fi dorit, Jacques Renoir ar fi putut să o cumpere atunci şi acum ar fi fost a lui", afirmă Roughton.



Vânzătorul a luat legătura cu casa de licitaţii acum aproape un an. "Ne-a întrebat dacă putem vinde colecţia ca un tot, dar era foarte greu fiindcă sunt extrem de multe lucruri, de la cărţi şi scrisori până la medalii. Am hotărât să vindem fiecare obiect separat", mai spune Roughton.



Printre cele mai valoroase piese se numără "La Grande Venus victorieuse", o statuie de ghips de 1,8 m a lui Renoir şi a sculptorului francez Richard Guino, evaluată între 900.000 şi 1 milion de dolari. Pânza "Becasses" este estimată între 80.000 şi 120.000 dolari, iar scrisorile lui Monet şi Manet, la 9.000 dolari. Cele două cărţi de rugăciuni ale soţiei pictorului, Aline, se nunără printre cele mai ieftine obiecte, fiind evaluate între 500 şi 700 dolari, încheie AFP

miercuri, 18 septembrie 2013

ATACUL ARMAT DE LUNI LA WASHUNGTON,INTR-O CLADIRE,APARTINAND MARINEI AMERICANE ,SOLDAT CU 13 MORTI A REAPRINS IN USA ,DISCUTIA PRIVIND CONTROLUL ARMELOR DE FOC!

Atacul armat înregistrat luni la Washington într-o clădire aparţinând Marinei americane, soldat cu 13 morţi, a reaprins discuţia din SUA privind controlul armelor de foc, relatează în ediţia sa electronică de marţi cotidianul L´Express.














Dincolo de Altantic, cultura armelor de foc este foarte bine înrădăcinată, iar reticenţele faţă de orice control sunt numeroase: dovadă recenta destituire a doi senatori din Colorado pentru că au susţinut înăsprirea legii, remarcă autorul articolului. Potrivit sursei citate, în SUA sunt în circulaţie 300 de milioane de arme de foc la o populaţie de circa 318 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă în medie o armă pe cap de locuitor. În realitate, aceste pistoale, puşti de asalt şi alte arme de vânătoare se găsesc în 42 de milioane de cămine, respectiv 40% din locuinţele americane. 57,7% din populaţia SUA deţine arme, potrivit unui studiu al Boston University School of Public Health.



Circa 30.000 de persoane mor anual din cauza armelor de foc, arată totodată Brady Campaign To Prevent Gun Violence, între aceste victime fiind contabilizate omuciderile, sinuciderile şi cazurile de moarte prin împuşcare accidentală. Potrivit FBI, 8.583 de cazuri de omor prin împuşcare au fost înregistrate în 2011, respectiv o medie de 23 pe zi, chiar dacă cifra scade de la an la an.



Alte statistici arată că 40% din armele de foc din SUA sunt cumpărate la târguri sau în cadrul unor tranzacţii între particulari, după cum notează The New Yorker, citat de publicaţia franceză. Antecedentele cumpărătorilor nu sunt deci verificate, aşa cum prevede legea, şi nici permisul de port-armă, obligatoriu.



În aprilie 2012, Texasul a fost statul cel mai bine echipat, cu 304.000 arme de foc în circulaţie, potrivit Departamentului american al Justiţiei. Texas (25 milioane de locuitori) este al doilea stat cel mai populat din SUA, după California, unde există 284.000 arme la 37 de milioane de locuitori.



68% dintre americani au o opinie favorabilă faţă de National Riffle Association (NRA), care militează cu îndârjire împotriva oricărei restricţionări a dreptului de a deţine arme. Lobbyul pro-arme de foc revendică totodată patru milioane de susţinători - mai puţin de 1,5% din populaţie, dar care are o putere de netăgăduit asupra politicii americane, scrie publicaţia franceză.



Potrivit Reuters, autorităţile municipale au cerut marţi explicaţii pentru a afla cum a putut să fie autorizat să lucreze cu marina americană atacatorul Aaron Alexis, după ce fusese concediat pentru comportament neadecvat. Aaron Alexis (34 de ani) a fost ucis de poliţie după ce a omorât mai multe persoane în incinta Navy Yard, un complex al marinei americane situat la doi kilometri şi jumătate de Capitoliu.



Potrivit anchetatorilor, acest fost militar originar din Fort Worth (Texas) fusese recrutat ca subcontractant al marinei americane. Rezervist al marinei din 2007 până în 2011, el a fost concediat disciplinar, în special pentru incidente implicând arme de foc. Un responsabil al Navy a declarat marţi, potrivit Reuters, că tânărul a fost demobilizat, totuşi, cu onoruri. 'Este cu adevărat dificil de înţeles că un om cu un astfel de trecut a putut primi acreditările necesare pentru a fi autorizat să pătrundă în această bază', a declarat pe CNN primarul capitalei federale, Vincent Gray

marți, 17 septembrie 2013

MISS NEW YORK,NINA DAVULURI A FOST ALEASA DUMINICA SEARA MISS AMERICA 2014!

O concurentă de origine indiană a cucerit pentru prima oară titlul de Miss America, relatează AFP.














Miss New York, Nina Davuluri, a fost aleasă duminică seara Miss America 2014. În vârstă de 24 de ani, Nina Davuluri, aleasă dintre 53 de tinere originare din cele 50 de state americane plus capitala Washington, Porto Rico şi Insulele Virgine, a obţinut odată cu titlul o bursă de 50.000 de dolari pentru a-şi continua studiile. Ea a declarat că vrea să devină medic, asemenea tatălui ei, născut în India.



Pe locul al doilea a ieşit Miss California, Crystal Lee, care a obţinut la rândul ei o bursă de 25.000 de dolari.



Încoronarea Ninei Davuluri, în finalul concursului desfăşurat la Atlantic City /New Jersey/, a fost întâmpinată de numeroase reacţii rasiste pe reţelele sociale. Pe Twitter, un mare număr de utilizatori au apreciat că tânăra aduce cu o 'teroristă' şi au făcut o paralelă cu recenta comemorare a atentatelor de la 11 septembrie. Un utilizator a acuzat chiar că judecătorii au fost influenţaţi de Al-Qaida.



Alţi abonaţi ai reţelei au denunţat însă aceste reacţii rasiste, criticând 'ignoranţa' autorilor lor

luni, 16 septembrie 2013

PRESEDINTELE USA BARACK OBAMA A AFIRMAT DUMINICA,INTR-UN INTERVIU TELEVIZAT CA NU VA FACE NICIUN COMPROMIS PRIVIND CRESTEREA DATORIEI!



Preşedintele SUA, Barack Obama, a afirmat duminică, într-un interviu televizat, că doreşte să discute cu republicanii din Congres cu privire la buget, dar că nu va face nici cel mai mic compromis privind creşterea plafonului datoriei, relatează AFP.

















Dacă nu se ajunge la un acord, guvernul federal s-ar putea confrunta cu deficit de plată a datoriei, la mijlocul lunii viitoare.



Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, par decişi să utilizeze problema creşterii plafonului datoriei americane, în prezent estimată la peste 16.700 miliarde de dolari, în disputa cu Casa Albă privind finanţarea legii reformei sănătăţii a preşedintelui Obama. 'Ceea ce nu sunt pregătit să negociez este plafonul datoriei', a declarat Barack Obama într-un interviu pentru emisiunea 'This Week' difuzată de canalul ABC.



'Observaţi că nu s-a ajuns niciodată în trecut să se compromită creditul şi buna credinţă a SUA cu preţul retragerii unei legislaţii majore cum poate fi legea privind asigurările de sănătate', a declarat Barack Obama.



'Avem o facţiune a partidului republican, în Cameră în special, care vede cuvântul +compromis+ ca o expresie ruşinoasă şi care se simte obligată să se opună la tot ceea ce propun', a adăugat preşedintele american.



Obama a indicat că este pregătit să negocieze cu republicanii pentru un buget operaţional pentru administraţie obiectând faptul că adversarii săi sunt lipsiţi de sinceritate în negocieri. Preşedintele SUA a propus de asemenea să se găsească un mijloc de a opri tăierile bugetare automate adoptate de Congres din luna martie

duminică, 15 septembrie 2013

SECRETARUL GENERAL AL NATO,ANDRES FOGH RASMUNSSEN SALUTA ACORDUL MILITAR ASUPRA ARMELOR CHIMICE!

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat sâmbătă acordul ruso-american asupra desfiinţării arsenalului chimic sirian şi a chemat Damascul să-l respecte "fără rezerve", informează AFP.














"Salut acordul încheiat astăzi între secretarul de stat american John Kerry şi ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov asupra eliminării armelor chimice siriene", a declarat Rasmussen într-un comunicat.



"Aceasta este o etapă importantă pentru a asigura eliminarea rapidă, sigură şi verificabilă a stocurilor de arme chimice ale Siriei", a adăugat el, înainte de a sublinia că ''este esenţial ca Siria să respecte complet şi fără rezerve" acest acord.



"Acordul ar trebui să dea un nou elan unei soluţii politice pentru a pune capăt oribilei vărsări de sânge în Siria", a încheiat Rasmussen.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

VICEPRESEDINTELE C.E. OLLI REHN AVERTIZEAZA :"NU ESTE MOMENTUL SA SARIM DE BUCURIE CA S-A TERMINAT CRIZA ECONOMICA!

În pofida ameliorării situaţiei economice a Uniunii Europene, încă nu putem spune că am depăşit criza, trebuie să continuăm reformele şi să evităm căderea într-o stare de auto-mulţumire, a avertizat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, la reuniunea Eurogrupului desfăşurată la Vilnius, transmite agenţia EFE.














'Cu siguranţă că nu este momentul să sărim în sus de bucurie că s-a terminat criza. Este evident prematur', a spus Rehn. 'Văd că există riscuri ce ameninţă această revenire a economiei, cum ar fi auto-mulţumirea în aplicarea reformelor. Auto-mulţumirea este un lux pe care nu ni-l putem permite', a punctat Rehn. În acest sens, el a subliniat că şomajul se menţine 'la niveluri dramatice în unele ţări din sudul Europei' şi creditarea economiei încă nu s-a relansat, motive pentru care 'este esenţial să menţinem ritmul reformelor şi, în unele cazuri, chiar să-l intensificăm'.



Nici reprezentantul german în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene, Jorg Asmussen, nu vede 'vreun motiv pentru a organiza o mare sărbătoare', deşi constată şi el 'o revigorare economică treptată în zona euro în al doilea trimestru al acestui an, statisticile arătând pentru prima dată în ultimele şase trimestre un rezultat pozitiv, care a fost mai bun decât cel la care ne aşteptam'.



La rândul său, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a indicat o evoluţie 'foarte pozitivă' a zonei euro, dar a cerut şi el precauţie insistând să nu se relaxeze ritmul reformelor. 'Este totuşi prea devreme să ne declarăm mulţumiţi. Trebuie să continuăm reformele şi este exact ceea ce vom face', a conchis el

vineri, 13 septembrie 2013

REUNIUNE USA- RUSIA PE MARGINEA ADUNARII GENERALE ONU,LA SFARSITUL LUNII PRIVIND CAZUL SIRIA!

Statele Unite ale Americii şi Rusia au decis să se întâlnească la New York pe marginea Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lunii septembrie pentru a încerca să stabilească o dată pentru conferinţa internaţională de pace privind Siria, a anunţat vineri secretarul de stat american John Kerry, relatează France Presse.














'Ne vom reîntâlni la New York în jurul datei de 28 septembrie (...) pentru a vedea dacă este posibil să găsim o dată pentru conferinţă', a declarat secretarul de stat american, după o întâlnire cu ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, şi emisarul special al ONU şi Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi.



Secretarul de stat american şi omologul său rus se află la Geneva pentru a încerca să ajungă la un acord cu privire la mijloacele de a securiza, apoi distruge arsenalul chimic sirian.



'Amândoi, Serghei Lavrov şi eu, ţara noastră, preşedinţii noştri, suntem foarte preocupaţi de pierderile de vieţi omeneşti şi de distrugeri, de actele ambelor părţi care provoacă tot mai mulţi refugiaţi, o catastrofă umanitară. Suntem hotărâţi să lucrăm împreună, începând cu iniţiativa privind armele chimice, cu speranţa că eforturile noastre vor fi răsplătite şi vor aduce pacea şi stabilitatea în această regiune agitată a lumii', a afirmat John Kerry.



La rândul său, Serghei Lavrov a subliniat angajamentul Rusiei pentru organizarea acestei conferinţe de pace şi a făcut încă o dată apel ca 'toate grupurile societăţii siriene să fie reprezentate'. 'Părţile siriene ar trebui să ajungă la un consens privind un guvern de tranziţie care va dispune de toată autoritatea', a spus el. 'Vom vedea la New York unde ne aflăm şi ce gândesc şi fac părţile siriene în legătură cu acest subiect', a mai afirmat Serghei Lavrov.

joi, 12 septembrie 2013

USA A INCEPUT SA FURNIZEZE ARME SI ECHIPAMENTE TEHNICE REBELILOR SIRIENI!

Statele Unite ale Americii au început să furnizeze arme şi echipamente tehnice rebelilor sirieni, a relatat miercuri publicaţia Washington Post, preluată joi de AFP.














Citând surse americane şi siriene, cotidianul menţionat a scris că CIA a început să trimită transporturi cu materiale letale în ultimele două săptămâni.



Ziarul a informat pe site-ul său internet că Departamentul de Stat a trimis vehicule cu alte materiale, inclusiv cu echipamente de comunicaţii sofisticate şi kituri medicale de luptă.



Contactată miercuri de AFP, CIA (Agenţia de Informaţii a SUA) a declarat că nu doreşte să facă vreun comentariu cu privire la informaţiile apărute în The Washington Post.



Transporturile de arme, care potrivit ziarului citat se limitează la arme uşoare şi muniţii, intervin în momentul crucial al confruntării sângeroase între rebeli şi guvernul de la Damasc. Scopul asistenţei materiale este de a ajuta consolidarea coeziunii dintre grupările opoziţie armate siriene, conform unor responsabili americani citaţi, sub rezerva anonimatului de acelaşi ziar

miercuri, 11 septembrie 2013

BARACK OBAMA AMANA ACTIUNILE MILITARE IMPOTRIVA SIRIEI!

Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat, marți, în East Room, sala de ceremonii a Casei Albe, că a cerut amânarea votului din Congres asupra unui eventual recurs la forţă împotriva Siriei, pentru a oferi o şansă diplomaţiei, în contextul în care Damascul a dat asigurări că este pregătit să renunţe la arsenalul chimic, dar a subliniat că opţiunea militară rămâne, însă, pe masă.




După 48 de ore de eforturi diplomatice intense, care au îndepărtat perspectiva atacurilor asupra Siriei devastate de războiul civil, preşedintele american a apreciat că propunerea rusă de plasare a armelor chimice siriene sub control internaţional ar constitui un semn “încurajator”, potrivit Mediafax.



“Această iniţiativă poate permite să se pună capăt ameninţării armelor chimice fără a recurge la forţă, în particular pentru că Rusia este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai (preşedintelui sirian Bashar) al-Assad”, a declarat preşedintele american, recunoscând totodată că este “prea devreme” pentru a spune dacă acest plan va avea succes.



“Prin urmare, le-am cerut liderilor din Congres să amâne votul pentru autorizarea folosirii forţei, cât timp vom urma calea diplomatică. Îl voi trimite pe secretarul de stat John Kerry să se întâlnească, joi, cu omologul său rus şi voi continua, eu însumi, discuţiile cu preşedintele Putin”.



În pofida faptului că Obama a cerut Congresului să nu voteze imediat asupra unui eventual recurs la forţă, liderul de la Casa Albă a subliniat că opţiunea militară rămâne pe masă.

“Am ordonat armatei americane să îşi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra lui al-Assad şi pentru a reacţiona dacă diplomaţia eşuează”, a avertizat el.



“Chiar şi un atac limitat i-ar transmite lui al-Assad un mesaj de o (importanţă) pe care nicio altă ţară nu îl poate transmite”, a dat asigurări Obama. El şi-a reiterat angajamentul de a nu mobiliza trupe terestre şi a respins comparaţia cu Irakul în 2003.



“Nu cred că că ar trebui să răsturnăm un nou dictator prin forţă”, a spus preşedintele SUA.

marți, 10 septembrie 2013

ALEGERILE DIN NORVEGIA:"DREAPTA A CASTIGAT ,O VICTORIE ELECTORALA ISTORICA!"

Liderul dreptei norvegiene, conservatoarea Erna Solberg, a revendicat luni o "victorie electorală istorică" la sfârşitul alegerilor legislative ce ar trebui să îi acorde o majoritate clară în faţa coaliţiei de centru-stânga care îşi încheie mandatul, informează AFP.

"Astăzi, alegătorii au dat cu voturile lor o victorie electorală istorică partidelor +burgheze+", un termen ce desemnează partidele de dreapta şi centru dreapta, a declarat dna Solberg în faţa susţinătorilor săi.



La rândul său, primul ministru laburist norvegian Jens Stoltenberg şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile legislative de luni şi a anunţat că îşi va prezenta demisia luna viitoare după ce o nouă majoritate parlamentară este gata.



"Potrivit tradiţiei parlamentare norvegiene, voi prezenta demisia guvernului meu după prezentarea bugetului la 14 octombrie, când va fi clar că există o bază parlamentară pentru un nou guvern", a declarat Stoltenberg în faţa susţinătorilor săi.

luni, 9 septembrie 2013

RUSIA:ATACUL DE TREI ZILE ASUPRA SIRIEI VA AFECTA IMAGINEA PRESEDINTELUI USA BARACK OBAMA!

Aleksei Puşkov, preşedintele Comitetului pentru afaceri internaţionale în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), a declarat că imaginea preşedintelui SUA, Barack Obama, creată de-a lungul timpului, va fi distrusă în trei zile de bombardamentele asupra Siriei, a relatat duminică publicaţia electronică Vzglyad.














'SUA vor să bombardeze Siria trei zile. Aceste trei zile îi vor distruge lui Obama imaginea pe care şi-a făcut-o timp de mai mulţi ani', a scris Puşkov pe contul său de pe Twitter.



Presa internaţională a relatat anterior, citând surse apropiate Ministerului american al Apărării, că Pentagonul intenţionează să lanseze atacuri cu rachete şi cu bombe asupra teritoriului sirian timp de trei zile.



Potrivit acesteia, Pentagonul ar intenţiona să-şi intensifice operaţiunea: pe lângă atacarea Siriei cu rachete de croazieră de pe navele marinei americane, Statele Unite şi-ar putea utiliza, de asemenea, bombardierele. Mai mult, Casa Albă a solicitat Pentagonului o listă extinsă a ţintelor în Siria, suplimentar celor 50 deja convenite.



Surse diplomatice au relevat că, la ordinul personal al lui Barack Obama, comandamentul militar al SUA a revizuit planul în sensul extinderii şi al intensificării preconizatului atac în pregătire împotriva Siriei.



Unele media au informat că portavionul american Nimitz şi navele care îl escortează se îndreaptă spre Marea Roşie, unde, în cazul unui ordin, ar putea lua parte la operaţiuni militare împotriva guvernului sirian. În acelaşi timp, în vestul Oceanului Indian manevrează un grup naval, condus de portavionul Harry S.Truman.



În prezent, SUA şi aliaţii săi pregătesc un posibil atac împotriva Siriei, ca urmare a acuzaţiilor că forţele loiale regimului de la Damasc au utilizat arme chimice la 21 august într-un atac la periferia capitalei siriene, soldat cu sute de victime. Rusia consideră că vina atribuită armatei regulate siriene nu a fost dovedită. La rândul său, regimul de la Damasc atribuie rebelilor responsabilitatea utilizării substanţelor interzise

duminică, 8 septembrie 2013

RUSIA TRIMITE O NAVA DE RAZBOI CATRE COASTELE SIRIENE!

O nouă navă de război rusă se va îndrepta către coastele siriene după ce a preluat o “încărcătură specială” la Novorossusk (Marea Neagră), a declarat vineri o sursă militară citată de agenţia de presă Interfax.


Nava de debarcare Nikolai Filcenkov, din portul Sebastopol, a făcut escală vineri la Novorossusk, înainte de a se îndrepta spre Mediterană, a declarat această sursă din cadrul statului major al Marinei ruse, transmite AFP, conform Mediafax.




“Nava va face escală la Novorossusk, unde va îmbarca o încărcătură specială”, a declarat această sursă, fără alte precizări.



Rusia, alte cărei nave de război au menţinut o prezenţă în estul Mediteranei de la începutul crizei siriene, a trimis în zonă în ultimele zile mai multe alte nave, printre care nave lansatoare de rachete, distrugătoare, o navă de supraveghere electronică şi două mari nave de debarcare.



O sursă militară rusă a subliniat miercuri că întărirea acestui dispozitiv va permite Rusiei să fie “capabilă să reacţioneze” în funcţie de evoluţia situaţiei din Siria, în timp ce perspectiva unor atacuri americane suscită opoziţia puternică a Moscovei.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

ALEGERI IN AUSTRALIA!

Birourile de vot s-au deschis în Australia sâmbătă la 8.00 /22.00 GMT vineri/ pentru alegerile generale ce ar trebui să fie câştigate de opoziţia conservatoare condusă de Tony Abbott împotriva primului ministru laburist în exerciţiu Kevin Rudd, potrivit ultimelor sondaje, informează AFP. Circa 14,7 milioane de alegători au fost chemaţi să participe la vot. Potrivit ultimului sondaj de opinie publicat de The Australian sâmbătă, coaliţia dominată de Partidul Liberal este creditată cu 54% din voturi, faţă de 46% pentru laburişti, aceleaşi cifre ca cele publicate de Sydney Morning Herald. Opoziţia ar putea câştiga 90 de locuri din cele 150 câte numără camera inferioară a parlamentului, punând capăt celor şase ani de guvernare laburistă, potrivit sondajelor. Aceşti şase ani de guvernare laburistă au fost marcaţi de lupte interne. Kevin Rudd, prim-ministru între 2007 şi 2010 a fost dat la o parte printr-o lovitură internă în partidul său în iunie 2010 şi înlocuit cu Julia Gillard. Care, la rândul ei, a fost în iunie înlocuită cu Kevin Rudd

vineri, 6 septembrie 2013

PRESEDINTELE RUS VLADIMIR PUTIN S-A INTILNIT CU PREMIERUL BRITANIC DAVID CAMERON LA SUMMITUL G 20 DE LA ST.PETERSBURG!

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi premierul britanic, David Cameron, au avut o întrevedere în noaptea de joi spre vineri cu privire la criza siriană, în cadrul summitului G20 de la Sankt Petersburg, potrivit unui purtător de cuvânt al şefului statului rus, după cum transmite vineri AFP. Întâlnirea celor doi oameni de stat a avut loc după dineul oficial consacrat Siriei care s-a încheiat vineri, în jurul orei locale 02:00 (joi 22h00 GMT). 'Părţile au făcut, din nou, un schimb de opinii cu privire la Siria', a declarat agenţiilor ruse de presă purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. Marea Britanie susţine ideea unei intervenţii militare în Siria împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, idee promovată de Statele Unite, dar nu intenţionează să participe ca urmare a refuzului parlamentului. La polul opus, Rusia se numără printre susţinătorii lui Bashar al-Assad şi se opune viguros oricărei intervenţii. Cei doi lideri 'şi-au confirmat intenţia de a continua să acţioneze la dezvoltarea colaborării pe mai multe teme', potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt

joi, 5 septembrie 2013

OFICIALUL SIRIAN FAYCAL MOQDAD,ADJUNCTUL MINISTRULUI DE EXTERNE:SIRIA NU VA CEDA AMENINTARILOR USA,CHIAR DACA VA INCEPE CEL DE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL!

Regimul sirian nu va ceda în faţa ameninţărilor atacurilor occidentale, chiar dacă ar avea loc un al treilea război mondial, a declarat miercuri Faycal Moqdad, adjunctul ministrului sirian de externe. “Guvernul sirian nu îşi va schimba poziţia, chiar dacă are loc un al treilea război mondial. Niciun sirian nu poate sacrifica independenţa ţării sale”, a declarat Moqdad. Majoritatea americanilor se opun unor atacuri ale ţării lor împotriva regimului sirian, arată două sondaje publicate marţi, în momentul în care administraţia Obama desfăşoară o campanie pentru a obţine acordul Congresului de a lansa o astfel de operaţiune. De asemenea, trei sferturi dintre francezi (74 la sută) vor ca Parlamentul să se pronunţe printr-un vot asupra unei intervenţii militare a Franţei în Siria, conform unui sondaj al institutului CSA penru postul de televiziune BFMTV, citat de AFP. Patruzeci şi doi la sută dintre persoanele chestionate susţin “pe deplin” acest vot al Adunării generale şi al Senatului, 32 la sută “destul de mult”.

miercuri, 4 septembrie 2013

PROIECT DE REZOLUTIE:SENATUL USA A A AUTORIZAT O INTERVENTIE IN SIRIA!

Senatul american a autorizat, marți, un nou proiect de rezoluţie parlamentară pentru a-i permite lui Barack Obama să lanseze atacuri militare în Siria timp de 60 de zile, cu o posibilă extensie de 90 de zile, potrivit AFP. Majoritatea americanilor se opun unor atacuri ale ţării lor împotriva regimului sirian, arată două sondaje publicate marţi, în momentul în care administraţia Obama desfăşoară o campanie pentru a obţine acordul Congresului de a lansa o astfel de operaţiune. Această versiune a textului autorizează recurgerea la forţă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad înlocuind-o pe cea trimisă Congresului de către Casa Albă sâmbătă, care era considerată ca acordându-i prea mult spaţiu de manevră preşedintelui. “Comisia de Afaceri Externe a Senatului a elaborat o autorizare pentru recurgerea la forţă militară care reflectă voinţa şi preocupările democraţilor şi republicanilor”, a anunţat preşedintele comisiei, democratul Robert Menendez, într-un comunicat. Rezoluţia “nu autorizează utilizarea forţelor americane la sol în Siria în scopul operaţiunilor de luptă”, precizează documentul consultat de AFP. Acest nou text caută să câştige susţinerea aleşilor democraţi şi republicani încă sceptici din Congres. Acesta ar putea fi supus la vot în cadrul comisiei de Afaceri Externe începând cu miercuri, ceea ce ar permite întregului Senat să îl dezbată la reuniunea parlamentară de luni. Majoritatea americanilor se opun unor atacuri în Siria Aproape una din două persoane (48 la sută) se declară împotriva unor atacuri aeriene americane împotriva Siriei, faţă de 29 la sută care se declară în favoarea acestora (23 la sută nu au nicio opinie), potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center for the People and the Press. Opoziţia faţă de o intervenţie americană împotriva lui Bashar al-Assad pare mai conturată decât într-un alt sondaj realizat pentru ABC şi Washington Post: 36 la sută dintre persoanele intervievate declară că susţin această eventualitate, faţă de 59 la sută care se opun şi 5 la sută care nu au nicio opinie. Chiar dacă “alte ţări, ca Marea Britanie sau Franţa” ar participa la această operaţiune, doar 46 la sută dintre persoanele intervievate sunt favorabile unei intervenţii, faţă de 51 la sută care se opun, potrivit anchetei ABC/Washington Post. În acest sondaj, însăşi ideea de a înarma rebelii sirieni pare foarte nepopulară: 70 la sută se opun, faţă de 27 la sută care o susţin.

marți, 3 septembrie 2013

BASHAR AL-ASSAD A COORDONAT FORTELE SALE LOIALE IN ATACUL CHIMIC DIN 21 AUGUST!

Forţele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad au condus un atac chimic 'masiv şi coordonat' pe 21 august, potrivit unui raport declasificat al serviciilor secrete franceze, a informat luni o sursă din cadrul guvernului francez sub rezerva anonimatului, relatează Reuters. Documentul de nouă pagini - redactat de serviciile de informaţii externe şi militare şi care urma să fie prezentat parlamentarilor francezi luni seara - stabileşte cinci puncte care sugerează că Assad s-a aflat în spatele atacurilor. 'Acest lucru reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale şi globale', a spus sursa citată. Raportul include imagini din satelit care arată că atacurile provin din zonele controlate de guvern la est şi vest de Damasc şi vizează zonele aflate sub controlul rebelilor. Potrivit sursei menţionate, forţele lui Assad au bombardat de atunci zonele pentru a şterge dovezile. 'Spre deosebire de atacurile precedente în care s-au folosit cantităţi mici de substanţe chimice şi care au avut drept scop terorizarea populaţiei, acest atac a fost tactic şi a vizat recâştigarea teritoriului', a precizat sursa citată

luni, 2 septembrie 2013

PRESEDINTELE SIRIAN BASHAR AL -ASSAD A AFIRMAT,DUPA DECLARATIA LUI BARACK OBAMA CA TARA SA ESTE"CAPABILA SA FACA FATA ORICAREI AGRESIUNI EXTERNE!"

Preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, a afirmat duminică, la o zi după declaraţiile preşedintelui american, Barack Obama, că ţara sa ''este capabilă să facă faţă oricărei agresiuni externe'', relatează AFP. Şeful statului sirian, citat de agenţia oficială SANA, a adăugat că ''Siria, graţie rezistenţei poporului său şi armatei sale, continuă să acumuleze victorii până la reinstaurarea securităţii şi a stabilităţii în ţară''. Preşedintele Assad a făcut această primă declaraţie cu ocazia unei întâlniri cu un înalt responsabil iranian, a precizat SANA

duminică, 1 septembrie 2013

MERKEL IN ZODIA LUI HITLER!

La mai puțin de o lună până la deznodământul în alegeri din 22 septembrie, în Germania tensiunile dintre diversele facțiuni ale electoratului se înmulțesc. Imaginea de satrap european a lui Merkel, în cursă pentru un al treilea mandat de cancelar, face ca și în Germania recursul la Hitler să se infiltreze tot mai mult în discursul electoral. Dezbateri, incidente, manifestații încing spiritele pe întreg teritoriul Germaniei.

vineri, 30 august 2013

VOT IN MAREA BRITANIE ASUPRA SIRIEI:BARACK OBAMA VA DECIDE IN FUNCTIE DE INTERESELE USA!


Casa Albă a declarat joi că Barack Obama va lua decizia sa în dosarul sirian în funcţie de interesele Statelor Unite, după respingerea de către Parlamentul britanic a unei moţiuni pentru o intervenţie împotriva Damascului, informează AFP.
"Statele Unite vor continua să se consulte cu guvernul britanic, unul dintre aliaţii şi prietenii noştri cei mai apropiaţi", dar "deciziile preşedintelui Obama vor fi ghidate de ceea ce este în interesul Statelor Unite", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, Caitlin Hayden. Obama "consideră că interesele cruciale ale Statelor Unite sunt în joc şi că ţările care încalcă normele internaţionale privind armele chimice trebuie să răspundă" , a adăugat ea. Puţin mai înainte joi, Parlamentul britanic a respins moţiunea primului ministru David Cameron ce apăra principiul unei intervenţii în Siria ca răspuns la utilizarea armelor chimice de care este acuzat Damascul.

joi, 29 august 2013

CANELARUL ANGELA MERKEL IN PLINA CAMPANIE ELECTORALA DA VINA PE GERHARD SCHRODER:GRECIA NU AVEA CE CAUTA IN ZONA EURO!


Cancelarul german Angela Merkel crede că Atena, care are nevoie de un nou împrumut de la Troică, nu trebuia primită niciodată în zona euro, iar toată vina este a predecesorului său, fostul șef al guvernului de la Berlin, Gerhard Schroeder
Angela Merkel este în plină campanie electorală, iar asta se vede în fiecare decizie și fiecare discurs. Merkel refuză implicarea armatei germane într-o intervenție militară în Siria pentru a nu pierde sprijinul electoral. Totodată, ministrul de Finanțe și apropiatul cancelarului, Wolfgang Schauble, a declarat recent că va fi nevoie de un nou împrumut pentru Grecia, care poate ajunge la suma de 10 miliarde de euro. Merkel nu pare să fie de acord. Într-o tentativă de a le arăta alegătorilor că are o atitudine dură față de țările cu probleme financiare din zona euro, Merkel a declarat, miercuri, la Rendsburg, în fața a 1.000 de electori ai Uniunii Creștin Democrate: ”Grecia nu ar fi trebuit primită niciodată în zona euro”. ”Cancelarul Schroeder a acceptat Grecia (în 2001 – n.r) și a slăbit Pactul de Stabilitate, iar ambele decizii au fost fundamental greșite și punct de plecare a problemelor cu care ne confruntăm astăzi”, a continuat ea, citată de The Telegraph. Cancelarul și-a reiterat dorința de a avea o monedă unică, dar subliniază că asta nu se poate întâmpla fără reforme în țările în colaps, cum e Grecia. ”Aceasta (o zona euro unită – n.r) este așa o comoară, așa un avantaj, încât nu încape îndoială”, le-a spus ea susținătorilor. ”De aceea euro este mai mult decât o monedă. De aceea am fost solidari, dar solidaritatea trebuie mereu coroborată cu responsabilitatea pentru țările care au nevoie de solidaritatea noastră”. Sondajele de opinie indică un nou mandat de cancelar pentru Angela Merkel, în urma alegerilor parlamentare din 22 septembrie anul acesta. Merkel conduce Executivul german din 2005, atunci când l-a succedat pe social-democratul Gerhard Schroeder, cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005.

miercuri, 28 august 2013

FOREIGN POLICY :SERVICIILE SECRETE AMERICANE DE INFORMATII AU ASCULTAT UN RESPONSABIL SIRIAN IN "PANICA" IN CURSUL UNOR CONVORBIRI TELEFONICE CU SEFUL UNITATII DE "ARME CHIMICE!"


Serviciile americane de informaţii au ascultat un responsabil al Ministerului sirian al Apărării 'în panică' în cursul 'unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii de arme chimice', după atacul de săptămâna trecută, scrie revista Foreign Policy, citată de AFP.
"Lunea trecută, în orele care au urmat terifiantului atac chimic de la est de Damasc, un responsabil al Ministerului sirian al Apărării a avut conversaţii telefonice panicate cu şeful unităţii de arme chimice, cerând răspunsuri privind atacul cu agenţi neurotoxici care a ucis peste 1.000 de persoane", susţine revista. "Aceste conversaţii au fost ascultate de serviciile americane de informaţii", adaugă Foreign Policy într-un comunicat. "Acesta este principalul motiv pentru care responsabilii americani spun în acest moment că sunt siguri că aceste atacuri sunt opera regimului Bashar al-Assad şi pentru care armata americană s-a pregătit să atace regimul în zilele următoare", mai scrie Foreign Policy. Informaţia este dezvăluită în contextul în care forţele americane se pregătesc să atace Siria, chiar dacă aliaţii occidentali subliniază că scopul nu este de a răsturna regimul actual, ci de a pedepsi guvernul lui Bashar al-Assad pentru că a folosit arme chimice împotriva civililor. Motivele pentru o intervenţie militară au fost prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, care a declarat că atacurile chimice de săptămâna trecută care au ucis sute de persoane nu au putut fi comise decât de forţele lui Bashar al-Assad.

marți, 27 august 2013

PRESA JAPONEZA:COREEA DE NORD A INCERCAT SA EXPORTE SIRIEI MASTI DE GAZE,ARME,MUNITIE!


Coreea de Nord a încercat să exporte Siriei măşti de gaze, arme şi muniţie, relatează marţi un cotidian japonez, în contextul în care SUA acuză regimul sirian că a folosit arme chimice împotriva civililor, potrivit AFP.
O navă înmatriculată în Libia, sub denumirea de Al En Ti Sar, a părăsit, în prima parte a anului, Coreea Nord cu destinaţia Siria, transportând arme, a scris ziarul Sankei Shimbun, citând surse americane, japoneze şi sud-coreene rămase sub protecţia anonimatului. Armata americană, care a obţinut informaţia, a urmărit nava în coordonare cu alte ţări, a precizat publicaţia. Nava a trecut prin Strâmtoarea Dardanele din Turcia la 3 aprilie, iar apoi a fost inspectată de autorităţile turce, avertizate de către armata americană în legătură cu expediţia. Potrivit cotidianului citat, de pe navă au fost confiscate 1.400 de puşti şi pistoale, circa 30.000 de gloanţe, precum şi măşti de gaze. Autorităţile americane au fost de părere că nava intenţiona să descarce armamentul în Turcia, pentru ca apoi să fie transportat, pe cale rutieră, până în Siria. Turcia l-a arestat şi verificat pe căpitan, după ce acesta a recunoscut că nava sa a pornit din Coreea de Nord şi că se îndrepta spre Siria pentru a transporta arme. Regimul de la Phenian ar putea fi supus unor sancţiuni suplimentare din partea ONU din cauza acestei expediţii care ar încălca rezoluţiile Naţiunilor Unite ce îi interzic să exporte arme. Phenianul şi Damascul au de mai mulţi ani o relaţie militară, care s-a menţinut în timpul războiului civil în desfăşurare în Siria. Coreea de Nord ar fi ajutat de asemenea Siria să construiască o centrală nucleară, distrusă de un bombardament israelian în 2007. Casa Albă şi Departamentul de Stat american au indicat luni că, în opinia lor, folosirea de arme chimice în Siria a fost stabilită, dar că există încă o uşoară îndoială cu privire la originea armelor, în contextul în care regimul de la Damasc şi rebelii s-au acuzat reciproc că le-au folosit. Aceste arme ar fi făcut la 21 august peste 1.000 de morţi în apropiere de Damasc, potrivit opoziţiei siriene. Experţii ONU au putut colecta în două spitale mărturii ale victimelor acestui presupus atac chimic, a indicat luni secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

luni, 26 august 2013

JOHN KERRY ARE "EXTREM DE PUTINE INDOIELI" IN CEEA CE PRIVESTE COMITEREA UNUI ATAC CU ARME CHIMICE IN SIRIA LA 21 AUGUST!


Secretarul american de stat John Kerry a avut duminică discuţii telefonice cu secretarul general al ONU şi cu miniştrii de externe britanic, francez, canadian şi rus pentru a le transmite că are "extrem de puţine îndoieli" în ceea ce priveşte comiterea unui atac cu arme chimice în Siria la 21 august, a precizat un responsabil al Departamentului de Stat al SUA, transmite AFP.
Potrivit diplomatului citat, Kerry a subliniat în discuţiile cu Ban Ki-moon, William Hague, Laurent Fabius, John Baird şi Serghei Lavrov că "dacă regimul sirian ar fi vrut să demonstreze lumii că nu a recurs la arme chimice în cursul acestui incident, ar fi trebuit să pună capăt bombardamentelor în această zonă şi să ofere acces imediat ONU în urmă cu cinci zile". Şeful diplomaţiei americane "a transmis clar, date fiind informaţiile împărtăşite cu partenerii noştri şi cu alte servicii de informaţii, că are extrem de puţine îndoieli în privinţa utilizării de arme chimice de către regimul sirian", potrivit unor declaraţii citate de diplomatul american. Un alt responsabil american a afirmat deja pentru AFP că Statele Unite nu au decât "extrem de puţine îndoieli" asupra faptului că Damascul a recurs miercuri la arme chimice, mult timp considerat de Washington ca o "linie roşie". În plus, în opinia acestui responsabil, acordul Siriei pentru o anchetă ONU vine "prea târziu pentru a fi credibil, în special pentru că dovezile disponibile au fost în mare parte alterate de bombardamentele continue comise de regim şi de alte acte deliberate în ultimele cinci zile". Afirmaţiile lui John Kerry survin într-un moment în care preşedintele Barack Obama pare să fie tot mai aproape de o eventuală acţiune militară limitată în Siria. El a purtat tot weekendul consultări la cel mai înalt nivel la Casa Albă şi a vorbit cu aliaţii săi, premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Francois Hollande, pentru a oferi "un răspuns serios" la presupusul masacru din apropiere de Damasc. Totuşi, Casa Albă a dezminţit duminică seară informaţiile apărute în cotidianul britanic Telegraph potrivit cărora Washingtonul şi Londra se pregătesc să lanseze o operaţiune armată comună "în următoarele zile". "Preşedintele (Obama) nu a decis să angajeze o acţiune militară", a dat asigurări un responsabil al preşedinţiei americane. Experţii ONU urmează să înceapă luni ancheta la locurile presupusului atac chimic din apropiere de Damasc, după ce a obţinut acceptul Siriei, considerat însă extrem de tardiv de către ţările occidentale.

duminică, 25 august 2013

DUMINICA SE REIA APELUL FOSTULUI PRESEDINTE EGIPTEAN MUBARACK!


Apelul în procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak pentru 'complicitate la uciderea' manifestanţilor, la începutul anului 2011, urmează să fie reluat duminică, în timp ce se va deschide cel al principalilor trei lideri ai Fraţilor musulmani pentru 'incitare' la uciderea opozanţilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, relatează AFP.
Aceste audieri au loc în plin haos politic în Egipt, unde noua putere condusă de facto de armată, care l-a destituit şi l-a arestat pe 3 iulie pe Mohamed Morsi, reprimă într-o baie de sânge de 10 zile manifestaţiile organizate de Fraţii musulmani, din care provine Morsi. Aproximativ 1.000 de persoane au fost ucise, în principal manifestanţi pro-Morsi, şi principalele cadre ale Fraţilor musulmani au fost arestate. Hosni Mubarak, 85 de ani, a fost condamnat în iunie 2012 în primă instanţă la închisoare pe viaţă pentru 'complicitate' la uciderea manifestanţilor în cursul revoltei populare care l-a îndepărtat de la putere după mai bine de 30 de ani. El a făcut apel şi Curtea de Casaţie a ordonat un nou proces, suspendat din 11 mai. Mubarak riscă pedeapsa capitală. AGERPRES