duminică, 8 aprilie 2012

PENALUL IOAN OLTEAN I-A GASIT INLOCUITOR LUI BASESCU:MRU!

Ioan Oltean: Ungureanu ar putea fi viitorul candidat la preșidinție

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că este "aproape certitudine" că premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi viitorul candidat susţinut de PDL la Preşedinţia României atunci când mandatul actualului şef al statului se va încheia.
"Atunci când mandatul preşedintelui Băsescu se va epuiza, există această aproape certitudine", a afirmat Ioan Oltean, întrebat fiind dacă Mihai Răzvan Ungureanu ar putea să-l înlocuiască pe preşedintele Traian Băsescu.
Despre scrisoarea președintelui Băsescu adresatată conducerri USL, secretarul general  al PDL a afirmat că   reprezintă "un gest absolut remarcabil, pe care opoziţia "nu ştie să-l aprecieze şi să-l valorifice".
"E un gest absolut remarcabil al preşedintelui, pe care, de altfel, domnia sa l-a mai făcut public şi cu alte ocazii, când a spus că pentru realizarea dezideratelor majore ce vizează reformarea societăţii româneşti domnia sa este în măsură să renunţe la doi ani de mandat şi să realizeze un Parlament unicameral şi o diminuare a numărului de parlamentari. Este un gest pe care, din păcate, opoziţia nu ştie să-l aprecieze şi să-l valorifice. Aici nu pot să fac nimic. Apreciez gestul preşedintelui pe care PDL l-a susţinut şi îl susţine în continuare în acest demers. Este regretabil că cei ce puteau să valorifice această iniţiativă au primit-o cu un refuz absolut total", a afirmat Oltean.

Niciun comentariu: