marți, 10 iulie 2012

PATRU MOTIVE PENTRU CARE TRAIAN BASESCU VA FI DEMIS!


Traian Băsescu nu se află la prima suspendare și nu este pus pentru prima dată faţă ȋn faţă cu demiterea. Ȋn 2007, aceleași măsuri au fost iniţiate, ȋnsă, poate și din cauza lipsei de eficacitate ȋn susţinerea până la capăt a acestor măsuri, referendumul a consfinţit rămânerea ȋn funcţie a lui Traian Băsescu.
Acum, la 5 ani distanţă, același personaj politic se află ȋn aceeași situaţie, ȋnsă lucrurile se prezintă cu totul altfel. 1. Eficacitate și rapiditate Ȋn primul rând, ca o privire de ansamblu, ȋn anul 2007 ȋntregul proces al suspendării a durat 67 de zile, cu o diferenţă majoră faţă de anul acesta, când nu au fost necesare decât 2 zile. Astfel, la ȋnceputul anului 2007, pe 12 februarie, era depusă solicitarea de suspendare a președintelui României. Abia după o săptămână era alcătuită comisia de anchetă ȋn acest sens, iar rezultatele au fost publicate pe 21 martie. Formularea avizului Curţii Constituţionale a durat până pe 5 aprilie și peste 2 săptămâni, pe 19 aprilie, a avut loc ședinţa camerelor reunite. Restul e istorie … 322 de parlamentari au votat suspendarea, iar peste o lună a fost organizat referendumul. Anul 2012 a adus ȋn prim-planul politicii românești aceleași demersuri, ȋnsă, de această dată, etapele au fost realizate cu o altă eficacitate. Astfel, joi, 5 iulie, a fost depusă solicitarea de suspendare, iar până la mijlocul zilei de vineri, CCR se pronunţase deja ȋn privinţa acestui aspect. Vineri după-amiază deputaţii și senatorii votaseră deja, astfel că tot demersul a durat semnificativ mai puţin decât cel similar din anul 2007. 2. Organizarea referendumului Legea prevede ca referendumul pentru demiterea președintelui să fie organizat ȋn maxim o lună după suspendarea din funcţie a șefului de stat. Ȋn anul 2007, iniţiatorii demersului au ales pentru organizarea referendumului data de 19 mai, adică ultima zi a termenului legal. Ȋn 2012, suspendarea a avut loc pe data de 6 iulie, iar referendumul va fi organizat pe data de 29 iulie, adică la circa 3 săptămâni după decizie. 3. Sondajele Ȋn anul 2007, Traian Băsescu se putea bucura de un sprijin al populaţiei mult mai puternic decât ȋn acest an. Trei dintre sondajele efectuate ȋn 2007 au prevestit rezultatele ȋnregistrate la referendum. Astfel, INSOMAR a realizat un sondaj ȋntre 25-29 aprilie pe un eșantion de 1.189 de persoane (marjă de eroare de +/- 2,8%), care arăta că 71% dintre respondenţi erau ȋmpotriva demiterii. O alta analiză realizată de CURS și CCSB ȋn perioada 7-11 mai 2007 pe un eșantion de 1.001 persoane (marjă de eroare de 3,1%) consfinţea 70% din participanţi ca fiind ȋmpotriva demiterii. Ȋn cele din urmă, INSOMAR și Metro Media Transilvania au arătat că 79,1 % dintr-un număr de 12.480 de persoane (marjă de eroare de 1%) se declară ȋmpotriva demiterii președintelui Traian Băsescu. Rezultatele oficiale ale referendumului din 2007 au fost de 24,75% ȋn favoarea demiterii și 74,48% ȋmpotrivă. Primul sondaj efectuat după suspendarea lui Traian Băsescu de anul acesta – IMAS – arată că se pregătește o proporţie de 80% prezenţă la vot, dintre care 64,3% dintre cetăţeni vor vota pentru demitere, 27,4 ȋmpotrivă, iar 8,3 % nu au știut sau nu au dorit să răspundă. Ȋn condiţiile ȋn care sondajul a fost efectuat pe un eșantion semnificativ la nivel naţional și marja de eroare este de +/- 3%, procentele înregistrate la începutul acestei luni sunt în mod evident defavorabile lui Traian Băsescu. “Eu cred că scorul poate fi chiar spre 70% (în favoarea demiterii preşedintelui, nr.), dar acestea sunt detalii de campanie“, a precizat Antonescu ȋntr-o declaraţie susţinută duminică. 4. Punctul de vedere al lui Traian Băsescu Ȋn anul 2007, sigur de susţinerea de care se bucura din partea populaţiei, Traian Băsescu nu a dorit să se prezinte ȋn faţa celor două Camere pentru a-și prezenta punctul de vedere ȋn ceea ce privește solicitarea de suspendare. Pe de altă parte, în acest an, Băsescu a profitat de fiecare ocazie pentru a se apăra și pentru a pune accentul pe faptul că este imposibilă coabitarea și pentru a da un caracter ilegal și neconstituţional demersurilor iniţiate de USL.

Niciun comentariu: