Băncile americane au înregistrat cel mai mare profit din ultimii 4 ani
Băncile americane au înregistrat cel mai ridicat nivel de profit din ultimii patru ani jumătate. Autorităţile bancare din Statele Unite au anunţat că profitul a crescut cu 50%, de la 23, 8 miliarde de dolari, anul trecut, la 35,3 miliarde de dolari.
Băncile au continuat să-şi sporească profitul, însă creşterea este susţinută de reducerea necesarului de provizioane, nu de îmbunătăţirea situaţiei economice a Statelor Unite, informează Antena 3.
Conform Autorităţii Federale pentru Asigurarea Depozitelor faţă de trimestrul al doilea al anului acesta, profitul sectorului bancar american a urcat cu 6,7 miliarde de dolari.
Specialiştii avertizează că majorarea profitului băncilor nu este sustenabilă, în condiţiile în care avansul veniturilor încetineşte.
Pe lângă provocările generate de piaţa imobiliară şi de incertitudinile economice, industria bancară americană este lovită şi de criza datoriilor din Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu