Se afișează postările cu eticheta USL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USL. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 februarie 2012

USL CONTRAATACA FATA DE AFISELE PD-L!

USL contraatacă față de afișele PDL

Social-democratul  Emil Radu Moldovan a prezentat, vineri, un afiş cu pozele lui Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea şi Roberta Anastase pe care scrie "Revenim în Parlament doar când pleacă Anastase”, în replică la afişele prezentate, săptămâna trecută, de secretarul general al PDL, Ioan Oltean, cu pozele parlamentarilor USL, numiţi "chiulangii”
Emil Radu Moldovan a declarat că, spre deosebire de Ioan Oltean, care a avut bani să tipărească afişele, USL nu poate face acest lucru, astfel că le va transmite doar în format electronic publicaţiilor care vor să le publice.
Pe afiş, deasupra fotografiilor lui Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc şi Roberta Anastase scrie "BUBA”, iar pe pozele cu Boc şi Udrea este inscripţionat cuvântul "demis”.
Sub cele patru fotografii scrie "Pe doi i-am gonit! Cu Băsescu şi Anastase noi nu colaborăm!”, iar în dreapta fotografiilor este scris "Protestăm pentru că ei fură 1,2 miliarde de euro pe lună, nu îi ajută pe românii afectaţi de zăpezi dacă nu au votat PDL, au tăiat salariile şi au scumpit totul în România, au desfiinţat spitalele, au îndatorat fiecare român cu peste 5000 de euro! Revenim în Parlament doar când pleacă Anastase! USL continuă protestul parlamentar!”.

marți, 7 februarie 2012

OPOZITIA CERE DECONSPIRAREA AGENTILOR DIN PRESA SI POLITICA,DUPA NUMIREA LUI UNGUREANU CA PREMIER!

Opoziția cere deconspirarea agenților din presă și politică, după numirea lui Ungureanu

Crin Antonescu a denunțat ”guvernarea cu Serviciile pe față” și faptul că Băsescu refuză cerința populară de a organiza anticipate. Opoziția cere deconspirarea agenților pe care serviciile secrete îi au în mass media sau în partide, după intrarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în jocul lui Traian Băsescu și al Coaliției de guvernare. USL a anunțat că nu va participa la votarea noului guvern, iar cei care îl susțin trebuie să își asume această măsură antipopulară.
Prin introducerea lui Mihai Ungureanu în viața politică Traian Băsescu dă apă la moară celor care îi reproșau că folosește serviciile secrete pentru controlul Puterii. De asemenea, anulează, cel puțin în ceea ce privește SIE, propunerea lui Victor Ponta. Liderul PSD s-a pronunțat public în favoarea menținerii în funcție a șefilor serviciilor secrete, după alegeri, în măsura în care acestea și-au păstrat echidistanța politică.

Antonescu: Nu participăm la lucrările comisiilor pentru audierea miniştilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că USL nu va participa nici la lucrările comisiilor parlamentare care îi vor audia pe miniştrii propuşi de Mihai Răzvan Ungureanu, coaliţia să îşi asume această guvernare.

marți, 26 iulie 2011

TRAIAN IGAS SUSTINE REFORMA LUI BASESCU SI ATACA USL!

Traian Igas, despre reforma dorita de Basescu si gogoasa infuriata USL!

   
Ministrul de Interne Traian Igas si-a asumat la numirea sa in functie misiunea de a reforma si moderniza instututia si promite, intr-un interviu acordat Ziare.com, ca "pana la toamna vom avea o idee clara despre cum va arata Ministerul Administratiei si Internelor in noua sa haina".
Se pare ca ministrul nu vrea sa il dezamageasca pe Traian Basescu. Seful statului a declarat luni seara, la TVR, ca are incredere in Ministerul de Interne si isi pune "oarecare sperante" in ministrul de resort, Traian Igas, ca va restructura aceasta institutie.

Traian Igas a precizat ca atunci cand si-a asumat rolul de a reforma MAI stia ca "nu va fi o plimbare in parc".

Ministrul nu se teme de o eventuala remaniere a sa, afirmand ca este constient de faptul ca "ministrii nu sunt pusi pe veci, dar trebuie sa stie ca atata vreme cat sunt in functii trebuie sa-si faca treaba pana in ultima zi, fara sa se preocupe de momentul in care vor fi schimbati".

In ceea ce priveste scandalul de la Deta, Traian Igas a declarat pentru Ziare.com ca "cine nu isi face treaba nu are ce sa caute in sistem", precizand ca seful politiei Deta nu trebuia, sub nicio forma, sa lase lucrurile sa degenereze.

In interviul acordat Ziare.com, ministrul de Interne a vorbit si despre sondajele care arata ca USL este cotata cu mari sanse. El sustine insa ca "liderii Aliantei Socialiste isi comanda singuri oglinjoare deformate, ca sa para si frumosi si destepti si gigantici".

Potrivit lui Igas, insa, "USL este o gogoasa infuriata, care se va desumfla din ce in ce mai mult".

Traian Igas a mai subliniat ca in Coalitie se discuta in continuare despre reorganizarea teritoriala si a acuzat PSD si PNL ca s-au opus unei reforme necesare Romaniei. Potrivit acestuia, "USL va fi mereu o frana pentru dezvoltarea Romaniei".

Presedintele Traian Basescu a precizat ca "mai are sperante in dumnevoastra ca veti reusi sa faceti reforma". Cand se vor vedea rezultatele?

Misiunea mea ca ministru, pe care mi-am asumat-o fara discutie in momentul in care am fost numit in functie, este de a reforma si moderniza aceasta institutie. Cred ca pana la toamna vom avea o idee clara despre cum va arata Ministerul Administratiei si Internelor in noua sa haina. Pana la urma, fiecare dintre ministri este evaluat in functie de ce lasa in urma sa. Eu am incredere ca aceasta viziune pe care o pun in practica va avea efecte benefice si pentru sistem, si pentru cetateni.

Ce ne puteti spune de scandalul de la Deta? Ce masuri se vor lua?

Cine nu isi face treaba nu are ce sa caute in sistem. Seful politiei Deta nu trebuia, sub nici o forma, sa lase lucrurile sa degenereze. Oricare dintre politistii care fac ca el vor avea soarta lui. Intreg procesul de reforma in MAI e dedicat profesionalizarii Politiei. Vreau ca oamenii sa aiba incredere in politie, dar pentru asta politistii trebuie sa demonstreze ca isi fac meseria ca la carte.

Cum comentati rezultatele MAI in lupta anticoruptie, tinand seama de doua aspecte - a crescut numarul celor acuzati de coruptie chiar din cadrul ministerului, dar a crescut si numarul perchezitiilor si actiunilor Politiei?

Cred ca un numar mai mare de dosare ne arata ca primul proces de reforma din istoria MAI din ultimii douazeci de ani s-a pus cu adevarat in miscare, ca-si arata deja efectele. Sigur, am vazut ca atunci cand incepi sa faci treaba, se gasesc critici care iti spun ca daca ai prins mai multi oameni cu nereguli in sistem inseamna ca nu e bine, ca e sistemul cariat. Si eu va intreb, cum e mai bine: sa-l curatam sau sa ne facem ca nu exista probleme ca sa nu ne mai critice nimeni?

Eu, unul, mi-am asumat varianta in care prefer sa merg pe cartea reformei, chiar daca asta inseamna sa am o viata mult mai putin linistita ca ministru. Facem curatenie pe strazi, facem si la noi in casa! Ne reasezam pe baze sanatoase, corecte si eficiente. Altfel, nu merge.

Nicio acuzatie adusa vreunui om din sistem nu este ignorata. Si aici vreau sa nu credeti ca nu suntem atenti la ce spune presa. In multe dintre cazurile sesizate de jurnalisti se desfasoara cercetari. In momentul in care exista indicii ca lucrurile nu sunt in regula, se iau masurile pe care le cere legea.

Referitor strict la cazurile de coruptie, solutia cea mai buna este aceea de a ii incuraja si sprijini pe profesionistii din sisteme sa se lupte eficient cu acest fenomen.

Dar munca angajatilor MAI inseamna mult mai mult de atat. Vorbim de politisti, de jandarmi sau pompieri sau alti oameni din sistem care salveaza vieti, de oameni care isi fac datoria, uneori cu pretul vietii lor. Sunt mii de eroi nevazuti care trebuie tratati cu mult respect. Cine a trecut printr-o situatie grea de viata stie exact despre ce vorbesc...

La ce stadiu ati ajuns cu disponibilizarea si descentralizarea MAI? Cati oameni au fost dati afara si cati ar mai trebui sa plece pentru a va incadra in buget?

Intern, suntem in faza de evaluare pe care o tratam cu mare atentie. Cei mai buni vor ramane in sistem. Fiecare dintre structuri isi evalueaza oamenii. Procedura de evaluare a fost convenita cu sindicatele si incercam sa oferim cel mai mare grad de transparenta cu putinta.

Incepand de la 1 aprilie 2011 avem cu 10.000 de posturi mai putin in bugetul ministerului. Am modificat organigramele, iar cei care nu se mai regasesc in noile structuri vor fi nevoiti sa se reorienteze profesional, dar pot sa spun ca vor ramane in structuri oameni care isi fac meseria bine.

Reforma adevarata e legata intotdeauna de a regandi un sistem intr-un mod eficient, proaspat. Mi-am asumat aceasta conditie si stiu ca managementul schimbarii e dificil, chiar dureros, pentru ca lucram cu oameni, nu cu masini. La final, insa, cand ne vom uita in urma, cresterea calitatii serviciilor de siguranta publica oferite cetatenilor va vorbi de la sine.

Primul lucru de care cetatenii trebuie sa fie convinsi este ca siguranta lor nu va fi sub nicio forma afectata de schimbarile prin care trece acum ministerul. Dar era timpul ca dupa 20 de ani sa se reformeze si acest sistem. De asemenea, ma preocupa foarte tare ca, pe langa reforma in profunzime care va aduce eficienta, sa reusim sa crestem respectul oamenilor fata de institutie si fata de angajatii ei. Or asta nu se poate face dacat schimband atitudini si mentalitati in interiorul sistemului.

Imi doresc ca cetatenii sa simta in mod real ca au in angajatii MAI, fie in cei de pe strada, fie in cei din birouri, adevarati parteneri. Imi doresc sa ajungem la un grad de respect reciproc si colaborare mult mai mare decat cel din prezent. Si cred ca putem sa facem acest lucru mai ales dupa aceasta reorganizare.

Ati declarat ca Romania si Bulgaria vor adera in luna octombrie la spatiul Schengen. Va mentineti optimismul? E cumva mult mai posibila o aderare partiala, doar cu frontierele maritime si terestre?

Ne asteptam la un calendar de aderare la spatiul Schengen care va fi anuntat in luna septembrie la reuniunea JAI. Am indeplinit toate cerintele pentru a fi stat membru si nu este o noutate ca am obtinut recunoasterea oficiala a acestui lucru in luna iunie a acestui an.

Altfel, desi s-au facut numeroase speculatii pe tema legaturii intre raportul MCV si previziunile aderarii, Comisia Europeana si-a expus clar opinia odata cu publicarea raportului. Nu se intrevede o legatura politica intre Raportul MCV si Schengen, dar exista o perspectiva foarte clara pentru Romania si Bulgaria de a adera la Spatiul Schengen. Noi suntem pregatiti din martie cu tot ce tine de noi. Asadar, sa asteptam toamna.

Va e teama ca acest subiect sau altul va poate costa postul la o remaniere?

Profesia nu se exercita eficient daca e ghidata de emotii nepotrivite la locul de munca, precum frica de ceva. Nu ma incearca o astfel de stare. Ministrii nu sunt pusi pe veci, dar trebuie sa stie ca atata vreme cat sunt in functii trebuie sa-si faca treaba pana in ultima zi, fara sa se preocupe de momentul in care vor fi schimbati. Asta este atributul premierului. El isi alege echipa si o modifica asa cum crede de cuviinta in calitatea sa de manager.

Cand mi-am asumat rolul de a conduce reforma in MAI stiam ca nu va fi o plimbare in parc... Cand ai o reforma majora de facut, nu ai timp nici sa-ti fie frica, nici sa te tii de exercitii de imagine. Daca o schimbare la nivel de Executiv aduce o imbunatatire a performantelor, atunci ea este binevenita.

In conditiile in care USL sta bine in sondajele de opinie, iar PDL - slab, credeti ca puteti face ceva pentru a schimba radical situatia si a castiga alegerile locale si apoi cele parlamentare?

Mie nu mi se pare ca USL sta minunat in sondaje. Sigur, am vazut ca liderii Aliantei Socialiste isi comanda singuri oglinjoare deformate, ca sa para si frumosi si destepti si gigantici. Dar asta nu inseamna ca realitatea este alta decat aceea ca USL a scazut sub 50 la suta si este pe un trend descrescator. O stiu si ei foarte clar. De ce credeti ca au inceput razboaiele interne si lideri liberali precum Relu Fenechiu contesta relevanta sondajelor in desemnarea candidatilor? Parerea mea e ca partenerii din USL isi fura caciula unii altora.

Cand esti la putere, vorbesti mai putin si faci mai mult. USL este o gogoasa infuriata, care se va desumfla din ce in ce mai mult. Principalul mare perdant este in mod evident PNL. Practic, din cauza orgoliului sau nemarginit, Crin Antonescu a semnat actul de deces al unui partid istoric.

PDL a avut capul pe umeri si a luat masuri de austeritate care au salvat Romania de la scenariul economic grecesc. Aceste masuri au adus romanilor aprecierea occidentului si a UE. Dupa ce am trecut ani in sir prin lungul si anevoiosul drum al aderarii, acum suntem laudati in Europa. Cred ca nu e putin lucru si cred ca romanii vor aprecia mai mult asta decat sondajele periodice ale liderilor USL despre ei insisi.

Indiferent de exercitiile de imagine facute de cei care se afla in treaba pe la televiziuni, sunt sigur ca romanii vor constientiza cine ii tine departe de criza: populismele si baronii sau cei care au curajul sa ia masuri corecte economic?

In ce stadiu mai sunt reorganizarea administrativ-teritoriala si descentralizarea? Mai sunt sanse reale ca prima sa se intample?

Este o tema importanta in Coalitie. Dupa cum stiti, exista o comisie care lucreaza pe acest segment. Armonizarea punctelor de vedere ale partenerilor din coalitie este doar o chestiune de timp - suntem cu totii de acord ca procesul de modernizare a statului trebuie sa continue. Accesarea de fonduri europene pe proiecte majore, descentralizarea reala, diminuarea aparatului de stat, si reducerea substantiala a cheltuielilor bugetare sunt doar cateva dintre beneficiile reformei. Opozitia si-a dat masura si pe acest subiect. Inca o data PSD si PNL s-au opus unei reforme necesare Romaniei. USL va fi mereu o frana pentru dezvoltarea Romaniei. Norocul nostru e ca scade in fiecare zi din cauza lipsei de responsabilitate a liderilor ei.

Credeti ca o noua incercare de a realiza reorganizarea teritoriala ar putea antagoniza UMDR sau chiar duce la ruperea Coalitiei, dat fiind ca pozitiile par ireconciliabile in acest moment?

Cred ca in afara de PSD si PNL nu vrea nimeni haos in tara, nici intrarea intr-o ireparabila criza economica generata de una politica. Toate scenariile acestea cu ruperea coalitiei, suspendarea presedintelui, declansarea de alegeri anticipate sunt de fapt teme predilecte ale PSD si PNL. E clar ca nici una din aceste masuri nu poate aduce un trai mai bun romanilor, ci ne poate arunca economia intr-un haos iremediabil.

Cred ca vom gasi, ca intotdeauna, solutii echitabile pentru toata lumea, inclusiv pentru partenerii nostri din UDMR. Descentralizarea e mult prea importanta pentru Romania. Va reamintesc ca PDL a demonstrat deja, fara drept de apel, ca are competenta sa tina tara in echilibru.

USL se opune cu atata inversunare reorganizarii administrativ teritoriale si speculeaza pe tema cerintelor UDMR pentru a isi proteja baronii, crescuti si hraniti in timp de structurile centrale. La randul lor, acestia au crescut un adevarat paienjenis de interese si afaceri la nivel local.

Cum comentati atacurile extrem de dure ale liderilor Opozitiei si ale Realitatii sau Antenei 3, la adresa dumneavoastra, personal? Credeti ca e depasita limita decentei?

Am tot respectul pentru jurnalistii profesionisti. Eu cred ca am o relatie buna cu jurnalistii. Sigur, nu poti sa placi tuturor. Imi amintesc ca am avut o situatie in care un jurnalist mi-a marturisit ca a scris intr-un anume mod despre mine, va dati seama ca nu tocmai corect, desi el nu dorea acest lucru si nu credea ca e abordarea corecta. Dar ce vreti, cata vreme sunt jurnalisti care nu iti recunosc aceste lucruri decat pe soptite, poate si de teama pierderii locului de munca, nu putem sa ne asteptam doar la abordari oneste si corecte.

Pana la urma e o tara libera. Eu fac reforma in MAI, nu in presa, dar poate ca si presa e un domeniu care ar trebui singur sa se reformeze, sa se modernizeze si mai ales sa se profesionalizeze. Ma asteptam sa fiu criticat. Nu cred ca exista vreun om care a inceput o reforma si care sa nu fie criticat. Sigur, nu intodeauna sunt si corecte criticile respective, dar eu imi vad de treaba pe care o am de facut.

M-a dezamagit insa ceea ce s-a intamplat in cazul falsificarii diplomei ministrului Educatiei. In cazul acesta nu cred ca mai vorbim de jurnalism, ci de o comanda dusa la indeplinire de USL TV. In acest caz s-a depasit cu mult limita decentei.

luni, 20 iunie 2011

VICTOR PONTA:DACA TRAIAN BASESCU DESFIINTEAZA JUDETELE,USL O SA LE FACA LA LOC!



Ponta: Dacă Băsescu desfiinţează judeţele, USL o să le facă la loc
Accesorii pentru o vara intreaga de plaja, picnicuri si gratare, de la Decorix.ro!
19 iunie 2011
În cazul în care preşedintele Traian Băsescu îşi va duce planul până la capăt şi va desfiinţa judeţele, USL le va „face la loc” după ce va veni la putere, a declarat duminică liderul PSD, Victor Ponta, citat de Mediafax.

"Noi, peste tot, în toate judeţele, sperăm ca în 17 iulie să avem referendum şi să decidă oamenii dacă vor să desfiinţeze Bistriţa-Năsăud sau alte judeţe. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, că în rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de muncă nu, criză, toate cele. Ştiţi cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum să mai desfiinţeze şi judeţele. Sunt o mulţime de probleme pe care oamenii le au şi sper ca pe 17 iulie să vină şi să voteze la referendum, să fie clar pentru toată lumea că judeţele trebuie să rămână", a declarat Ponta.

Potrivit lui Ponta, Legea referendumului prevede că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială fără consultarea populaţiei, iar cei de la putere nu respectă legea.

"E ciudat că tocmai cei care sunt la putere nu respectă legea. Noi, ceilalţi, vrem să o respectăm. E prevăzut în Legea referendumului că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială, nici măcar comune, cu atât mai mult judeţe, dacă nu se face referendum. Noi îl facem şi sunt convins că semnalul pe care o să-l dea oamenii o să fie foarte clar. Nu o să cedem decât dacă cedează şi ei la desfiinţarea judeţelor", a spus preşedintele PSD.

În cazul în care unii preşedinţi de consilii judeţene membri PDL se vor opune organizării referedumului, Ponta a spus că aceştia se vor face de râs "cu totul".

"Puterea are ocazia să se facă de râs cu totul. Mă gândeam la preşedintele CJ din Bistriţa-Năsăud (Liviu Rusu, PDL - n.r.). Dânsul o vrea să i se desfiinţeze judeţul al cărui preşedinte e? De ce-a mai candidat dacă vrea să i se desfiinţeze judeţul. De fapt, ei nu vor să desfiinţeze judeţele, dar le e frică de Băsescu să nu le facă dosare, să nu îi aresteze, să nu le facă cine ştie ce. E o ocazie să se facă de râs. Aş vrea să-l văd pe Liviu Rusu că vrea să i se desfiinţeze judeţul la care e el preşedinte şi satul, comuna, celelalte", a precizat Victor Ponta.

Preşedintele PSD a participat, duminică, la deschiderea noului sezon de la Băile Figa, o staţiune aflată în administrarea Primăriei Beclean.