CCR îl vrea pe premier simplu executant al deciziilor lui Băsescu.
Rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al preşedintelui României, arată Curtea Constituţională, potrivit Agerpres, în motivarea deciziei din 26 septembrie prin care a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 3, art. 18 şi art.19 din Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene (lege prin care Parlamentul decidea cine merge la Consiliul European, dacă premierul şi preşedintele nu se înţeleg - nr).
Conform Agerpres, în document judecătorii fac trimitere şi la decizia din 27 iunie prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic între Guvern şi preşedinte generat de participarea la Consiliul European.
Curtea arată că a statuat cu acel prilej că "în exercitarea atribuţiilor constituţionale, preşedintele participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului, atribuţie care poate fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.
Atunci, Curtea a reţinut, în esenţă, că regimul politic consacrat de Constituţie trebuie să fie calificat ca fiind unul semiprezidenţial şi că, potrivit art. 80 alin.(1) din Legea Fundamentală, preşedintele reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul.
"Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei, preşedintele fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat", se arată în document, conform Agerpres.
De asemenea, se arată că, în planul politicii externe primul-ministru are competenţa constituţională de a asigura realizarea politicii externe a ţării [art.102 alin.(1) din Constituţie], ceea ce înseamnă că în funcţie de orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este preşedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat.
"Prin urmare, Curtea a constatat că rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat. Curtea observă, cu acest prilej, că acest rol este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al preşedintelui României. Astfel, aşa cum s-a reţinut prin decizia anterior menţionată, nefiind o putere delegată, ci proprie preşedintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voinţă expres, de către acesta atunci când consideră necesar", subliniază CCR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu