marți, 31 iulie 2012

COTIDIANUL LE FIGARO: ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU CARE A FOST DEMIS!


Cotidianul Le Figaro îi face o descriere lui Traian Băsescu, într-un material semnat de Arielle Thedrel şi intitulat “Românii au decis soarta preşedintelui”.Publicația îl prezintă pe Băsescu drept “un produs pur al culturii comuniste”, citându-i afirmaţiile dintr-o dezbatere electorală televizată de la alegerile prezidenţiale din 2004, cu Adrian Năstase, când a admis “fără umor” acest lucru. “
Impulsiv, cu gura mare, provocator, manevrist”“În vârstă de 60 de ani, preşedintele României a manifestat întotdeauna un apetit solid pentru putere. În 2004, la dezbaterea televizată cu Adrian Năstase, contracandidatul său de atunci la alegerile prezidenţiale, acest vechi căpitan de marină a admis că este el însuşi un produs al culturii comuniste. Impulsiv, gură spartă, provocator, maestru al manevrelor, Traian Băsescu n-a făcut niciodată nimic pentru a calma jocul şi, spre deosebire de opozanţii săi, nu are niciun scrupul să manipuleze Constituţia, interpretând-o cum îi convine”, scrie Le Figaro. Însă, în pofida personalităţii sale puternice, Băsescu nu poate să mascheze “adevărata miză a crizei, şi anume punerea în discuţie a unui sistem oligarhic moştenit din tranziţie, constând în controlul asupra instituţiilor şi aparatului statului de către o clasă de întreprinzători îmbogăţiţi în condiţii opace, în cursul trecerii spre o economie de piaţă”, continuă ziarul francez, adăugând că “trebuie să se constate totuşi că, în pofida îndemnurilor de la Bruxelles, lupta împotriva marii corupţii a rămas fără efect până la sosirea la putere a lui Băsescu”. Biroul Electoral Central a anunţat că prezenţa la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost de 46,13%. Această prezenţă s-a calculat după centralizarea a 97,52% din secţiile de votare. Gabriela Bogasiu a precizat că s-a centralizat peste 200 de secţii din cele aflate în diaspora. 87,55% dintre cei care s-au prezentat la vot au votat în favoarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu.

Referendum 2012: S-a încheiat votul în străinătate. Votul românilor din străinătate la referendumul național pentru demiterea președintelui Românieis-a încheiat luni, la ora 9.00, ora locală a României, odată cu închiderea ultimelor secţii de votare din SUA (Los Angeles, San Francisco, Seattle, Portland, Sacramento, Phoenix) şi Canada (Vancouver). Pe baza diferenţelor de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi a decurs în condiţii normale, fără a fi înregistrate incidente. În România, secţiile de vot s-au închis duminică la ora 23.00. Prezenţa la referendum la închiderea urnelor, era la nivel naţional de 45,92%, conform anunţului făcut de către preşedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu. Astfel, în mediul urban se înregistra o prezenţă de 41,76%, în timp ce prezenţa în mediul rural era de 51,61%. Judeţele cu cea mai mare prezenţă la vot sunt: Olt - 74,71%, Mehedinţi - 70,46%, Teleorman - 70,16%, Giurgiu - 60,67% şi Vâlcea - 60,44%. Judeţele cu cea mai redusă prezenţă la vot sunt: Harghita - 11,56%, Covasna - 20,6%, Satu Mare - 28,23%, Mureş - 33,96% şi Arad - 34,99%. Estimarea a fost făcută pe baza datelor din 2.889 de secţii

MOMENTUL CHEIE AL EXPLOZIEI IMPOTRIVA INTIULUI GROPAR AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU!


Psihologul Hanibal Dumitraşcu atrage atenţia că situaţia din acest moment poate deveni periculoasă. Rezultatul referendumului şi boicotul lui Băsescu au polarizat societatea şi există o mare masă de oameni nemulţumiţi şi frustraţi. Dumitraşcu consideră că un moment cheie va fi revenirea fizică a lui Traian Băsescu. Acel moment ar putea constitui o scânteie care să aprindă conflictul mocnit care predomină în societate.
Momentul cheie al exploziei nemulţumirii împotriva lui Băsescu“Fără nicio îndoială suntem într-o situaţie fără precedent, din cauza unui dictat care a schimbat regulile în timpul jocului. Dacă se merge în această direcţie nu ne poate aştepta decât ceea ce este mai rău. Exsită două variante: una în care să avem un pacificator social, UE de exemplu, sau, această majoritate activă să vină în stradă. Mai există şi a treia variantă în care Parlamentul să rezolve situaţia pin punctul trei al deciziei CCR, dar nemulţumirea este mare.”, a spus Hanibal Dumitraşcu. În acest moment se poate vorbi despre o teorie din comunicare: spirala tăcerii inversată. Teoria presupune că o minoritate decide pentru o majoritate, iar în sânul majorităţii se acumulează tensiune. Această nemulţumire este asemeni unui balon care stă să explodeze şi are nevoie doar de o scânteie. “Momentul în care Băsescu se va întoarce fizic la Cotroceni ar putea aprinde scânteia. Riscăm să vină oamenii în stradă. Riscăm să ne trezim cu opt milioane de oameni în stradă, pentru că aceştia au fost majoritatea activă, ei au fost la vot. Restul sunt aşa o mulţime invizibilă, care nici nu mai există. Fie sunt în srăinătate, fie nu mai există acei oameni, sunt multe elemente. Dar o majoritate s-a pronunţat”, a mai adăugat psihologul.

luni, 30 iulie 2012

MINCIUNILE PUSCARIABILULUI DEMIS TRAIAN BASSESCU!


Traian Băsescu a susţinut un dicurs furibund imediat după anunţarea exit-pollurilor. El şi-a arogat victoria, susţinut de numărătoarea paralelă a PDL. Traian Băsescu a lansat însă şi o serie de teme aseară prin care a avertizat ceea ce va urma. În aceeaşi frază el s-a contrazis. Dacă prima dată a spus că doreşte să aducă linişte şi stabilitate politică, puţin mai încolo a spus că va începe războiul cu “puşcăriabilii” din Parlament.
Prima contradicţie a lui Traian Băsescu a fost cea în care spunea, odată revenit la Cotroceni, va încerca să genereze un sentiment de împăcare în societate. Imediat însă a început atacul la adresa Parlamentului şi a puşcăriabililor. “Vreau să spun doar două cuvinte despre acest referendum: a fost un referendum care prin modul încare s-a desfăşurat a arătat că cei care au dat lovitura de stat nu au nici măcar fair-play. Adevăratul referendum pe care românii l-au validat este acela în care se cerea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Pentru asta urmează să dăm o adevărată bătălie politică. Puşcăriabilii trebuie să înţeleagă că eferendumurile validate sunt obligatorii pentru că reprezintă suveranitatea exercitată direct de români”. A doua minciună a lui Traian Băsescu a fost neprezentarea la vot. După ce în zilele anterioare referendumului anunţa că se va prezenta la urne, el a refuzat să participe. “Nu vreau să legitimez ceea ce ştiu că s-a făcut în umflarea numărului de voturi la acest referendum. Nu vreau să legitimez un referendum în care un aventurier politic duce la vot fete tinere în costume de baie. Nu vreau să legitimez prin prezenţa mea un referendum în care dispreţul pentru referendum este atât de mare încât doamne, domnişoare merg în bikini la vot. Acesta este motivul pentru care în cele din urmă am decis să nu merg la vot. Nu aş vrea ca mâine-poimâine cineva să spună că «domnule preşedinte, ai legitimat fraudele semnalate». Nu am vrut să le legitimez”, a afirmat Băsescu.

IOANA BASESCU,FIICA LUIM TRAIAN BASESCU A FOST HUIDUITA DE MAI MULTI PENSIONARI AFLATI IN FATA VILEI DANTE!


Duminică dimineaţă, Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui suspendat, a fost huiduită de mai mulți pensionari aflațiin faţa Vilei Dante.
Veniţi să viziteze clădirea, pensionarii s-au enervat și i-au strigat Ioanei Băsescu: "Pensia! Pensia! Scroafo! Ordinaro! Daţi-ne banii înapoi!”. Astăzi, în ziua referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, românii pot vizita una dintre cele mai luxoase vile de protocol ale RAAPPS, Guvernul declarând Ziua Porţilor deschise la Vila Dante.

duminică, 29 iulie 2012

ATITUDINE "PREZIDENTIALA": TRAIAN BASESCU NU S-A DECIS DACA VA PARTICIPA LA VOT!


Surse apropiate președintelui suspendat au declarat pentru NewsIn că Traian Băsescu nu a luat nici o decizie ” în legătură cu participarea sa la vot”.
De obicei, staff-ul de camapanie al lui Băsescu anunța presa când acesta va vota, iar lipsa unui anunț privind participarea la vot, ar putea fi legată, spun sursele citate, de faptul că președintele suspendat nu a luat o decizie în acest sens. Preşedintele suspendat a declarat în timpul săptămânii că va merge la vot, însă în ultimele zile nu a mai vorbit despre acest lucru. El a susținut că soţia sa i-a mărturisit că nu va participa la referendum, iar fiica cea mică, Elena Băsescu, a anunţat pe reţelele de socializare că nu se prezintă nici ea. Decizia finală o vom afla în ziua referendumului, însă un lucru este cert: Traian Băsescu a scris pe Facebook că “duminică nu mergem la vot”.

ROBERT TURCESCU A INTORS ARMELE IMPOTRIVA LUI BASESCU "PATEK PHILIPPE!"


Colonelul a intors armele? PREVIZIUNILE LUI TURCESCU: Geaba ai Patek Philippe dacă trăieşti cu spaima că îl asortezi cu perfuzii și cătuşe.
În campania electorală privind referendumul pentru demiterea sa, Traian Băsescu nu s-a sfiit să poarte elemente vestimentare scumpe, de la tricouri bleu, produse de Ralph Lauren și Lacoste, până la ”pantofi cu aspect prăfuit“, dar… și un ceas Patek Philippe. Colonelul a intors armele? PREVIZIUNILE LUI TURCESCU: Geaba ai Patek Philippe dacă trăieşti cu spaima că îl asortezi cu perfuzii și cătuşe ceas basescu
Ceasul Patek Philippe al lui Traian Băsescu de la mâna stânga / Sursă foto: adevarul.ro Fără să facă referiri directe, Turcescu își exprimă mâhnirea față de politicienii care se pierd în brand-urile elementelor vestimentare pe care le poartă, anunțându-i că aceastea nu-i vor ține departe de pușcărie. După 22 de ani în care au suspinat ca neprihănitele închise în turn, stafiile securiştilor şi ale comuniştilor de rang doi sunt pe cale să facă iar bu-hu-hu pe culoarele puterii. Să recunoaştem, le-a fost greu. Geaba ai Burberry la gât şi Patek Philippe la încheietura mâinii stângi dacă trăieşti cu spaima că într-o zi le asortezi cu perfuzii şi cătuşe. Traian Băsescu a fost și criticat și lăudat în această campanie, după ce s-a afișat cu mai multe unități vestimentare scumpe. În timp ce unii l-au lăudat pentru stilul abordat, alții l-au criticat pentru faptul că s-a afișat cu astfel de obiecte scumpe în timpuri de criză și austeritate pentru majoritatea cetățenilor țării. Numai ceasul Patek Philippe, modelul Calatrava, pe care îl poarta președintele Traian Basescu costă 10.900 de euro, fiind un ceas din aur alb. Tricourile pe care le-a purtat președintele suspendat în campania electorală pornesc de 85 de lire sterline per unitate, adică aproape 500 de lei.

sâmbătă, 28 iulie 2012

TRAIAN BASESCU LA BANCOREX TV JUSTIFICA CA O DAMA DE COMPANIE BOICOTUL REFERENDUMULUI!


La mai puţin de un pas de corecta trimitere în lada cu gunoaie a Istoriei României, Băsescu T. s-a smiorcăit ca o paţachină de port, într-o emisiune la B 1 TV, pe al cărei fondator nu îl consideră puşcăriabil şi nici mogul. A fost găzuit de un prieten de-ai săi, unul care l-a reevaluat, mai din 2009 încoace. Din năclăirea de vorbe emisă de neferictul care s-a aflat în fruntea statului român, redăm câteva: "Mă bucur că m-aţi invitat pentru ultima emisiune din campanie. Emisiunea va intra oricum în istorie, fie ca ultima în care sunt în funcţie, fie ca emisiunea care m-a adus pentru a 4-a oară la Cotroceni. După ce toată lumea credea că ne-am luat drumul bun, ne-am trezit cu o lovitură de stat. Eu în seara asta nu m-am adresat numai simpatizanţilor mei, ci tuturor românilor. Singurii care ne pot salva eticheta de stat şubred sunt românii. Niciodată din 90 până acum, prestigiul României nu a stat în mâna românilor cum stă pe 29. Cred că nu aveţi dubii că primul impuls a fost OK, la război ca la război, e în temperamentul meu. Pe urmă mi-am dat seama că nu ăsta e drumul la referendumul cu prag. Apoi am învăţat deosebirea dintre un referendum cu prag şi unul fără prag obligatoriu. În 2007 a fost fără prag, atunci bătălia a fost pe participare, acum e pe neparticipare. În al doilea rând, nu eu i-am chemat pe români la vot, ci 256 de parlamentari care au considerat că pentru apune mâna pe justiţie trebuie să-l îndepărteze pe preşedinte. Dincolo de mecanismul acesta pe care şi eu l-am învăţat acum, mai e o realitatea: referendumul din 29 nu mai este despre Băsescu, este despre România. România n-a mai fost aşa demult în atenţia presei de peste Ocean şi din Europa de la Mineriadă, ceea ce e un semnal de mare gravitate, dacă o lovitură politică de acest tip a intrat în atenţia celor mai mari ziare şi politicieni. Eu pe 29 iulie pot pleca liniştit pentru că nu mai am ambiţii, am o singură dorinţă: să nu intre România într-o situaţie extrem de dificilă.Şansa României de a merge înainte este respingerea populaţiei a loviturii de stat prin neprezentare sau, dacă populaţia agreează modul în care au fost decapitate instituţile statului, mai avem de învăţat democraţie. Nu se validează referendumul, înseamnă că românii n-au vrut ce au vrut 256 de parlamentari. Important este ca românii să respingă validarea acestei acţiuni. Eu mă aşez pe lege, pentru mine este corect ce scrie în lege. Ar fi cel mai ticălos act să spun că nu sunt mulţumit de procente. Ponta şi Antonescu să înţeleagă că nu mai pot avea Puterea absolută, aşa a fost pe vremea lui Iliescu. Am întrebat foarte mulţi înţelepţi, şi policitieni şi analişti, vă întreb şi pe dumneavoatră: eu sunt un preşedinte suspendat. Puteţi să-mi spuneţi ce articol din Constituţie am încălcat eu să fiu suspendat? Eu nu găsesc articolul din Constituţie. Am învăţat din mandatul celălalt povestea cu coabitarea, de aceea nu am ezitat să pun mandatul de premier în mâna Opoziţiei, pentru că mai făcusem un exerciţiu: pusesem în funcţii importante oameni din Opoziţie. Am considerat această coabitare foarte reuşită, aşa că mi-am spus de ce aş risca o criză politică şi de ce n-aş lua exemplul bun de la serviciile de informaţii? Opoziţia a fost mai nepregătită pentru exerciţiu, au pus deasupra interesele politice. Ei nu mai au ce să facă decât să recunoască rezultatul referendumului. Eu nu consider că tot "nedusul" la vot înseamnă "nu". Apelul meu către primari - să nu mai adune buletine, o să intre amârâţii în puşcărie pentru că au primit instrucţiuni de la un Dragnea sau mai ştiu eu cine. Parcă vor cu tot dinadinsul să fie prinşi şi li se va întâmpla dacă nu se potolesc. Sunt consivns că toate instituţiile astea sunt în alertă de gradul zero. Obiectivul meu e ca oamenii să creadă că ceea ce le spun: e în favoarea României, nu a mea. Eu spun acest lucru nu numai simpatizanţilor mei, ci şi opozanţilor din USL: dacă nu participă arată că resping actele nedemocratice ale majorităţii parlamentare, este vorba de o acţiune care să protejeze România de lovitura de stat. Eu ştiu că românii vor să măp sancţioneze dar eu le spun, asta este situaţia, nu pe mine mă sancţionaţi, ci România. Aş fi vrut să putem restabili funcţionarea statului şi să punem capăt crizei politice în alt mod, care să fie şi în avantajul meu. Le spun românilor că de modul cum ei vor acţiona la chemarea mea depinde modul în care este văzută România. O Românie cu un electorat mai matur decât majoritatea parlamentar este ceea ce partenerii noştri europeni aşteaptă să vadă. INS are o eşantionare de circa 3.000 secţii de votare, pe o structură stabilită de ei ca să reprezinte întreaga populaţie precum şi organizarea administrativă, iar din două în două ore sau din trei în trei ore se va face raportarea prezenţei la urne la nivel naţional. BEC face o raportare care este dată de statistică din acest eşantion. Sigur, la sfârşit se poate constata că sunt 1-2 procente mai puţin. La ultimele alegeri prezidenţşiale, diferenţa a fost de sub 1%. Important este numărarea voturilor. PDL are un singur reprezentant la secţiile de votare, ceilalţi vor avea 6. Pentru vot multiplu se dau de la 2 la 5 ani de închisoare. Există un sistem de raportare pe car ePDL îl are din fiecare secţie de votare. Tot Occidentul a înţeles că este un referendum crucial despre democraţie şi nu despre Traian Băsescu. Un mod de fraudare a prezenţei la vot este introducerea de pachete de voturi. Dragnea parcă dădea ordine ca în cursul zilei să fie introduse pachete de către 10-15 să fie introduse, indiferent dacă cu Da sau Nu. Şi voturile nule contează la prezenţă.Acest referendum nu este despre voturi, dacă pui pe Da sau pe Nu, este dacă bagi buletine albe... nu-ţi mai trebuie şi ştampilă. Am fost unul dintre cei care au oprit abordarea privind trimiterea unor observatori europeni. "Referendumul fraudat" dat în presa străină va fi dezastrul cel mai mare pentru România. Obiectivul meu e să previn ce-i mai rău: să ajungem o ţară incapabilă să organizeze un referendum. Crin şi Ponta au decis ca poporul să tragă. Atenţie: poporul nu trage în mine ! Dacă voi reveni în funcţie, va trebui să fac cam ce-am făcut în această perioadă: să vorbesc mai mult şi mai explicit despre ce se întâmplă. Românii trebuie să-şi scoată din cap chestia asta bagată de trustul Intact, că Basescu de rău ce este a tăiat slarii şi alte lucruri. Am plecat de la 16% încredere a poporului, ajunsesem la 37%. Unii dintre români au văzut ce înseamnă aia dictatură, în '36. Cea mai spectaculoasă transformare a fost în presă: de unde credeam că toată lumea are ceva cu mine, uitaţi-vă câţi ziarişti, câţi intelectuali au devenit deodată de partea mea. Nu de dragul meu, ci pentru că şi-au dat seama că e în neregulă ce se întâmplă. A doua zi când se validează referendumul, cu un procent în favoarea puciştilor, acest procent de 37% devine 0. Nu cred în această variantă, nu cred că e al meu acest 37% integral. Sunt al doilea la încredere, după Antonescu, la o diferenţă care se poate recupera în scurt timp. Este ultima mea emisiune înainte de referendum, vă spun: Categoric nu mai rămân în politică dacă nu revin la Cotroceni. Dacă nu voi avea onoarea să mai conduc statul român până în 2014, mi se pare că orice altceva în politică este nelalocul lui. Problema cu casele de la RA-APPS este că sunt foarte scumpe de întreţinut. La Vila Lac, întreţinerea curţii e mai scumpă decât cheltuielile casei. Ponta a vrut să meargă odată la Dante şi SPP i-a spus că nu se poate, pentru că eu eram în piscină. De când m-am operat în 2007, eu îmi fac orele de recuperare, de înot. De atunci, a făcut un fix: el voia să se mute în Dante ca prim-ministru, dar de aici până la a face mizeria pe care a făcut-o. Voi prinde ocazia să îi spun CTP-ului ce am de spus. Dacă Ponta era mai iute de picior, era premier înaintea lui Ungureanu. Sunt mulţi oameni nemulţumiţi de PDL, care şi-au pus speranţa în USL. Acum sunt dezamăgiţi. USL s-ar putea să aibă mari surprize. Cred că îmi va fi favorabilă atitutindea partidului lui Dan Diaconescu. Şi el a sugerat electoratului să nu meargă la referendum. S-ar putea ca şi ei să ţină cont de acest îndemn. Dacă vor fi nereguli mari, nu am de ce să nu ies să le anunţ. PDL trebuie să se arate un partid capabil să stăvilească furtul la urne şi PDL trebuie să fie în stradă. Apelul meu, nu numai la PDL, ci la toți cei care nu vin și pot, să fie și ei în stradă, să se plimbe, să fie împreună, să spună Nu, nu să voteze Nu. Să se știe că cetățenii României nu vor un referendum fraudat și nu acceptă o schimbare de putere în mod ilegitim.

ALIODOR MANOLEA:COLABORAREA CU TRAIAN BASESCU S-A RUPT DIN CAUZA ELENEI UDREA!


Întrebat din ce motiv a întrerupt colaborarea cu Traian Băsescu, Aliodor Manolea a declarat în cadrul ediţiei speciale a emisiunii "Vorbe grele" de la Antena 3 că relaţia preşedintelui suspendat cu Elena Udrea a fost cauza ruperii.
Manolea povesteşte cum soţia preşedintelui Maria Băsescu i se plângea cu privire la anumite gesturi lascive ale Elenei Udrea şi, în urma unei discuţii avute cu Traian Băsescu, colaborarea celor doi a încetat.

vineri, 27 iulie 2012

TRAIAN BASESCU LASUL SI MINCINOSUL MINCINOSILOR,DESPRE VILA DANTE :ESTE O MINCIUNA!


Băsescu despre vila Dante: E o minciună la fel ca cea cu copilul lovit din campania din 2009.
Traian Băsescu a făcut noi precizări azi, la realitatea.net, despre Vila Dante, care, potrivit premierului Ponta, urma să ajungă în posesia lui după terminarea mandatului. Băsescu compară situaţia cu cea din 2009 când a fost acuzat că a lovit un copil, lucru pe care el îl neagă şi azi în ciuda evidenţelor. Comparaţia este cel puţin nefericită, asta dacă nu cumva Băsescu îi crede pe toţi românii idioţi, incapabili să tragă concluzii şi atunci când văd cu ochii lor ceva. "Despre vila Dante: E o minciună la fel ca cea cu copilul lovit din campania din 2009, un fals. Eu nu am cerut nicio vilă pentru că, mai ales că aflu despre această vilă că din 2010 s-a inceput lucrul la ea. Abia fusesem ales de câteva luni in 2010, cine isi fixează o vilă pentru2014 in 2010 când nu ştii ce guvern va fi. E foarte confortabilă reşedinţa preşedintelui României, nu aveam nimic in program. Dar asta ne arată cât de jos poate coborî Ponta cu miniciuna, pe care deja a confirmat-o in relaţiile cu Bruxelles şi romanii .SI-a zis el că dă ă lovitură de imagine .Vă asigur că Ponta va trebui să răspundă în faţa legii pentru că ii voi face o plângere penală. Si disputa politică are nişte limite, cred că a depăşit-o", a declarat Băsescu pentru sursa citată. Noi elucubraţii pe tema justiţiei "Până la mine, nimeni nu a putut proteja cât de cât justiţia, numirile sau făcut sub influenţă de partid. Eu nu am avut acestă practică. Am vizat pentru structurile superioare ale justiţiei, nişte oameni integri. Am avut noroc, puteam să nu reuşesc. Dacă Daniel Morar devenea un om frecventat de partidele politice, dacă Kovesi se mai intelegea cu partidele, uite că au fost oameni care au spus: Nu vrem, avem o şansă să facem ceva in justiţie. Sigur, nimeni nu poate garanta că eşti la fel de noroc şi la următoarele numiri. Am avut nişte criterii. Au răbufnit şi in presă când l-am numit pe Morar la propunerea Monică Macovei, PDL a explodat pentru că acesta arestare cu ceva timp inainte un senator PD. Asta e viaţa", a mai spus Băsescu.

PREMIERUL ROMANIEI,VICTOR PONTA:DUMINICA SEARA,CARIERA LUI TRAIAN BASESCU SE VA INCHEIA LAMENTABIL!


Ponta: Duminică seară, cariera preşedintelui se va încheia lamentabil.
Traian Băsescu va trebui să se considere un preşedinte demis de către cei care l-au ales şi să accepte această situaţie dacă la referendum peste 5,2 milioane de români vor vota pentru demiterea acestuia, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit realitatea.net. "Juridic, va decide Curtea Constituţională luni şi respectăm decizia, că ne place sau nu, dar politic, dacă peste 5,2 milioane de români vor veni la referendum şi vor vota pentru demiterea preşedintelui, practic domnia sa este un preşedinte demis de către cei care l-au ales şi trebuie să accepte această situaţie. Un Traian Băsescu care se întoarce la Cotroceni înseamnă în continuare scandaluri, bătălii, lupte, ori într-o perioadă de criză cumplită ai mare nevoie ca cei aflaţi în funcţii importante să colaboreze", a spus Ponta, la postul public de radio. El a arătat că, prin neparticipare la referendum, preşedintele Băsescu îşi pierde legitimitatea unui om ales în funcţie, deoarece "nu poţi să pleci de pe teren şi să câştigi la masa verde". "Cred că duminică seara cariera politică a preşedintelui Băsescu se va încheia într-un mod lamentabil", a adăugat Ponta.

joi, 26 iulie 2012

CUM I-A RASPLATIT BASESCU PE ONG-ISTII "LOIALISTI!"


Cum i-a răsplătit Băsescu pe ONG-iştii "loialişti" Cotidianul.ro a descoperit de ce reprezentanţii unor ONG-uri s-au înscris în campania de defăimare a României, trimiţând dezinformări la oficialii Comisiei Europene. Totodată am aflat şi ce mare serviciu le-a făcut Traian Băsescu.
Reexaminare pentru salvarea ONG-urilor „loialiste” Ultimul act efectuat de preşedintele Traian Băsescu înainde de a pleca de la Palatul Cotroceni a fost acela de a trimite Parlamentului, spre reexaminare, PL-x nr. 372/2011. Este vorba de un proiect de lege care aduce modificări drastice organizării şi funcţionării ONG-urilor din România. Concret, ONG-urile nu mai au dreptul să utilizeze în titulatura lor termeni şi expresii de genul: comisariat, inspectorat, gardă, autoritate, consiliu, agenţie, poliţie, jandarmerie, protecţia consumatorilor sau derivate ale acestora. Tot proiectul de lege retrimis reexaminării mai prevede: „Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniune», «Institut», «Consiliu», precum şi altele asemenea”. Nu în ultimul rând, ONG-urile care intenţionează să utilizeze în titulatură termenii „naţional”, „român” sau „academie” trebuie să obţină acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului. Traian Băsescu, în cererea de reexaminare, solicită nici mai mult, nici mai puţin decât ca ONG-urile existente să nu fie obligate ca în termen de 6 luni de la apariţia legii să-şi schimbe denumirea. Cu alte cuvinte, ca să dăm doar trei exemple, SAR (Societatea Academică Română), un ONG aflat în siajul preşedintelui suspendat, dacă intervenţia lui Traian Băsescu va avea succes, nu ar mai trebui să se adreseze SGG pentru a-şi păstra numele - este posibil să primească sau nu undă verde; sau IPP (Institutul de Politici Publice), un alt ONG pro Băsescu, şi-ar păstra numele, la fel şi ISP (Institutul de Studii Populare), un ONG 100% compus din PDL-işti fideli lui Traian Băsescu. Proteste împotriva lui Ponta pentru un act al... PDL! ONG-urile vizate au luat foc, pe 19 iunie, când PL-x nr. 372/2011 a fost adoptată de Camera Deputaţilor în, atenţie, cvasiunanimitate. Imediat liderii ONG-urilor respective au cerut imperativ Parlamentului să aprobe reexaminarea. Mai mult, în cadrul protestelor „papioanelor” (declanşate de H.-R. Patapievici şi clientela sa pe motiv că ICE a fost trecut în subordinea Senatului) au participat mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor vizate, care cereau vehement premierului Ponta să se modifice legea din Parlament. Este regretabil că persoane care se consideră ca fiind în categoria elitelor nu ştiu că nu un premier decide în ultimă instanţă ce trebuie să voteze Parlamentul. Dar ceea ce opinia publică nu ştie dezvăluie cotidianul.ro acum. Proiectul de modificare a legislaţiei ONG-urilor aparţine unor deputaţi PNL, PSD, PC şi UDMR şi în decembrie 2010, când a fost înregistrat la Parlament, nu conţinea nici unul dintre articolele înjurate acum de oneghişti. În noiembrie 2011, un deputat PDL, Gabriel Andronache, este cel care introduce în proiectul de lege articolele „incriminate” şi schimbă radical sensul legii. Deputatul PDL a procedat corect, pentru că foarte multe ONG-uri au creat confuzie prin numele lor pompoase; mai mult, în străinătate, denumiri în care apăreau termeni academie, institut sau consiliu creau impresia că sunt organisme oficiale ale statului. Tot corect a procedat şi guvernul PDL. Iniţial a dat un punct de vedere negativ, dar după ce Andronache a modificat radical legea, de la Palatul Victoria a venit un al doilea aviz, de această dată pozitiv. Deci se poate spune că unele dintre reproşurile şi protestele împotriva guvernului Ponta au avut drept obiect un act normativ de această dată 100% al PDL. Ce va fi în toamnă Probabil că reexaminarea cerută de Traian Băsescu va fi dezbătută în sesiunea parlamentară de toamnă. Este greu de crezut că USL va accepta reexaminarea, mai ales că, pe parcursul legislativ la PL-x nr. 372/2011, social-democraţii, liberalii şi conservatorii şi-au dat seama că noua variantă este una corectă. Mai mult ca sigur, reexaminarea va fi respinsă, indiferent cine se va afla la Palatul Cotroceni. Totuşi, înaintând cererea de reexaminare, Traian Băsescu a dat un semnal că îi sprijină pe ONG-iştii „loialişti” şi le-a acordat un timp de respiro de câteva luni. A doua oară, preşedintele nu va mai putea apela la reexaminare şi va fi obligat să promulge legea.

TRAIAN BASESCU INTAIUL INCULPAT PENAL AL ROMANIEI DE FRICA INDEAMNA PENTRU INTERESUL SAU PERSONAL INDEAMNA ROMANII SA NU IASA LA REFERENDUM!

Băsescu: Îndemn românii să nu se prezinte la vot la referendum.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îndemnul său către alegători este să nu se prezinte la vot la referendum. "Îndemnul meu este să nu se prezinte la vot, dar să înţeleagă de ce eu, ca şef al statului, nu pot refuza o instituţie fundamentală a statului român. Dacă n-aş fi preşedintele României, nici eu nu m-aş duce să validez o lovitură de stat", a spus Băsescu la RRA. "Voi considera că cei care au votat «Nu» şi cei care au refuzat să fie parte a loviturii de stat nu au fost de acord cu soluţia propusă de cei 256 de parlamentari conduşi de domnul Ponta, de Crin Antonescu şi din umbră de Dan Voiculescu", a mai spus Băsescu. Îndemnul preşedintelui suspendat Traian Băsescu vine la o zi după ce a anunţat că va merge la vot duminică, precizând că înţelege totuşi decizia PDL de a-şi îndemna simpatizanţii să nu participe la referendumul din 29 iulie

miercuri, 25 iulie 2012

BARROSO,MERKEL,DAUL SI ALTI NEONAZISTI DIN UE SUNT COMPLICII LUI TRAIAN BASESCU CARE BOICOTEAZA REFERENDUMUL SI STATUL DE DREPT!


E oficial: PDL boicotează o acţiune constituţională, democratică.
PDL a decis, oficial, să boicoteze referendumul, o acţiune perfect constituţională şi democratică. Astfel, Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să-şi îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu. Pedeliştii au decis însă să-şi păstreze reprezentanţii în secţiile de vot. Băsescu a declarat, luni, că "trebuie făcut tot ce se poate" pentru a fi invalidat referendumul de demitere a sa din 29 iulie. "Dacă s-ar valida referendumul s-ar acoperi cu votul popular lovitura de stat şi atunci trebuie făcut tot ce se poate pentru ca referendumul să nu se valideze şi oamenii ăştia să răspundă. (...) Mă voi consulta cu cei de la PDL", a spus Băsescu la B1 TV. Declaraţia lui Băsescu a fost făcută după ce tot el afirmase că vrea ca alegătorii să se prezinte la vot. Acum, însă, văzând că nu are nicio şansă să câştige referendumul, speră să se întoarcă la Cotroceni prin nevalidarea referendumului. Cum s-a răzgândit din nou Băsescu "în cinci minute" Traian Băsescu a susţinut miercurea trecută că are păreri divergente cu unii lideri ai PDL care consideră că soluţia în privinţa referendumului din 29 iulie este nerealizarea cvorumului, în timp ce el îi cheamă pe români la vot. "Sunt lideri PDL care vor să câştig la referendum prin nerealizarea cvorumului. Aici drumurile noastre se despart", a spus Băsescu la gandul.live. Băsescu a spus atunci că lideri PDL consideră că nu trebuie să fie obligaţia preşedintelui suspendat realizarea referendumului, ci a USL şi a majorităţii parlamentare care l-a suspendat. "Iar eu spun că nu. Eu îi chem pe români să vină la vot nu în calitate de preşedinte cu un procent mai mic sau mai mare în sondaje, ci în calitate de cetăţeni", a spus Băsescu.

TRAIAN BASESCU CARE A DAT UNDA VERDE MINERILOR SA VINA IN BUCURESTI ILATACA PE GAZETARUL CRISTIAN TUDOR POPESCU!


Traian Băsescu a declarat că are o părere "extrem de neplăcută" despre gândirea jurnalistului Cristian Tudor Popescu.
"Despre gândirea lui Cristian Tudor Popescu am o părere extrem de neplăcută nu ţin să i-o spun. Un om care îi aplauda pe mineri, e un laş", a afirmat Băsescu pentru ziare.com. Afirmaţiile lui Traian Băsescu vin după ce jurnalistul a criticat dur boicotare a referendumului de către preşedintele suspendat şi PDL.

marți, 24 iulie 2012

MANEVRE DISPERATE ALE PD-L."ADEVARATA FATA A LUI TRAIAN BASESCU" SCRISA DE ISTORICUL MARIUS OPREA CUMPARATA CU DUBA!


COTIDIANUL.RO "Adevărata faţă a lui Traian Băsescu" s-a cumpărat cu duba.
Cartea istoricului Marius Oprea despre Traian Băsescu pusă în vânzare azi cu Jurnalul Național nu a putut fi achiziționată în mai multe zone din București. Luni dimineață la redacția Cotidianul.ro ni s-a semnalat telefonic faptul că la niciun chioșc de difuzare a presei nu se poate găsi ediția de luni a Jurnalului Național care azi s-a vândut împreună cu ”Adevărata față a lui Traian Băsescu” scrisă de Marius Oprea. Cotidianul.ro a verificat aceste informații în teren și astfel s-a putut afla că, de pildă, o persoană cu un autoturism de transport mărfuri ( tip dubiță) a cumpărat toate exemplarele Jurnalul Național de luni de la toate punctele de difuzare a presei din zona Domenii din sectorul 1 al Capitalei, la prima oră. O situație similară s-a înregistrat și în zona Pieței 1 Mai tot din sectorul 1 al Capitalei. Și în acel perimetru, încă din primele minute în care s-au deschis punctele de difuzare a presei, tirajul de luni al ziarului care se vindea împreună cu acea carte despre Traian Băsescu a fost epuizat întrucât primii cumpărători care s-au prezentat au achiziționat toate exemplarele vândute în acele chioșcuri. Cu toate că nu facem parte din galeria acelora care îl consideră un mare istoric pe Marius Oprea, nu putem totuși să nu ne întrebăm cine are interesul ca bucureștenii să nu citească ” Adevărata față a lui Traian Băsescu” și dispune de suficiente resurse materiale încât să cumpere tot tirajul ziarului cu cartea despre suspendat? Traian Băsescu însuși, PDL?â Şi în alte oraşe din ţară, un exemplul fiind cel de la Cluj-Napoca, s-a întâmplat acelaşi lucru. Aceasta este doar o manevră de-ale PDL de a ascunde trecutul lui Traian Băsescu, printre care şi legăturile cu Securitatea.

JAFUL PE BANII PUBLICI LA MINISTERUL CARE A FOST PASTORIT DINJ 2009 PANA IN 2012 DE LENUTA DI PLESCOI!


Audit la ministerul Elenei Udrea: "Am găsit jaf pe bani publici".
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a prezentat luni auditul realizat la ministerul condus de Elena Udrea. Concluzia raportului de audit în MDRT, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce priveşte Compania Naţională de Investiţii şi PNDI (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii) este că a avut loc un "jaf cu banul public", a afirmat, într-o conferinţă de presă, actualul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig. ""Concluzia auditului: jaf cu banul public, şi este un cuvânt greu şi la care m-am gândit dacă să îl folosesc, dar rezultatul auditării este acela că avem de-a face cu un dispreţ pentru banul public şi pentru cetăţean, o bătaie de joc cu fondurile europene. (...) Au fost plătite în 2009 lucrări neefectuate nici acum. Fosta conducere nu a făcut nimic să recupereze aceşti bani. S-a permis participarea aceleiaşi firme la mai multe licitaţii. Auditul a relevat că există firme abonate la contractele MDRT. S-au făcut săli de sport în localităţi fără apă şi fără drumuri", a spus Hellvig. Potrivit auditului au fost descoperite, în primul rând, ilegalităţi la achiziţiile publice, dar şi risipă de bani. Ministrul a prezentat mai multe exemple. Potrivit ministrului, în planurile de achiziţii ale MDRT pentru 2009-2012 au fost şi capace de WC de 15.000 euro. „Cineva va răspunde pentru toate aceste nereguli şi foarte probabil din punct de vedere penal”, a declarat ministrul Dezvoltării. Principalele declaraţii făcute de ministrul Eduard Hellvig: - Unii dintre constructorii cu care Compania Naţională de Investiţii (CNI) avea încheiate contracte de lucrări au intrat în insolvenţă. Totodată, s-au făcut decontări pentru contracte încheiate cu CNI în anul 2009, pentru obiective de investiţii prin programul "bazine de înot", la care stadiul de execuţie al contractului în luna mai 2012 era zero - Pentru anumite contracte valoarea investiţiilor a crescut substanţial, de multe ori cu aproape 50%. De exemplu, la Sala Policalentă de 4.000 de locuri din Piatra Neamţ constructorul are întârzieri de 282 de zile în realizarea obiectivului, iar valoarea contractului a crescut cu aproape 45% - Firma SC European Hidroconstruct are un singur angajat, dar a câştigat 14 contracte de investiţii (poduri şi podeţe) şi care a terminat trei obiective, la celelalte 11 având stadii de execuţii începând cu 15% - Am mai descoperit în planul de achiziţii al ministerul turismului în 2009-2012 capace de WC în valoare de 15 mii de euro. - A existat un caz în care o firmă avea scrisoare de garanţie bancară de la o bancă din Irak pentru suma de peste 500 de milioane de euro

luni, 23 iulie 2012

TRAIAN BASESCU SCORPIONUL TURBAT II COMPARA PE PARLAMENTARII CARE AU VOTAT SUSPENDAREA SA CU HIENE!


Disperare. Acesta se poate citi pe fețele PDL-iștilor, cu o săptămână înainte de referendumul din 29 iulie. Partidul care a fost acuzat de fraudă la alegerile din 2009, vrea acum camere de supraveghere în secțiilre de votare, Capitala a fost împânzită cu bannere, unde cei 256 de parlamentari care au votat suspendarea sunt comparați cu o haită de hienă, iar în țară, lideri ai PDL adună cărți de identitate contra sumei de o sută de lei pentru ca persoanele respective să nu poată merge la referendum.
Parlamentarii care au votat suspendarea, comparați de PDL cu o haită de hieneBucureștiul a fost “cadorisit” cu bannere. Dar nu cu orice fel. “Am văzut, ceva mai devreme, aşezat pieziş pe colţul unui bulevard al Capitalei, un afiş stradal numai bun de băgat lumea în sperieţi. El reprezenta un fel de monstru cu gura larg deschisă şi înţesată cu colţi uriaşi, ascuţiţi şi încălecaţi, precum vârcolacii din serialele Twilight. După lămuririle care însoţeau imaginea fiarei, ea era una din gaşca celor 256 de hiene care au votat în Parlament pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu şi pentru a-l apăra pe Adrian Năstase, hiene de care, dacă socotim imaginea zbârlitoare şi înfricoşată de pe panou, românii ar face mai bine să se ferească”, scrie Varujan Vosganian pe blog, sub titlul “Confesiunea unei hiene”. Despre ideea că cei care au votat pentru suspendarea lui Băsescu, au votat, de fapt, pentru protecţia puşcăriaşilor şi puşcăriabililor este o campanie abilă, dusă în acelaşi registru cu lovitura de stat, cu practicile staliniste, cu colapsul economic care ne aşteaptă, cu datul afară din Uniunea Europeană, cu hăituirea judecătorilor şi altele asemenea, mai afirmă Vosganian. “Nu m-am gândit nicio clipă că votând suspendarea, apăr puşcăriabili. Am văzut, apoi, şi lista lor. Adică a puşcăriabililor noştri. N-am văzut, însă, şi lista puşcăriabililor lor. La noi lista e cam închisă, dat fiind că n-am mai fost la guvernare de atâţia ani şi, dacă era ceva de descoperit, la cum ne-au căutat, s-ar cam fi descoperit până acum. La ei, însă, lista e deschisă, şi probabil că teama lor e mai răspândită şi mai intensă decât a noastră”, mai scrie Vosganian. Atacul staff-ului de campanie al președintelui suspendat, Traian Băsescu, asupra membrilor parlamentului este un fapt fără precedent. Față de aspectele prezentate, PDL nu-ți asumă paternitatea bannerelor. De asemenea, Andreea Paul a declarat că bannerele care au apărut nu sunt executate de către PDL.

ION CRISTOIU,AVOCATUL LUI BASESCU:LOVITURA DE STAT CUPRINDE SI REFERENDUMUL!


“Lovitura de stat” nu cuprinde doar suspendarea, ci și referendumul, tentativa de demitere și înlocuire a șefului de la STS, „mașinăria pusă la cale de administrația USL-istă în provincie,” a declarat, duminică seara, Ion Cristoiu la B1 TV.
Ion Cristoiu: Lovitura de stat cuprinde și campania de referendum„Referendumul din 29 iulie este ultimul punct al loviturii de stat. Domnul președinte Traian Băsescu suspendat a preluat teza de la mine. Eu sunt primul care a lansat în Evenimentul Zilei teza loviturii de stat. Am experiența a încă două lovituri de stat: cea din decembrie ’89, pe care am denunțat-o deja în februarie ’90, când te spânzurau FSN-iștii dacă spuneai așa ceva, și cea din septembrie ’91,” a mai spus Cristoiu. El a continuat prin a afirma că „puciștii” nu au luat în calcul impunerea de către state precum SUA și Marea Britanie, și Uniunea Europeană a unui prag electoral de 50 la sută plus unu la referendum. „Uniunea Europeană, Occidentul și și binomul Marea Britanie – Statele Unite ale Americii au judecat în felul următor: având în vedere caracterul mai mult decât controversat al suspendării, atuncea trebuie să se impună un prag de participare,” a spus Cristoiu.

duminică, 22 iulie 2012

TRAIAN BASESCU INTAIUL GROPAR AL ROMANIEI (HIENA) REGRETA CA ESTE SCURTA CAMPANIA ELECTORALA PENTRU REFERENDUM!


Președintele Traian Băsescu regretă că este prea scurtă campania pentru referendumul din 29 iulie, întrucât cetățenii abia acum încep să înțeleagă că votul lor nu va fi pentru Băsescu, ci pentru România.
Traian Băsescu: Am un regret, e prea scurtă campaniaÎntrebat sâmbătă seară de jurnaliști ce mai are pregătit pentru ultima săptămână de campanie, dacă se simte obosit și dacă mai are energie, președintele suspendat Traian Băsescu a răspuns de la volanul mașinii sale: Dacă am un regret, e că e prea scurtă campania. Eu abia acum am posibilitatea, ca om liber de constrângerile funcției prezidențiale, să explic și ceea ce am făcut bine și ceea ce românii consideră că nu am făcut bine și au suferit din cauza asta. (…) Mi-ar mai fi trebuit vreo 2 săptămâni de campanie, din păcate nu am avut decât 20 de zile”, a afirmat Traian Băsescu. La întrebarea cum i-a simțit pe români, președintele suspendat a cerut să răspundă la sfârșitul campaniei, recunoscând, totuși, că românii nu mai au față de el aceeași căldură ca în 2007, deși parcă încep să se deschidă și să asculte.

PREMIERUL ROMANIEI VICTOR PONTA IL SUSPECTEAZA PE BASESCU CA "ARE SURSE ILEGALE PENTRU CAMPANIA ELECTORALA!


Premierul Victor Ponta îl suspectează pe președintele suspendat Traian Băsescu că, la fel ca și în 2009, ”are surse ilegale pentru campania electorală“, considerând că autoritățile statului au datoria de a ”elucida acest lucru”.
Ponta îl suspectează pe Băsescu că are surse ilegale pentru campanie“Îl suspectez pe Traian Băsescu că şi în 2009, dar şi acum, are surse ilegale pentru campania electorală şi cred că este de datoria autorităţilor statului să elucideze acest lucru. Până la urmă, fostul premier domnul Adrian Năstase a fost condamnat pentru finanţarea ilegală a campaniei din 2004. Eu nu vreau să cred că numai cel care pierde este cercetat. Cel care le-a câştigat, domnul Băsescu, cred că trebuie să răspundă în egală măsură de unde a avut bani pentru campanie”, a subliniat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Sibiu, potrivit Mediafax.

sâmbătă, 21 iulie 2012

TRAIAN BASESCU TREBUIE SA RASPUNDA PENAL PENTRU CONTRACTELE CU "BAIETII DESTEPTI"CARE AU CREAT ROMANIEI UN PREJUDICIU DE PESTE UN MILIARD DE EUROI!


Companiile cu care Hidroelectrica renegociază contractele bilaterale au avut o poziţie refractară faţă de noile condiţii propuse, cu două excepţii, iar în acest context se preconizează că nu se va ajunge la o înţelegere cu intermediarii, urmând ca până la finalul lunii iulie să fie denunţate şi aceste contracte, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, vineri, într-o conferinţă de presă.
"Şi înainte de insolvenţă dar şi pe perioada insolvenţei s-au purtat negocieri cu beneficiarii de contracte bilaterale. În toată această perioadă, cu două excepţii, toţi au avut o poziţie refractară, nu au achiesat la noile condiţii de negociere, adică preţul de vânzare să fie cel de pe piaţa concurenţială. Nu au fost de acord nici cu reducerea cantităţilor. Au fost denunţate trei contracte, cu Europec şi două cu EFT. Se preconizează că nu se va ajunge la o înţelegere cu intermediarii, urmând ca până la finalul lunii să fie denunţate şi aceste contracte", a afirmat Daniel Chiţoiu. Pagubele Hidroelectrica în urma derulării contractelor bilaterale se ridică, potrivit ministrului, la 4,5 miliarde lei. "Hidroelectrica vindea energia electrică în cea mai mare parte prin contracte bilaterale încheiate cu "băieţii deştepţi". Paguba societăţii din aceste contracte se ridică la 4,5 miliarde lei (1,2 - 1,3 miliarde euro), aşa cum au fost evaluate de administratorul special şi de cel judiciar", a adăugat Chiţoiu.

ANTONIE SOLOMON PENALU'VA VOTA PENTRU REVENIREA LUI BASESCU LA COTROCENI!


Deşi UNPR a votat în Parlament suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi, în mod normal, va vota pentru demiterea sa la referendumul din 29 iunie, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, care este şi liderul craiovean al partidului, a anunţat că-l va susţine pe Traian Băsescu pentru revenirea la Cotroceni!
Imediat după anunţarea de către Victor Ponta că referendumul va fi validat cu 50 % plus unu din masa electorală, Antonie Solomon, care a fost arestat în mandatul lui Traian Băsescu şi îşi aşteaptă condamnarea de la Tribunalul Galaţi, a declarat: „Niciodată nu o să mă dezic de preşedintele Traian Băsescu, chiar dacă alţii au spus ce au spus în public. Eu voi vota împotriva suspendării pentru că nu îmi place să fie circ în această ţară”. Solomon a spus că nu s-a consultat cu partidul său înainte de a face această declaraţie. Antonie Solomon a fost exclus din PDL şi, probabil, după această declaraţie speră să fie exclus şi din UNPR pentru a putea să revină în partidul prezidenţial.

vineri, 20 iulie 2012

TRAIAN BASESCU STIE EL CE STIE DESPRE CARCIUMI:LA SATE SI CARCIUMA SE INCHIDE LA ORELE 22,00!


“Gândiţi-vă la secţiile din mediul rural. La ora 23:00 cine nu e în pat. Şi cârciuma se închide la ora 10:00. Mi se pare extrem de în neregulă această oră 23:00″, a declarat Traian Băsescu la dezbaterea de la sediul Grupul de Dialog Social.
Băsescu a mai precizat că reprezentantul PDL în secţiile de votare va trebui să vegheze singur o durată lungă ca să nu se fraudeze votul, în condiţii “extrem de dificile, fără să iasă la toaletă, fără să se ducă să mănânce”. “Important este dacă acest om va fi suficient de dedicat să nu se lase nici corupt, nici cumpărat, pentru ca procesul să se desfăşoare corect în fiecare secţie (…) Nu era justificată prelungirea pentru că ai un referendum cu o singură foaie, se bagă un singur buletin. Timpul de la 8:00 la 20:00 era arhisuficient”, a adăugat preşedintele suspendat. Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7:00 şi 23:00.

DIN PUTUL DE GANDIRE AL UASCERISTULUI ION CRISTOIU:PROCEDURA DE SUSPENDARE A LUI TRAIAN BASESCU ESTE O "LOVITURA DE STAT!"


Ion Cristoiu a afirmat, joi seara, că procedura de suspendarea a lui Traian Băsescu este „o lovitură de stat care a început pe 3 iulie și se va termina după 29, cu fraudarea referendumului”.
Ion Cristoiu: Suspendarea, o lovitură de statJurnalistul Ion Cristoiu a declarat ]n emisiunea „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, că premierul Victor Ponta „a vorbit extraordinar” în cadrul interviului de miercuri, de la Palatul Victoria, însă nu are certitudinea că acesta se se va ține de cuvânt. „Băieții aștia nu se țin de cuvânt. A vorbit extraordinar Ponta, dar după ce am plecat m-am gândit: Mă omul ăsta se va ține oare vreodată de cuvânt? Nu te poți baza un minut pe ce spun ei. Este o lovitură de stat care a început pe 3 iulie și se va termina după 29, cu fraudarea referendumului”, a spus Cristoiu.

joi, 19 iulie 2012

DE CE NU A FOST DEMIS GENERALUL MARCEL OPRIS SEFUL STS?!


Porcăria STS.
Scandalul generat de comutarea întregului sistem de legături guvernamentale speciale de la cabinetul preşedintelui suspendat la sediul de campanie al cetăţeanului Traian Băsescu nu pare a-l sensibiliza pe preşedintele interimar, de facto şi de jure, şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Implicaţiile faptului în sine depăşesc limitele unui abuz ori încălcări comune ale legii. Acţiunea, în recvidivă, a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale are dimensiunile şi toate ingredientele unui atentat la Democraţie, Constituţie, Stat de Drept şi Securitate Naţională. Practic, din momentul în care a intervenit suspendarea din funcţia de preşedinte al României, sistemul de comunicaţii guvernamentale speciale interne şi internaţionale aflat la dispoziţia lui Traian Băsescu trebuia şi el suspendat, tăiat semnalul. Din surse ale Administraţiei Prezidenţiale ni s-a relatat că o decizie a preşedintelui interimar în legătură cu ridicarea sistemului de comunicaţii guvernamentale speciale instalat la sediul de campanie a fost blocată de consilierul de stat la Preşedintie, Daniel-Andrei Moldoveanu, director al Oficiului de Informaţii Integrate al Comunităţii Naţionale de Informaţii. Aceleaşi surse ne-au confirmat că numitul director al “informaţiilor naţionale” continuă să-i remită preşedintelui suspendat buletinele de informaţii şi notele speciale de informare colectate de la toate serviciile şi structurile informative. Menţionăm că întreruperea fluxului informaţiilor şi estimărilor informative secrete către preşedintele suspendat este, de asemenea, o consecinţă implicită a poziţiei în care se află cel în cauză. Cu toate informaţiile serviciilor la dispoziţie, cu sistemul de comunicaţii secretizate la sediul de campanie şi la resedinţă, preşedintele suspendat continuă să dea dispoziţii ilegale generalilor loiali din SRI, SIE, SPP, STS, Direcţia de Informaţii a Apărării, Ministerul de Interne, precum şi obedienţilor săi din Ministerul Public - procurorul general Laura Kovesi, şeful DNA, Daniel Morar -, Consiliul Superior al Magistraturii, preşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale ş.a. De la acest pupitru de comandă, suspendatul coordonează agresiunile infomaţionale externe împotriva României şi pune în operă noi acte de înaltă trădare a intereselor naţionale. De la acest centru 4 C - Comunicaţii, Comandă, Coordonare şi Control -, suspendatul poate activa interfaţa de monitorizare şi control în timp real a procesului de votare, centralizare şi evaluare a rezultatelor votului din 29 iulie crt. Un puternic curent de opinie, conturat pentru argumentarea necesităţii convocării urgente a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea demiterii directorului Serviciului de Teleomunicaţii Speciale, expus public, între alţii, de fostul director al SRI Costin Georgescu, deputatul Ion Stan, vicepreşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, publicistul Radu Tudor, specializat în probleme de securitate naţională şi corespondent pentru România al prestigioaselor Jane's Intelligence Review şi Jane's Defence Review, a rămas, până în prezent, fără ecou. Încercând să desluşim prin negurile care blochează deciziile preşedintelui interimar, am aflat ceea ce nu ştie bărbatul, dar ştie tot satul. Printre abonaţii la contractele grase cu STS se află ori s-au aflat fruntaşul liberal Sebastian Vlădescu, fruntaşul pesedist Viorel Hrebenciuc, comentatorul Bogdan Chirieac… Puntea de legătură între Marcel Opriş şi beneficiarii contractelor de multe milioane de euro este… Elena Udrea! Asta e porcăria STS!

PROTEJATII LUI TRAIAN BASESCU -CUPLUL TISMANEANU &NEAMTU (NOUA REPUBLICA )AU TOCAT BANII PUBLICI CUM AU VRUT PENTRU "COMBATEREA COMUNISMULUI!"


5,6 milioane lei vechi pe noapte o cazare pentru "Volodea" Tismăneanu Cuplul Tismăneanu-Neamţu a blocat în 2010 cercetarea privind agenţii români de influenţă din Occident din timpul comunismului; Mihail Neamţu a combătut comunismul la Berlin, Londra, Los Angeles, New York, Budapesta etc.
Obrazul subţire cu cheltuială se ţine. În plină perioadă de criză, la începutul anului 2010, guvernul Boc 2 a decapitat conducerile a două institute - cel pentru cercetarea crimelor comunismului şi cel privind memoria exilului românesc -, le-a comasat şi a numit în funcţiile de conducere oameni de casă ai lui Traian Băsescu. Fapt absolut normal pentru PDL, pentru că era perioada când România era „ţara lor”. Şi pe care acum o „vor înapoi”. Preşedinte al consiliului ştiinţific al institutului a fost numit Vladimir („Volodea”, pentru prieteni) Tismăneanu, care era/este rezident în SUA. Chiar dacă funcţie deţinută nu era una remunerată, totuşi, plantarea lui Tismăneanu în fruntea institutului a generat cheltuieli care erau clar de evitat în perioada de criză. Astfel, pentru perioadele cât a venit în ţară, s-au cheltuit sume exorbitante pentru cazare. Prezentăm două exemple, conform documentelor oficiale obţinute de presă: în intervalul 11-30 iulie 2011, Vladimir Tismăneanu s-a cazat la un hotel unde institutul (IICCMER) i-a plătit 5,6 milioane lei vechi pe noapte!!! (la un hotel aparţinând de RA-APPS). Din documentele pe care le deţinem, dacă nu este vorba de o eroare de redactare, ne aflăm în faţa unui fapt foarte grav: mai apare o factură de cazare pentru perioada 8-22 iulie 2011, la un alt hotel (tot de lux), unde s-au plătit de către IICCMER 4 milioane lei vechi pe noapte. Repetăm, dacă nu este o eroare de redactare, Vladimir Tismăneanu apare pentru perioada 11-22 iulie 2011 ca fiind cazat simultan în două hoteluri. Nu este exclus să fi fost cazat la al doilea hotel un apropiat al lui Tismăneanu sau să fi utilizat spaţiul de cazare respectiv drept birou. Oricum, în ambele situaţii, „voluntarul” Tismăneanu a ales cazări exorbitante, deşi în Bucureşti există numeroase hoteluri la standarde europene unde preţul ar fi fost mult, mult mai mic. Ne întrebăm acum unde s-a cazat în aceste zile Vladimir Tismăneanu, venit în ţară în calitate de persoană particulară şi de participant la o emisiune pro-Băsescu, unde a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât ca „Uniunea Europeană să treacă la sancţiuni drastice contra României, aşa cum s-a procedat în cazul Iranului”. Tismăneanu, mai „tare” decât aleşii poporului
Mai trebuie să menţionăm şi faptul că IICCMER i-a plătit lui Tismăneanu şi zborurile din şi înspre SUA, precum şi nota telefonică, care în perioada iunie 2011 şi iunie 2012 s-a ridicat 12.335,94 lei, o medie de 1.027 lei pe lună, adică 233 de euro pe lună. Şi nu trebuie să uităm că, cel puţin 10 luni pe an, Vladimir Tismăneanu a stat în SUA. Spre comparaţie, vă oferim date oficiale privind dreptul la telefonie mobilă ale deputaţilor: Pentru membrii Biroului Permanent, liderii de grupuri parlamentare, preşedinţii de comisii, abonamentul lunar suportat din bugetul Camerei Deputatilor de voce este după caz de 27,09 euro sau 40,97 euro fără TVA Pentru deputaţi, abonamentul lunar suportat din bugetul Camerei Deputaţilor este de 11,90 euro fără TVA. Iar în ceea ce priveşte costul abonamentului suplimentar şi al convorbirilor interne adiţionale, se suportă din suma forfetară şi din venituri proprii. Costul convorbirilor internaţionale - roaming se suportă integral din venituri proprii. Cu alte cuvinte, pentru ce depăşeşte abonamentul şi pentru toate convorbirile internaţionale, deputatul plăteşte din propriul buzunar. Dar domnul Tismăneanu a fost considerat mai important decât aleşii românilor. „Noul republican” Mihail Neamţu s-a războit cu comunismul şi în SUA
Mihail Neamţu - cel care s-a retras în octombrie 2011 din conducerea IICCMER, pentru a înfiinţa un satelit al PDL, „Noua Republică” - a ales să se lupte cu comunismul pe tot mapamondul, inclusiv acolo unde el nu a existat decât în teorie. În calitate de director ştiinţific al IICCMER, Mihail Neamţu a combătut în următoarele locuri unde comunismul nu a prins deloc rădăcini: Los Angeles (5 zile), Londra (3 zile), Louvain-la Neuve, Belgia (3 zile), Worcester, New York (8 zile) şi Cambridge, Anglia (5 zile). Să nu omitem, domnul Neamţu a fost totuşi şi în ţări unde comunismul a fost prezent: Szeged/Ungaria (3 zile), Kiev/Ucraina (3 zile), Cracovia/Polonia (4 zile), Chişinău/Moldova (2 zile) şi Berlin/Germania (3 zile). Toate aceste deplasări s-au desfăşurat în perioada 15 aprilie 2010 - 29 iulie 2011, iar cheltuielile s-au ridicat la 35.402 lei (354 de milioane de lei vechi). Poate unele voci ar spune că nu este vorba de cheltuieli foarte mari, dar în raport cu dimensiunea instituţiei, sunt ridicate. Nu trebuie omis şi cât de justificate sunt. Iar la acest capitol, nu credem că deplasări în SUA, Anglia sau Belgia au ajutat la obţinerea de informaţii privind trecutul comunist al României. Interviu cu dl Dinu Zamfirescu, „urmaşul” lui Vladimir Timăneanu Pentru a afla cum s-au luptat cu comunismul domnii Tismăneanu şi Neamţu, am avut o discuţie cu dl Dinu Zamfirescu, fost până în februarie 2010 coordonator al Institutului pentru Nenoria Exilului Românesc şi din iunie 2012 preşedinte al consiliului ştiinţific al IICCMER, adică „urmaşul” lui Vladimir Tismăneanu. Dle Zamfirescu, ce aţi găsit după momentul preluării funcţiei, ţinând cont de faptul că ştiaţi ce aţi lăsat în 2010, când aţi condus unul din cele două institute care au fost comasate? În primul rând, am constatat, cu mare regret, că obiectivele de cercetare au fost deviate. Cercetările istorice au fost în general înlocuite cu cercetări sociologice. Or, nu aceasta a fost menirea institutului de cercetare a crimelor comunismului atunci când a fost el înfiinţat. Bine, dar se ştie că prin hotărârea de guvern s-au comasat componentele de cercetare a crimelor comunismului cu cea a cercetării memoriei exilului românesc. S-a eliminat dreptul IICCMER de a sesiza organele de cercetare penală când sunt întâlnite situaţii de crime şi abuzuri politice din perioada regimului comunist. Aşa este. Dar se putea barem insista pe cercetarea istorică. IICCMER dispune de o garnitură foarte bună de tineri cercetători în domeniul istoriei. Ce v-a dezamăgit cel mai tare la revenire? Nu s-a făcut aproape nimic pe domeniul ce ţine de exil. Nici măcar nu s-a inventariat arhiva pe care am adus-o în 2009 din străinătate. Şi a fost regretabil că departamentul pentru memoria exilului românesc a fost condus de o doamnă care era specialistă în problema minorităţilor naţionale. Nu ştiu ce s-a gândit la momentul respectiv. Au tratat oare exilul românesc ca pe o minoritate? Ar mai fi şi o problemă de ordin personal. Mă cunoşteam cu dl Tismăneanu de 30 de ani. M-a întrebat dacă vreau să continui munca de cercetare pe felia mea, exilul. Am spus da şi am prezentat pentru aprobare consiliului ştiinţific un proiect de cercetare al agenţilor de influenţă în străinătate ai regimului comunist. Este un subiect foarte important pentru că aceşti agenţi de influenţă - nu mă refer la cei din servicii - au avut un rol foarte important, dar total nefast în mediul românilor din străinătate. După două luni, când m-a interesat de soarta solicitării mele, mi s-a spus că nu există nici un răspuns. Noua conducere nu era interesată de acest subiect. De ce? Vă las pe dvs. să judecaţi. Spuneţi-mi, vă rog, care este protocolul acţiunilor IICCMER referitor la acţiunile interne la care sunt invitaţi din străinătate? Până în 2010, toţi invitaţii îşi plăteau cheltuielile. După ce dl Tismăneanu a preluat conducerea, invitaţilor li se plăteau transportul, cazarea şi o diurnă. Dar acest lucru nu presupune şi o reciprocitate? Am văzut că dl Mihail Neamţu a făcut mai multe deplasări în străinătate, toate cheltuielile fiind suportate de institut. Trebuie să verificăm rapoartele de activitate şi să vedem concret pentru ce s-a dus acolo unde apare în deplasări. La o privire generală, consideraţi că s-au cheltuit prost sau abuziv banii de la buget alocaţi IICCMER? Aici discuţia trebuie purtată pe două paliere. S-au publicat studii sau cărţi, unele chiar interesante, dar fără o publicitate pe măsură. Au existat conferinţe, iarăşi spun, unele interesante, dar desfăşurate în anonimat. Dau un exemplu. Este vorba de o conferinţă la care au fost invitaţi doi cercetători din Franţa şi care s-a desfăşurat la Facultatea de Ştiinţe Politice în faţa unui auditoriu de 15 persoane. Deci pentru lucruri pozitive s-au cheltuit bani, dar fără vreun ecou la populaţie. Deci este vorba de un managament prost. Pe de altă parte, au existat şi cheltuieli pentru publicarea unor studii, lucrări sau cărţi care nu reprezentau priorităţi. IICCMER a avut de exemplu contracte cu editurile Humanitas (condusă de Gabriel Liiceanu – n.a.) şi Curtea Veche. La mai multe cărţi apărute la cele două edituri, cărţi ce nu ţineau de specificul institutului, dl Tismăneanu publica prefeţe. Trebuie să vedem concret în ce au constat respectivele contracte. Din câte ştiu, la indicaţia expresă a dlui Tismăneanu, s-a lărgit orizontul de cercetare al IICCMER şi la perioada primilor doi ani postdecembrişti. Care a fost mobilul? Exact, şi este o eroare. Pentru că regim comunist a fost până în 22 decembrie 1989. Şi nu a fost cercetat decât o mică parte, în schimb s-au alocat energii şi bani, evident, pentru perioada imediat următoare. Motivul este unul de natură propagandistică şi a fost îndreptat în special împotriva lui Ion Iliescu. Care sunt priorităţile dvs. acum la revenire? Aştept să treacă evenimentele aflate în curs de desfăşurare şi împreună cu noua conducere vom solicita guvernului să modifice hotărârea de guvern dată de Emil Boc. Adică vrem să trecem la o cercetare efectivă a tot ce s-a întâmplat în perioada comunistă. Încerc să obţinem şi un sediu, cel actual fiind impropriu, concret, avem două apartamente aflate la etaje diferite într-un bloc. Se comunică foarte, foarte greu între diferitele compartimente, şi reamintesc, aici există o echipă tânără şi foarte bună de cercetători. Personal, vreau să finalizez studiul privind agenţii de influenţă din străinătate ai regimului comunist. În toamnă va fi gata.

miercuri, 18 iulie 2012

ZIUA Z:AZI PARLAMENTUL ROMAN DECIDE DACA ROMANIA ESTE UN STAT EUROPEAN SUVERAN,INDEPENDENT SAU VA DEVENI O COLONIE A LUI BARROSO!


Deputaţii se întrunesc de la ora 10 în sedinţă extraordinară, pentru a adopta legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, după recomandările făcute de magistraţii Curţii.
Deputaţii trebuie să modifice legea în aşa fel încât judecătorii Curţii să se poată pronunţa din nou, pe acele hotărâri ale Parlamentului care se referă la valori constituţionale. Tot azi este şedinţă extraordinară şi la Senat unde parlamentarii trebuie să modifice Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului referitoare la Legea Referendumului. Aleşii vor să elimine pragul de participare de 50 la sută plus unu. Dacă modificările vor fi adoptate de Senat, proiectul va fi trimis la Camera Deputaţilor. Comisia Juridică a Senatului a respins propunerea USL de eliminare a acestui prag. Curtea Constituţională a decis că referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat are nevoie de prezenţa a 50% plus 1 din totalul alegătorilor ca să fie validat.

PNL A DEPUS O PLANGERE IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU LA BEC,INTRUCAT ACESTA ISI FACE CAMPANIE FOLOSIND ILEGAL CONSTITUTIA ROMANIEI!


Traian Băsescu îşi face campanie folosind ilegal Constituţia României, susţin liberalii care au depus şi o sesizare la Biroul Electoral Central.
Liderii PNL spun că preşedintele suspendat a transformat Cosnstituţia într-un "brand electoral". Liberalii sunt de părere că asocierea lui Băsescu cu însemnele României este o încalcare gravă a principiilor electorale. În replică, Traian Băsescu spune că respectarea Constituţiei este tocmai principiul după care se ghidează.

marți, 17 iulie 2012

TRAIAN BASESCU INTAIUL PENAL AL ROMANIEI DUPA CE A ABERAT SI A HHAIT LA BANCOREX TV,A DECLARAT CA SERVICIILE SECRETE STIAU TOT CE FACEA VICTOR PONTA!


Într-un acces de hăhăituri - prin care şi-a mascat o suită largă de minciuni sfruntate -, luni seara, la B1 TV, individuul care a deţinut funcţia de preşedinte al României şi din care acum e suspendat în vedere necesarei demiteri, Băsescu T., pare că a regretat că nu a putut trimite Janadermeria să intervină împotriva prim-ministrului României, Victor Ponta, şi împotriva parlamentarilor care au votat fireasca sa scoatere de la Palatul Cotroceni. Desigur, din pricina lipsei de autocontrol, numitul Băsescu şi-a dat arama pe faţă, vorbind despre EXACT instituţia de forţă care înecat în sânge, pumni, bocanci şi bastoane, protestatarii care în primele două luni din 2012 au demonstrat împotriva dictaturii lui Băsescu şi a clicii sale compusă din elemente precum Udrea, Cocoş, Popoviciu, Boc, Apostu etc.
Din elucubraţiile celui care se agaţă de ultimele clipe de libertate, ştiindu-se el însuşi un puşcăriabil, nu doar de scaun, redăm câteva: "După " beţivu' " şi "chioru' ", acum sunt "preşedintele suspendat" pentru Antene şi pentru Voiculescu. În realitate sunt preşedintele ales. Sunt cetăţeanul Traian Băsescu ! Hă, hă. hă ! Am mizat mult pe evoluţia politcienilor români, de această dată. Eu aveam lecţia primită de la PNL PSD în 2007 când m-au suspendat imediat ce au reuşit să facă o majoritate. Dar 2012 mi se părea un an mult prea îndepărtat de 2007 din punct de vedere comportamentului politic. Am crezut foarte mult în aceasstă distribuţie a puterii. De aceea am dat şi SRI şi SIE Opoziţiei (cât poate acest individ sinistru să mintă cu o incredibilă neruşinare, de parcă şefii care au fost şi sunt la aceste instituţii ar fi fost desemnaţi de partidele din opoziţie sau ar fi primit măcar girul formal al opoziţiei - n.r.) . O încununare a mandatului meu ar fi fost dacă reuşeam o coabitare. Dar a fost o extraordinară maturizare a clasei politice. Fosta majoritate îşi pierduse capacitatea de a mai susţine un guvern, dar mi-am spus că democratic este să nu fac niciun fel de joc politic şi să spun, aveţi majoritatea, poftiţi mandatul domnule prim-ministru. Nu am crezut însă că vor prefera să împingă ţara în instabilitate. Le-am dat mandatul că ştiam cât de important este ca România să fie stabilă politic. Acest lucru trebuia sa ne reuşească. O coabitare cu forţe de stângă. Din păcate oamenii politic al USL sunt de dimensiuni mici. Nu au putut pune interesul naţional deasupra interesului de a pune mâna pe justiţie nicium. Nu eu am fost ţinta lor. Ţinta lor a fost debarcarea preşedintelui pentru că el numeşte şefii în justiţie. Ei au fost ţinta. Corlăţean a primit şefii de organizaţii judeţene care i-au spus "vrem la parchetul Curţii de Apel nu ştiu unde, îl pui pe ăsta...". Poate să se dea Corlăţean de-a dura cât vrea el, sunt lcururi pe care le ştiu. I-a dus capu pe unii PSD-işti şi PNL-işti de frunte din teritoriu să cheme şefii de parchete judeţele de pe lângă Curţile de Apel. Concluzia răspunsului meu este că nişte oameni politici, lipsiţi de milă pentru ţară (cât de scârbos poate fi individul care nu cunoaşte sentimentul de milă - n.r.), de dragul de a pune mâna pe justiţie au sacrificat-o pur şi simplu, cu tot cu români (şi el care i-a sacrificat români cu aşa-zise măsuri de autsreitate dar numai ca să dea bine afară, şi tot degeaba - n.r.). E greu acum, când te uiţi ce s-a întâmplat cu leul. Eu ştiu oameni care vorbesc să-şi retragă afacerile din România (nenorocitul, vor ăia să se retragă doar că nu va mai fi el preşedinte, ce glumă proastă n.r. Iată cine se aruncă în aer o dată cu Ţara, o dată cu Poporul, dup principiul "după mine potopul-n.r.). Mă aştept mai puţin la Crin şi la Ponta să înţeleagă cât rău au făcut ţării. Eu am ştiut exact programul (Ha, ha, ha de aceea era franjuri la şedinţa in Parlament din data de 5 iulie, când abia mai putea respira-n.r.) . Dar credeţi că suntem într-un stat sud african sau sud american să trimit jandarmii din parlament (comparaţie făcută de un om cu pretenţii că ar fi în toate facultăţile, unul care mai vrea să reprezinte diplomatic România!-n.r.). Am ştiut tot programul. El s-a declanşat cu nevinovata dorinţă a lui Victor Ponta să vină la parlament să prezinte ce a făcut la Bruxelles. Ceea mai mare greşeală este să te lupţi împotriva abuzurilor statului, tot împotriva justiţiei.Trebuie să laşi justiţia. Eu nu am crezut vreodată că UDMR va intra în acest joc al suspendării. Dar suntem în aceeaşi familie politică la nivel european. Astea-s sunt interesele hoţilor. UDMR au ieşit o mare parte din ei din sală, dar au rămas Borbely cu dosarul penal şi cu câţiva în jurul lui. Uitaţi-vă la lista celor care au votat. Sunt 19 oameni cu dosare penale. Vi le dau din presă. Sunt 19 deputaţi şi senatori dintoate partidele. Eu nu am cunoscut vreodată un ziarist de la Nature. Pe mine m-a supărat altceva:e l are masteratul la Catania. Aflasem că nu are niciun masterat la Catania: la asta mă refeream când am zis Dottore. Eu când i-am zis Dottore lui Ponta m-am referit la doctorul din commedia dell'arte, care se pricepea la tot şi era prost de dădea în gropi. (Cât de nemernic poate fi: botoasa aceea din ograda lui a zis că are facultate americană şi a fost dată în vileag chiar în presa băsistă că numai facultate nu era cursul acela-n.r.).RTV, România TV este gazeta de perete a lui Victor Ponta. Eu cred că justiţia va rezista pentru că e şi un suflu nou în justiţie. Toţi acei judecători din vremzrile de după revoluţie nu mai sutn în funcţii înalte. Au venit alte generaţii. Mai au un element. De când sunt preşedinte, este al patrulea an în care semnez promoţiile de magistraţi. În fiecare an semnat cel puţin 150 de decrete. Dacă înmulţesc 8 cu 150 ajungem la 1.200 de magistraţi noi. Dacă vă uitaţi la preşedinţii curţilor de apel-s oameni tineri. Uitaţi-vă la Curtea Supremă: au promovat judecători tot mai tineri. Nu atât de tineri încât să fie nexperimentaţi, dar nici prea bărtâni încât să aibă gustul vechiului tip de judecători. Credeţi că unul ca fost primar al Cujului ar fi fost imposibil să fie luat cu fulgi cu tot dacă judecătorii se mai intimidau la funcţii înalte. Cine va încerca să muşte din Justiţie îşi va rupe dinţii. Cu o condiţie ca nu cumva să încapă Justiţia pe mâna unora ca procurorul acela, Bălan. Ăsta era un soi de Voicu. Şi el distribuia funcţii. Atât timp cât la Cotroceni va exista un preşedinte care va ţine la justiţie şi o va proteja de astfel de numiri, nu cred că se va pune un aviz pozitiv peste oameni care ştiu că sunt coruptibili (Ahaa, şi intervenţia în favoraea lui Puiu Popoviciu care "cu ce agreşit, că a dat locuri de muncă la oameni?", tot justiţie independentă e - n.r.). Avem o problemă la referendum: în hotărârea parlamentului este un articol "dacă nu se validează de către Curtea Constituţionaală, Parlamentul va stabili calea de urmat". Această hotărâre ascundea riscul nevalidării referendumului, dar a mutat de la Curte responsabilitatea de a da calea de urmat. La ei mă aştept de la orice: să mă cheme la parlament şi să-mi spună: "Te-am demis!" Avem un singur act normativ cu putere de lege: ca dacă nu se validează referendumul, parlamentul stabileşte calea de urmat. Dar nu poţi ataca hotărârea oricum. Parlamentul, marţi şi miercuri trebuie să ia legea şi să o pună în acord cu decizia Curţii. Curtea Constituţională nu poate să invalideze deciziile parlamentului. Ei şi-au luat aşa o papară pe extern din cauza nerespectării regulilor statului de drept. De data asta atribuţiile rămân la Curtea Constituţională, care poate invalida referendumul. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, avem o problemă. Eu am un sentiment de frustrare: e necinstit să iei un preşedinte cu opt ani de exerciţiu al funcţie. Un preşedinte carea trecut ţara prin criză opt ani şi nu a lăsat-o de izbelişte, sigur cu costuri enorme de popularitate şi să-i spui după opt ani de funcţie, cu trei ani de criză, sa obţină 50 la sută. E imoral politic. (Tupeu, numele tău e Băsescu. Ce a fost moral în cei opt ani ??? - n.r.). Şi asta a avut o greutate destul de mare în abordarea liderilor europeni. Cât de imorali pot fi politic cei din USL să-şi suspende preşedintele după opt ani. Pe mine nu mă interesează câţi vin, mă interesează să am cu un vot peste ceilalţi. Sunt realist: Timpul e prea scurt să ajung la 50 de procente. Dar am obligaţia să încerc. Dacă nu aş încerca, aş avea sentimentul că nu mi-am făcut datoria. Eu nu mă bat pentru un scaun, ci pentru ţara mea, care a încăput pe mâna unor năuci care nu înţeleg ce înseamnă democraţia (o spune el care a confiscat, pas cu pas, democraţia -n.r.). A fost în 2007 terfelită fără motive de încălcare a Constituţiei. Am fost suspendat de două ori degeaba. Această Constituţie nu mai trebuie lăsată la voia întmplării. Puşcăribilii au putut influenţa mersul lucrurilor. Eu nu pot lăsa funcţia de preşedinte a României să fie terfelită (el care a terfelit TOTUl în cale sa, cât tupeu ! -n.r.). Se spune clasa politică este oglinda societăţii. Cei care şi-au asumat demiterea preşedintelui să primească o lecţie şi poporul să le arate că nu-i reprezintă, că sunt sub nivlul societăţii. Acesta este un alt elemen tcare mă motivează: Avem prea mulţi politiceni care nu-i reprezintă pe români, iar clasa politică românească este în majoritate total discreditată. Şi dacă eu mă întroc şi dacă nu mă întroc, episodul loviturii de stat ascunse sub acte normative este în mintea tuturor politicneilor europeni. Nu-l poate nega nimeni. Episodul colapsului statului de drept este unul clar pentru toţi. Ne vor trebui ani de muncă. Am dat cu piciorul la o construcţie extrem de migăloasă şi în NATO şi în UE (care NU, NU, NU sunt meritul lui. În momentul blestemat în care a ajuns el Cotroceni negocierile de aderare la UE erau deja încheiate iar România era deja membră a NATO!!! -n.r.). AM fost oameni care am respectat normele democratice, când am spus că facem poltiici de reechilibrare a factorilor economici (pe dracu !-n.r.) Ceea ce am spus, asta am făcut. Vreau să ştiţi un lucru. Greciei îi este greu să fie lăsată. România dacă nu îşi făcea treaba cum trebuie, nu ar fi fost finanţată de nimeni. Noi ne-am câştigat cu migală un pretigiu de ţară serioasă. Între 3 şi 6 iulie ei au pulverizat eticheta ce va fi ştearsă în timp. Actualul ministru de Externe este o calamitate pentru România. Nu înţelege nimic. Minte ca şi premierul. El trebuie să plece de acolo. Marga este o calamitate, distruge relaţiile externe ale României. Un politician ca Hitler, respectând legile a introdus cea mai a naibii dictatura. Germania are o sensiblitate teribilă la acţiuni de încălcare a statului de drept sub aparenţă legală. Avionul rula către salonul oficial şi am spus stop, nu plecăm la Bruxelles (minte de îngheaţă apele avionul nici nu a fost scos el neajungând la aeroport-n.r.). Ponta nu şi-a trecut mandatul prin guvern. Pe doamna Andronescu, în condiţii normale, nu aş fi numit-o niciodată, din cauza incompatibilităţii. Preşedintele poate să nu aibă riscul de a fi suspendat dacă devine un slugoi al Parlamentului. a dacă răspunde la cerinţa de a graţia pe fiul cuiva... Au luat ICR-ul pentru că au crezut că preşedintele se ocupă de trimis oameni în străinătate. Habar n-am avut niciodată... M-au contactat mai mulţi lideri europeni, nu doar Angela Merkel. Marea problemă pe care o are România acum e că are un preşedinte şi un prim-ministru care nu sunt acceptaţi de nimeni. Ei sunt nişte oameni care au încălcat regulile statului de drept. Toţi stiu că în România a avut loc o lovitură de stat pe care acum încearcă să o legitimeze. Pentru Europa, Ponta e un paria.M-au revigorat ăştia cu suspendarea! Mă simt acum ca la 30 de ani! Biroul meu s-a sigilat, fişetul s-a sigilat. Toate documentele secrete din cabinetul preşedintelui sunt sigulate, nu se poate intra în birou. Preşedintele interimar foloseşte biroul de deasupra biroului preşedintelui. Undeva mai sus. Preşedintele interimar nu are acces la dosarele mele, la dosarele preşedintelui.

CCR L-A FACUT PE TRAIAN BASESCU "SEFUL STATULUI"!


Cum l-a făcut CCR "şeful statului" pe Traian Băsescu.
În motivarea Deciziei 683/2012 privind constatarea unui conflict constituţional dintre preşedintele şi premierul României, 5 judecători (din 9) ai CCR s-au chinuit pur şi simplu să inventeze că Traian Băsescu deţine calitatea de şef al statului. Cum? Interpretând abuziv Constituţia şi adăugând la Constituţie. Argumente din constituţia inexistentă a lui Băsescu CCR a trebuit să inventeze că Traian Băsescu este şeful statului român. De ce? Răspunsul este simplu. Pentru a demonstra că reprezentarea României la Consiliul European este asigurată „la cel mai înalt nivel de către autoritatea publică permanentă”. Şi pentru a demonstra acest lucru, cei 5 judecători, în frunte cu Augustin Zegrean, au apelat la aspecte nerelevante şi chiar ilare din jurisprudenţa CCR, inclusiv la o pronunţare asupra unui act normativ inexistent. Cei 5 judecători CCR afirmă că în Decizia CCR 147/2007 apare „explicit” calificarea preşedintelui României ca şef de stat. Suntem aici în faţa unei interpretări total abuzive a punctului de vedere trimis atunci de preşedintele Camerei Deputaţilor. Abuziv din două motive. În primul rând pentru că sintagma „şeful statului” nu apare în sens juridic, ci în sensul unei lejerităţi de limbaj. În al doilea rând, ceea ce se afirmă în sesizarea petenţilor sau într-un punct de vedere cerut unei instituţii nu poate intra în ceea ce judecătorii numesc jurisprudenţă. Dacă de exemplu în punctul de vedere al preşedintelui Camerei din 2007 se spunea că „România este Regat”, însemna că acum judecătorii CCR puteau afirma că România nu mai este republică? Pentru a accentua efortul făcut pentru a demonstra „cine este şeful”, judecătorii au mai venit cu argument „forte” – jurispridenţa din Decizia CCR 799/2011. Decizia respectivă reprezintă pronunţarea CCR asupra proiectului de revizuire a Constituţiei. (Un proiect controversat şi ilegal, pentru că Traian Băsescu pur şi simplu, fără a avea vreo atribuţie în acest sens, a rescris proiectul lui Emil Boc.) Ce spun acum judecătorii CCR: că au fost de acord cu prevederea din completarea Constituţiei care statua consultarea preşedintelui de către prim-ministru înaintea propunerii de revocare sau de numire a unor membri ai Guvernului. Dar acel proiect de revizuire a Constituţiei nu există în acest moment. Suntem în faţa unui abuz de zile mari. Se utilizează o apreciere privind o reglementare inexistentă, dintr-un act normativ inexistent. În Constituţie nu există noţiunea de „şef de stat” În Constituţia României din 1991 (revizuită şi adăugită în 2003) nu există funcţia de şef de stat. Dacă în legea fundamentală nu există, în acest caz, toate interpretările şi analogiile judecătorilor CCR nu reprezintă altceva decât adăugare la Constituţie. Or, acest lucru nu le este permis. În doar două Constituţii ale României apare explicit această funcţie: Constituţia din 1938. Art. 30: „Regele este capul statului”; Constituţia României din 1965 (modificată în 1974), Art. 71: „Preşedintele Republicii Socialiste România este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale ale Republicii Socialiste România”. În Constituţiile din 1886 şi 1923 apare implicit calificarea Regelui ca fiind şeful statului, în următoarea formulare: „Regele nu va putea fi totdeauna şi Şeful unui alt Stat fără consimţământul Adunărilor”. CCR pune premierul la „remorca” preşedintelui Ca să arate că Traian Băsescu este şeful statului Român, cei 5 judecători au încercat să demonstreze că în România există un regim semiprezidenţial după model francez. Şi au utilizat definiţia dată de către politologul Maurice Duverger, cel care a descris cea de a „Cincea Republică Franceză”, cea constituită în 1958 şi pe care, la momentul respectiv, analiştii au comparat-o cu o „lovitură constituţională” a lui Michael Debré în folosul lui Charles de Gaulle. Cei 5 judecători arată că „un regim politic e semiprezidenţial dacă în textul Constituţiei sunt întrunite trei condiţii: Preşedintele să fie ales prin vot universal; Preşedintele să dispună de competenţe considerabile; Preşedintele este secondat de un prim-ministru şi de miniştri, parte a puterii executive, şi care pot rămâne în funcţie doar dacă Parlamentul nu se opune. Judecătorii susţin că prima şi a treia condiţie sunt reflectate de articole din Constituţie. Numai că, inserând condiţia a treia, judecătorii CCR comit un fals. Nu doar premierul şi miniştrii pot fi revocaţi de Parlament, ci chiar şi preşedintele României. Art. 95 din Constituţie reglementează suspendarea lui, iar art. 96 reglementează punerea sub acuzare pentru înaltă trădare. Iar formularea „preşedintele este secondat de premier” este valabilă doar în Franţa. Iar pentru a demonstra că preşedintele dispune de competenţe considerabile deşi recunoaşte că nu există prea multe elemente în Constituţie, CCR apelează iarăşi la jurisprudenţă, punând în lista competenţelor inclusiv o altă invenţie a CCR, şi anume „dreptul” de a refuza o primă propunere de ministru făcută de premier – vezi cazul Norica Nicolai.