vineri, 12 octombrie 2012

HUNOR SI UNGURIMEA EMITE PRETENTII DE LA FAMILIA POLITICA EUROPEANA A LUI BASESCU!


La scurt timp după ce preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, şi-a declarat susţinerea faţă de unitatea maghiarimii din ţara noastră, Kelemen Hunor anunţă că liderii UDMR au propus includerea în programul de bază al PPE a unui text referitor la drepturile minorităţilor naţionale şi la protecţia acestora. Documentul urmează să fie adoptat la Congresul PPE, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 octombrie.
La Congresul PPE de săptămâna viitoare de la Bucureşti vor fi modificate, prima dată după 20 de ani, Statutul şi programul de bază ale PPE. Vor fi modificări importante la care UDMR a avut propuneri care au fost acceptate. Astfel, pentru prima oară, va apărea un text despre drepturile minorităţilor din ţările membre ale UE şi din ţările de unde provin partide membre ale PPE. Această propunere se referă la un cadru legislativ privind drepturile minorităţilor naţionale la nivel european şi câteva standarde privind minorităţile naţionale. Trebuie pregătit un document-cadru care va conţine standardele care trebuie urmărite, deci pentru prima oară apare în programul de bază al PPE o referire la drepturile minorităţilor naţionale şi la protecţia acestor minorităţi. Este un pas înainte pentru că după 20 de ani este prima dată când se modifică acest program", a declarat preşedintele UDMR Kelemen Hunor, joi, în cadrul unei conferinţe de presă. Alte propuneri care vor fi înaintate oficililor europeni privind modificările programului PPE se referă la susţinerea IMM-urilor, susţinerea agriculturii, dar şi la mobilitatea profesioniştilor în interiorul UE. Hunor a precizat că reprezentanţii Uniunii au pregătit un document în limba engleză despre UDMR şi despre maghiarii din România, act care va fi distribuit sub forma unui caiet în cadrul Congresului PPE. Totodată, liderul UDMR şi-a arătat susţinerea atât faţă de realegerea actualul lider al PPE, Wilfried Martens, pentru funcţia de preşedinte, cât şi faţă de cea alegerea lui Antonio Lopez Isturiz în funcţia de secretar general. UDMR va avea 10 delegaţi cu drept de vot la Congresul PPE şi peste 40 de invitaţi, liderii formaţiunii politice urmând să aibă întâlniri bilaterale cu reprezentanţi ai partidelor membre ale PPE din Olanda, Germania, Franţa, Italia, Polonia, Austria, Slovacia sau Spania. Congresul găzduit de PDL şi UDMR strânge invitaţi de seamă, printre care se numără cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy, preşedintele CE Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Niciun comentariu: