Se afișează postările cu eticheta MIRCEA GEOANA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MIRCEA GEOANA. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 martie 2012

ANDREEA MARIN BANICA IL SUSTINE PE MIRCEA GEOANA!

Andreea Marin îl susţine pe Geoană.
 

Fosta prezentatoare TV Andreea Marin și celebrul toboșar român Ovidiu Lipan Țăndărică se numără printre susținătorii mișcării "România Noastră" căreia i s-a alăturat şi senatorul Mircea Geoană.
"Se simte nevoia unei schimbări. Eu nu vreau să fac politică, nu intenționez să am o carieră politică, aceasta a fost prima mea întrebare, nici pe departe nu m-ar interesa o astfel de ocazie, dar mă interesează să fiu alături de oameni valoroși de la care am ceva de învățat pentru a scoate la lumină alți oameni valoroși care sunt în satele, orașele României, a căror încercare să facă mai mult pentru țara în care trăiesc este de multe ori înnăbușită. Eu zic așa, un proiect în care ideile bune să se adune și să iasă la lumină nu poate fi decât benefic și asta îmi doresc să devină această mișcare", a trimis vineri, Andreea Marin, un mesaj la evenimentul de lansare a platformei civico-politice a lui Mircea Geoană, potrivit NewsIn.

vineri, 16 martie 2012

MIRCEA GEOANA SI NOUA MISCARE CIVICA!

Mircea Geoană lansează la Romexpo noua mişcare civică

Mircea Geoană lansează vineri la Romexpo, noua mişcare civică pe care a anunţat-o încă la începutul acestui an. Acţiunea este organizată sub titulatura "Apelului pentru Schimbarea Adevărată" şi se doreşte o platformă apolitică sub care să activeze profesionişti din toate domeniile.
mircea-geoanaDupa excluderea din PSD, senatorul Mircea Geoana a anunţat în mai multe rânduri intenţia de a coagula o noua mişcare în care sa se implice profesionişti. Prima intenţie în acest sens a fost exprimată chiar la Dăbuleni, în luna noiembrie, în calitate de senator independent.