Oprah Winfrey, în vârstă de 57 de ani, a primit Jean Hersholt Humanitarian Award, distincţia fiindu-i înmânată de una dintre miile de tinere care au avut acces la educaţie datorită bursei instituite de realizatoarea TV.
Foarte emoţionată, "regina" talk-show-urilor a declarat că nu s-a gândit niciodată că ar putea primi un Oscar pentru ceea ce consideră a fi "vocaţia" sa - acţiunile umanitare.
Amintindu-şi de faptul că provine dintr-o familie săracă, din statul american Mississippi, Oprah a spus publicului: "Nu pot să cred că sunt aici, în faţa voastră, în această ţară".
Academia de film americană (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a decis, în 2009, să mute ceremonia decernării premiilor Oscar onorifice în cadrul unui banchet separat organizat în noiembrie. Pe de altă parte, gala clasică a Oscarurilor are loc în mod tradiţional în luna februarie.
Oscarurile onorifice sunt acordate unor personalităţi pentru "realizări extraordinare în timpul vieţii, contribuţii excepţionale aduse industriei filmului, artelor şi ştiinţelor sau pentru servicii deosebite aduse Academiei de film americane".
Oprah Winfrey este una dintre cele mai bogate femei din America, cu o avere estimată, în 2010, de editorii revistei Forbes, la 2,4 miliarde de dolari.
Presa americană consideră că renumita realizatoare americană de culoare a schimbat felul în care oamenii vorbesc şi a popularizat un stil de interviu de tip "confesional". Recomandările ei în ceea ce priveşte cărţile nou lansate au avut întotdeauna un efect spectaculos asupra vânzărilor.
Emisiunea "The Oprah Winfrey Show", liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne din Statele Unite ale Americii, a debutat pe 8 septembrie 1986, pe postul de televiziune ABC. Episodul final, difuzat în luna mai, a fost cel de-al 4.561-lea. Această emisiune de televiziune era urmărită, în medie, de 40 de milioane de telespectatori în Statele Unite şi redifuzată în 150 de ţări.
Însă Oprah Winfrey nu a părăsit lumea televizunii. Ea a lansat în ianuarie propriul post de televiziune prin cablu, OWN, în cadrul unui parteneriat cu Discovery Communications, care poate fi urmărit în locuinţele a peste 80 de milioane de americani. Oprah a recrutat deja câteva staruri de la Hollywood care îşi vor prezenta propriile talk show-uri pe acest post: Jenny McCarthy, Rosie O'Donnell şi Ryan şi Tatum O'Neal. Totodată, câţiva actori de prim rang - Julia Roberts, Forest Whitaker şi Goldie Hawn - vor regiza şi prezenta o serie de documentare pentru postul OWN.
Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Los Angeles. Nominalizările vor fi anunţate pe 24 ianuarie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu