Premierul Victor Ponta a descris la postul public de televiziune scenariul unei noi crize, spunând că aceasta va presupune ca USL să câștige peste 50% din mandate la alegeri, Băsescu să refuze premierul și să fie din nou suspendat, țara rămânând cu un Guvern interimar.
"Amândoi suntem conştienţi - eventual vorbesc doar în numele meu, dar sper că şi în numele preşedintelui Băsescu - că după 9 decembrie cel mai rău lucru care se poate întâmpla pentru România este să intrăm într-o nouă criză. O nouă criză înseamnă aşa: noi luăm peste 50%, preşedintele refuză să nominalizeze premierul, noi ne apucăm să-l suspendăm... deci iarăşi este o nebunie generală. Ţara rămâne cu un guvern interimar, Guvernul USL, fără buget pe 2013 şi într-o nouă criză politică", a spus Ponta.
El a menționat că nimeni, nici măcar Traian Băsescu, nu își va permite să ignore decizia electoratuluiîn cazul în care USL va obține majoritatea în urma alegerilor parlamentare. De asemenea, nici partenerii instituţionali, respectiv Uniunea Europeană şi Statele Unite, nu vor încuraja o nouă criză politică.
"Ar fi un gest prea iresponsabil şi nu ar avea niciun susţinător în această idee", a spus Ponta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu