Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, consideră că orice dezbatere cu privire la "arhitectura instituţională" este benefică, dar crede că modelul SRI este unul de succes, nefiind necesare schimbări la nivelul acestei instituţii.
"Orice dezbatere este benefică din punct de vedere al arhitecturii instituţionale în care noi acţionăm. Dacă lucrurile au mers bine, iar modelul Serviciului Român de Informaţii şi din punct de vedere al transformării, a capacităţii sale intelectuale şi operaţionale de a înţelege realitatea este unul de succes, nu văd totuşi de ce ar trebui să schimbăm ceva, care merge bine, dar orice dezbatere este benefică. Este dreptul politicienilor de a iniţia asemenea dezbateri. Îmi pare foarte rău, de exemplu, că la noi încă suntem marcaţi de tarele trecutului, când abordăm asemenea dezbateri şi în spaţiu parlamentar şi în spaţiul opiniei publice, astfel încât, iată, rămânem blocaţi cu acele legi din anii '91 referitoare la servicii şi nu înţelegem că societatea a evoluat, că lumea a evoluat, că provocările la adresa securităţii sunt mult mai complexe şi uneori suntem chiar lipsiţi de instrumentele necesare, pentru a ne realiza misiunea de apărare a securităţii naţionale a României în acest context", a declarat Maior, duminică, la Realitatea tv, întrebat dacă ar avea ceva împotriva unei schimbări cum ar fi aceea ca SRI să se subordoneze Parlamentului.
În context, Maior a evidenţiat faptul că ar fi utilă o dezbatere pe marginea legilor care privesc serviciile speciale.
Zilele trecute, premierul Victor Ponta afirma că Serviciile de informaţii şi Consiliul Superior la Magistraturii trebuie supuse unui control parlamentar strict, precizând însă că nu are ce să le reproşeze şefilor SRI şi SIE, George Maior, respectiv Teodor Meleşcanu.
"Conform legii, trebuie să existe o propunere din partea preşedintelui şi un vot în Parlament (pentru schimbarea şefilor serviciilor de informaţii - n.r.). Din punctul meu de vedere, am spus că nu discutăm aici de persoane, nu am nimic să-i reproşez nici domnului Meleşcanu, nici domnului Maior, ci vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM şi să fie siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Victor Ponta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu