Ministerul Apărării Naţionale va organiza o comisie care va analiza modul în care fosta conducere a instituţiei a acordat gradele militare. Astfel, gradele militare acordate pe nedrept urmează să fie retrase, a declarat, joi, ministrul de resort, Corneliu Dobriţoiu.
“Fenomenul este unul foarte amplu. Noi vom organiza o comisie de analiză a fiecărui caz în parte, în aşa fel încât la sfârşitul acestui proces de scurtă durată să adoptăm măsurile administrative şi legale necesare în scopul retragerii gradelor oferite în mod oneros şi redării demnităţii şi respectului pentru gradul militar“, a declarat ministrul Apărării, potrivit Mediafax.
Dobriţoiu menţionează că în cazul în care aceste grade au fost acordate unor cadre în rezervă, ele nu sunt mai puţin importante, iar avansarea de la soldat sau absolvent la gradul de colonel este una jignitoare pentru armată.
“De regulă, avansările cadrelor militare în rezervă se fac în urma unor activităţi de pregătire a rezervei, activităţi care se încheie cu unele aprecieri de serviciu. În baza acestor aprecieri oamenii se avansează în câte o treaptă, nu ca Făt-Frumos, Fiul Iepei, să crească într-o noapte cât alţii în zece ani. Fiecare grad are impactul lui emoţional şi valoarea lui simbolistică, ori în momentul în care cineva care nici nu a trecut prin armată, sau când a văzut armata a excclamat «Uite, mamă, trec soldaţii!», a ajuns de la soldat sau de la absolvent la gradul de colonel este mult prea mult, iar instituţia aceasta nu merită jignită în acest fel”, a afirmat Dobriţoiu.
Ministrul Apărării Naţionale s-a aflat la Galaţi, unde a participat la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor care fac parte din Elementul de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 1 Manevră.
Evenimentul a avut loc la sediul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei”, din Galaţi. La acţiune au luat parte, pe lângă cei 650 de militari şi cadre militare în activitate şi în rezervă, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi rude ale militarilor. La acţiune au participat 650 de cadre militare în activitate şi în rezervă, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi rude ale militarilor.
2 comentarii:
Vrem sa fie verificate toate gradele acordate in cei trei ani inclusiv la ANCMRR, fostilor militari care au acceptat sa vanda armata si statutul de fost mlitar prin sustinerea aberantei Legi a pensiilor!!!!!!!!Sau acestia nu va intereseaza ??????Iar se face treaba doar pe jumatate??
Vrem sa fie verificate toate gradele acordate in cei trei ani inclusiv la ANCMRR, fostilor militari care au acceptat sa vanda armata si statutul de fost mlitar prin sustinerea aberantei Legi a pensiilor!!!!!!!!Sau acestia nu va intereseaza ??????Iar se face treaba doar pe jumatate??
Trimiteți un comentariu