Fost premier francez: Poziția Germaniei s-a consolidat, cea a Franței a slăbit.
Dezechilibrul în cuplul franco-german este „periculos", consideră fostul premier francez Laurent Fabius, exprimându-şi regretul faţă de reducerea influenţei franceze şi consolidarea celei germane, conform AFP.
„Cuplul franco-german este fundamental, dar el nu poate funcţionar durabil decât pe baza egalităţii. Or, din cauza slăbirii poziţiei franceze şi consilidării celei germane, acesta a devenit dezechilibra. Este periculos." a apreciat fostul premier francez.
„Totuşi nu sunt deloc de acord cu formulările agresive pe care le-am auzit recent împotriva Germaniei", a adăugat oficialul.
„Politica după modelul Bismarck", „ordine germană", sunt caracterizări ale clasei politice franceze pentru politica lui Merkel. Acestea au reanimat, câteodată chiar violent, sentimente germanofobe, mai ales în rândul socialiştilor.
Cât despre politica europeană ce ar trebui urmată, Fabius consideră „excelent" faptul că „ţările îşi confruntă previziunile economice cu cele ale Comisiei Europene pentru a ajunge la ipoteze comune" înainte de a stabili bugete naţionale.
De asemenea, oficialului i se pare „la fel de necesar ca fiecare stat membru să îşi prezinte proiectul de buget partenerilor înainte de adoptarea lui în cadrul şedinţelor publice" ale parlamentelor naţionale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu