Băsescu: Vom atrage şase miliarde de euro. Ponta: o minciună şi o iluzie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Economist Conferences Bucharest Summit, că în 2012 România va atrage şase miliarde de euro din fondurile structurale. Invitat la aceeaşi conferinţă, liderul PSD Victor Ponta a calificat afirmaţiile şefului statului drept "o iluzie" şi "o minciună".
Băsescu şi Ponta, pe poziţii diferite la o conferinţă pe teme economice
Sursa: econtext.ro
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că în 2012 România va atrage şase miliarde de euro din fondurile structurale, lucru prevăzut în bugetul de stat.Sursa: econtext.ro
"Despre bugetul anului 2012, ne vom continua politica anului 2011, adică, pe de o parte, reducerea costurilor de funcţionare a statului, reducerea costurilor nejustificate legate de asistenţă socială şi diverse beneficii (...) generate de nevoile electorale, iar, pe de altă parte, o creştere a investiţiilor statului", a precizat Traian Băsescu.
El a mai spus că, potrivit anunţului Eurostat de miercuri, România este ţara care, în 2010, a avut cel mai mare procent din PIB destinat investiţiilor, adică 5,9%.
Băsescu a precizat că bugetul pentru anul 2012 nu vizează numai invetiţii, ci şi accelerarea procesului de reducere a dependenţei României de împrumuturile externe.
"De aceea se face un salt destul de puternic de la un deficit de 4,4% anul acesta la un deficit de 1,9% anul viitor. Sigur, este un salt care pare greu de realizat, mai ales că şi planificarea creşterii economice a fost prudentă - o creştere de numai 1,5% anul viitor. Având însă un argument foarte puternic - dacă anul acesta utilizarea de fonduri structurale se va ridica la circa 1-1,5 miliarde, anul viitor planificăm prin bugetul de stat o absorbţie de şase miliarde, chiar dacă scepticii spun patru miliarde. Obiectivul este şase miliarde şi-i vom absorbi, pentru că ştiu foarte bine cum s-a modificat mecanismul de absorbţie şi cred că avem şanse foarte mari să absorbim şase miliarde, şi nu patru, atât cât spun scepticii. Sigur, optimiştii spun opt miliarde, pentru că atât este alocarea pentru anul viitor. Eu spun şase, încercând ca orice preşedinte să facă o mediere între optimişti şi pesimişti", a conchis Băsescu.
Prezent la aceeaşi conferinţă, liderul PSD Victor Ponta a arătat că atragerea unor fonduri europene de şase milioane de euro în 2012, aşa cum a precizat preşedintele Traian Băsescu, reprezintă "o iluzie" şi "o minciună" care nu poate fi crezută de niciun om serios.
"Este o iluzie şi este o minciună şi nu cred că putem să mai minţim, cel puţin, nu ştiu, poate pe români mai poate domnul Băsescu, dar pe oamenii foarte pregătiţi (...) nu. După ce ai absorbit 3,5% din 2007 şi până azi, în patru ani, să sari deodată la 50% într-un an - asta chiar nu crede niciun om serios. Nici vorbă de aşa ceva", a spus Ponta, la Economist Conferences Bucharest Summit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu