luni, 18 iulie 2011

TAS A DECIS:POLI IN LIGA A 2-a!

Oficial: POLI in Liga a 2-a!

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins memoriile înaintate de Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, care astfel vor evolua din sezonul viitor în Liga II. Cluburile au fost deja anunţate de decizia TAS de către LPF.
Vicecampioana FC Timişoara, care de curând a revenit la numele Poli Timişoara, nu a primit licenţa pentru a evolua în sezonul 2011/2012 al primului eşalon fotbalistic, în aceeaşi situaţie fiind şi gruparea Gloria Bistriţa (locul 14 în Liga I), dar şi FC Bihor, care a obţinut pe teren promovarea din Liga a II-a, anunţă Renaşterea Bănăţeană. 
Cele trei cluburi primiseră licenţa din partea comisiei de primă instanţă a FRF, dar directorul de licenţiere a FRF, Viorel Duru, a contestat această decizie şi apelul său a fost admis. Apoi, FC Timişoara, Gloria şi FC Bihor s-au adresat TAS, iar instanţa de la Lausanne a audiat părţile, în regim de urgenţă, la 13 şi 14 iulie.
Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi, iar Gloria Bistriţa pentru datorii la buget. FC Bihor nu a primit licenţa pentru datorii către angajaţi şi către bugetul de stat.
Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa au retrogradat astfel în Liga a II-a, locul lor fiind luat de Sportul Studenţesc, retrogradată sportiv, dar care îşi menţine poziţia în primul eşalon, şi de CS Mioveni, locul trei în Seria a II-a a Ligii a doua, iar FC Bihor nu are dreptul de a promova, fiind înlocuită de Voinţa Sibiu, locul 4 în Seria a II-a, câştigătoarea unui meci de baraj cu Săgeata Năvodari, locul 3 în Seria I a ligii secunde.
La primirea acestei veşti, Dusan Uhrin (antrenor Poli Timişoara) a declarat următoarele pentru Gazeta Sporturilor: “Este foarte trist. Nici nu ştiu ce să spun mai mult în aceste momente. Am sperat pînă în ultima clipă că vom juca în prima ligă. Ramîne de văzut ce se va întîmpla de acum înainte. Trebuie să mă întîlnesc cu domnul Iancu în zilele următoare să vedem ce avem de făcut de acum înainte.” Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu: