Guvernul a evaluat cu o firmă de apartament
România ia 200 milioane euro, canadienii - 14 miliarde euro.
Guvernul României primeşte 200 de milioane de euro prin privatizarea Cupru Min, iar cumpărătorii vor obţine în cel mai rău caz 13-14 miliarde de euro din exploatere, statul urmând să primească o redevenţă de 4%.
Un oficial scapă porumbelu’
Prezent la o conferinţă Focus Energetic, Dorin Găman, director în Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, a declarat că evaluarea în vederea privatizării Cupru Min a fost făcută de firma Evaluar SRL. Conform informaţiilor noastre, Evaluar SRL este o firmă mică, cca 5 sau 6 angajaţi, cu sediul într-un apartament dintr-un bloc din Alba Iulia. Este şocant că Guvernul României a apelat la o firmă de apartament pentru a evalua o companie dintr-un domeniu strategic.
Valoarea zăcământului nu a fost luată în calcul
O altă afirmaţie a oficialului din ministerul de resort a confirmat un alt fapt extrem de grav, care a circulat în presă doar sub formă de zvon: preţul de privatizare a fost stabilit doar prin evaluarea valorii activelor Cupru Min, nu şi a valorii zăcămintelor.
Cu jumătate de gură, Dorin Găman a recunoscut că valoarea zăcămintelor de cupru se ridică la peste 13-14 miliarde de euro. Pe piaţă a circulat o informaţie - negată violent de unii oficiali -, care se referea la o valoare de 20 de miliarde de euro.
Reamintim, la începutul săptămânii trecute, firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro.
Update: Premierul Ungureanu se laudă ca în comunism
La postul public de radio, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a venit cu justificări penibile referitoare la privatizarea Cupru Min
De la bun început, premierul nu a suflat niciun cuvânt referitor la modul în care s-a făcut evaluarea. Probabil, că a intrat în studiou, fără să ştie că un director din Ministerul Economiei s-a scăpat şi a dat informţii privind cine şi cum a evaluat compania.
În rest, premierul a ţinut-o cu legende de genul „a fost scoasă la vânzare o companie complet neprofitabilă”; „companiile miniere au fost dificil de privatizat încă din 1990”; „Cupru Min este o companie care nu era profitabilă nici în regimul comunist” (ca fost membru suplean al CC al UTC este normal ca MRU să ştie ce era şi nu, profitabil în comunism – n.a.) „oricum nu am fi avut posibilitatea de a o exploata noi: nu avem nici tehnologia, nici fonduri în bugetul de astăzi” (normal să nu fie fonduri din moment ce timp de trei ani s-au dat bani pentru stadioane în sate unde nu existau echipe de fotbal sau existau în ligile 5 şi 6 sau pentru săli de sport în comune cu populaţie preponderent în vârstă – n.a.).
Şi, exact ca în vremurile antedecembriete, premierul Ungureanu a arătat că s-a depăşit planul. „Privatizarea Cupru Min s-a făcut printr-o licitatie deschisă, absolut transparentă. A fost scoasă la vânzare cu 57 de milioane şi s-a ajuns la peste 200”.
Update 2: Ieşire tip OTV a lui Sever Voinescu-Cotoi
Sever Voinescu-Cotoi, purtătorul de cuvânt al PDL a ţinut ieri o conferinţă de presă pentru a „justifica” poziţia guvernului şi a partidului privind faţă de privatizarea Cupru Min. Ieşirea publică a lui Voinescu-Cotoi a fost una tip OTV, puţin a lipsit pentru a utiliza – la adresa Opoziţiei evident – apelativul „ciocoi”. Voinescu-Cotoi s-a limitat însă la expresia dragă a lui Traian Băsescu, „grupuri de interese”, afirmând că acestea ar sta în spatele criticilor Opoziţiei la adresa privatizării Cupru Min, sau în cazurile Roşia Poieni şi Chevron. Care Opoziţie „nu are nicio calitate” să critice privatizările de acum, ţinând cont de „modul în care a fost privatizat Petrom”. Aici Voinescu-Cotoi a omis să spună că la adoptare, în Camera Deputaţilor doar PRM a votat contra şi că bazele privatizării au fost puse în perioada 1999-2000, când PD se afla la Putere.
Voinescu-Cotoi, la fel ca şi „politicienii” de la OTV s-a lansat în promisiuni fără acoperire. Nu a promis 20.000 de euro pentru fiecare român, dar nici departe n-a fost. Subliniind ideea bună a lui Traian Băsescu (sic!), preluată de premierul Ungureanu, cea de a înfiinţa un fond naţional de dezvoltare, Voinescu-Cotoi a declarat că toate sumele obţinute din privatizările aflate pe rol, vor intra în acest fond şi vor fi folosite în interesul cetăţenilor în infrastructură. La acest subiect, purtătorul de cuvânt al PDL a atacat fostul cabinet Tăriceanu II, susţinând că a utilizat sumele strânse din privatizări în Fondul Naţional de Dezvoltare care funcţiona în 2008 pentru creşterea salariilor. (Această afirmaţie reprezintă totuşi un pas înapoi, dacă ţinem cont că Emil Boc a ţipat trei ani de zile că sumele din respectivul fond au mers spre pomeni electorale la primarii PNL şi PSD – n.a.).
Nu în cele din urmă, Voinescu-Cotoi a lăudat politica în domeniul energetic a fostului şi actualului guvern şi a anunţat şi el triumfalist că prin vânzarea Cupru Min s-a obţinut un preţ de trei ori mai mare decât cel de pornire al licitaţiei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu