Directoare sexy la Guvern – Galerie FOTO
Cornelia Dâncuş directoare la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) face experimente cu banii publici, adică, pe scurt, exersează cum să-i risipești sau să-i duci în buzunare cunoscute, potrivit unor surse de la Palatul Victoria. ANSVSA este o autoritate aflată în subordinea, cui altcuiva decât a Secretariatului General al Guvernului, adică a primului ministru Emil Boc.
La ANSVSA, tartorul este, după cum spun surse de la Palatul Victoria , Directorul Directiei Buget, Finante, Investitii, Achizitii, Patrimoniu si Administrativ, Cornelia Bilțiu Dâncuș, careare drept de veto în instituție. Este adevărat că fiind o persoană sexy, după cum se poate vedea din fotografiile pe care aceasta și le-a postat pe pagina sa de facebook, e greu să-I reziști.
Deși are în jur de 40 de ani, directoarea face parte dintre persoanele care nu și-a postat CV-ul pe site-ul instituției. Chiar şi aşa putem spune că are o avere bunicică, chiar dacă în ultimii ani a fost bugetară, potrivit declarațiilor de avere găsite pe internet. Numai că aici, doamna directoare are o mica problemă. În timp ce în declarațiile de avere din anii 2008, 2009, Cornelia Dâncuș deținea 3 locuițe, două în Constanța, localitatea de baștină, și una în București achiziționate în anii 1998, 2004, 2006, în ultima declarație de avere apar două locuințe din alți ani, adică 2004 și 2007.
Trebuie să spunem că doamnei Cornelia Bilțiu Dăncuș, înafară de bijuterii, îi mai plac și excursiile sub paravanul de cursuri de specialitate, ultimul shoping la care a participat fiind în această vară în Dubai. Pe banii Autorității evident, adică de la bugetul de stat.
ANSVSA, aflată în subordinea SGG, a aruncat în ultimele luni sute de milioane de lei pe lună, plătind două spații de funcționare, dintre care unul a stat gol mai multe luni de zile. Chiria însă curgea lună de lună în buzunarele RAAPPS și cine mai știe unde. Așadar, din luna august până în noiembrie, ANSVSA a plătit chiria de 300 de milioane vechi pe lună pentru spatiul de la Piața Presei Libere, din fosta Bursă de mărfuri, în timp ce autoritatea funcționa într-un alt spațiu din București pentru care plătea altă chirie.
Cornelia Dâncuș nu ar trebui să fie străină de acest lucru dat fiind că este directorul financiar al autorității. Dar ciudățeniile de la ANSVSA , unele cu iz penal, nu se termină aici, și nici dezvăluirile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu