Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a respins marţi seară acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu cu privire la acţiunile Uniunii împotriva instituţiilor statului, punctând că şeful statului ori nu a fost bine informat cu privire la votul din Parlament, ori intenţionat a făcut o confuzie.
"Domnul preşedinte Băsescu cred că nu a fost foarte corect informat, cu toate că avea de unde să se informeze. De aceea, eu trebuie să resping categoric, în numele meu şi al UDMR, - sigur, nu-mi permit să vorbesc în numele altora -, această aluzie sau acuzaţie, mai bine zis, că noi am fi dus un atac împotriva instituţiilor fundamentale. Şi am şi câteva argumente. Colegii noştri la Senat nu au participat la vot, au fost prezenţi în sală, dar nu au participat la vot în momentul în care a fost supus la vot schimbarea domnului preşedinte Blaga", a declarat Kelemen, pentru AGERPRES.
El a precizat că nici în plenul reunit al Parlamentului UDMR nu a votat pentru schimbarea Avocatului Poporului, ci s-au abţinut, pentru că au considerat că motivele solicitării nu erau bine fundamentate.
"Abţinerea nu înseamnă 'pentru' în niciun caz şi în niciun Parlament. (...) Aş vrea să-l liniştesc pe preşedintele Republicii că ţinta, în ceea ce mă priveşte este o ţintă falsă", a adăugat Kelemen.
Preşedintele UDMR a mai spus că parlamentarii Uniunii se vor abţine şi de la votul din plenul Parlamentului privind revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
"Aşa cum am mai spus, nici nu am accepta nicio revocare a judecătorilor de la Curtea Constituţională. Sigur, domnul preşedinte ori nu ştie acest lucru, nu ştia exact cum am votat noi sau cum nu am votat, ori intenţionat a făcut această confuzie. Eu resping categoric această acuzaţie fiindcă nu este o acuzaţie corectă şi cinstită, care să poată fi argumentată", a mai precizat Kelemen.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi seară, premierului Victor Ponta, copreşedinţilor Uniunii Social Liberale şi preşedinţilor UDMR şi UNPR să înceteze acţiunile împotriva instituţiilor statului român.
"Privind la evenimentele care s-au desfăşurat în ultimele săptămâni şi au culminat cu acţiunile de astăzi din Parlamentul României, cer primului-ministru Victor Ponta, copreşedintelui USL Crin Antonescu şi copreşedintelui USL Daniel Constantin, precum şi domnului preşedinte UNPR, Gabriel Oprea, şi preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, să înceteze imediat, ei şi partidele lor, acţiunile împotriva instituţiilor statului român", a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu