sâmbătă, 7 aprilie 2012

NORICA NICOAI:BASESCU VREA SA ANULEZE VIZIBILITATEA PUBLICA SI FORTA USL!

Norica Nicolai: Băsescu doreşte să anuleze vizibilitatea publică şi forţa USL-ului.
 

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai consideră că, prin scrisoarea trimisă liderilor USL privind demisia condiţionată de revizuirea Constituţiei, Traian Băsescu doreşte să anuleze vizibilitatea publică şi forţa opoziţie.
"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de a modifica agenda Congresului PNL este un tip de atitudine care doreşte să anuleze vizibilitatea publică şi forţa USL-ului, introducând un element de dezbatere la care Uniunea a răspuns deja, în legătură cu modificarea Constituţiei", a spus europarlamentarul PNL pentru Mediafax.
Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea numărului de parlamentari se poate realiza prin lege.
"Dacă preşedintele doreşte, poate să ceară PDL să voteze legea privind numărul maxim de 300 de deputaţi şi senatori. Acest lucru se realizează prin lege. În rest, ceea ce spune preşedintele nu are nicio semnificaţie", a precizat vicepreşedintele PNL.
Referitor la afirmaţia lui Băsescu, potrivit căreia este gata să demisioneze, în schimbul susţinerii revizuirii Constituţiei de către opoziţie, Norica Nicolai a spus că nu crede în acest tip de promisiune.
"Am mai spus-o public, preşedintele Traian Băsescu a mai demisionat o dată cinci minute, a doua oară cred că trebuie să se gândească mai mult", a declarat Norica Nicolai.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri seară o scrisoare către USL în care a precizat că este dispus să demisioneze dacă parlamentarii opoziţiei sunt dispuşi să accepte modificarea Constituţiei.

Niciun comentariu: