joi, 28 iulie 2011

CREDIT SUISSE:DACA USA INTRA IN INCAPACITATE DE PLATA,ACTIUNILE VOR SCADEA CU 30% SI ECONOMIA CU 5%!

Credit Suisse: Dacă Statele Unite intră în incapacitate de plată, acţiunile vor scădea cu 30% şi economia cu 5%

Credit Suisse: Dacă Statele Unite intră în incapacitate de plată, acţiunile vor scădea cu 30% şi economia cu 5%
In cazul foarte putin probabil ca Statele Unite vor intra in incapacitate de plata, economia americana va scadea cu 5%, iar actiunile cu aproape o treime, potrivit analistilor de la Credit Suisse, citati de CNBC.com.

Desi Andrew Garthwaite, seful departamentului de strategie globala din cadrul Credit Suisse,  vede o probabilitate de 50% pentru o retrogradare a ratingului Statelor Unite din partea principalelor agentii de rating, ramane increzator ca un astfel de rezultat nu va conduce spre un dezastru.

“Noi credem ca este o probabilitate de 50% pentru o retrogradare a ratingului datoriilor Statelor Unite. Aceasta s-ar putea intampla chiar daca plafonul de datorii este ridicat”, a precizat Garthwaite, intr-o nota de analiza.

Analistii de la Credit Suisse se indoiesc totusi ca o retrogradare a ratingului SUA ar avea un efect foarte mare, deoarece multe fonduri care investesc in principal in certificate de trezorerie americane nu au limitari in functie de ratingul de credit, iar bancile central vor pastra probabil la zero riscul asociat datoriilor Statelor Unite.

Daca insa democratii si republicanii nu ajung la nici o intelegere, dar SUA nu intra in incapacitate de plata, Garthwaite estimeaza ca va urma o perioada slaba pentru economie si actiuni.

“Asa cum economistii nostri indica, fiecare luna in care plafonul datoriilor nu este ridicat ar putea taia usor 0,5-1% din PIB”, a mentionat analistul—sef de la Credit Suisse.

In acest caz, pietele de actiuni ar scadea cu 10-15%, fortand Congresul sa gaseasca o solutie, iar randamentele obligatiunilor ar scadea la 2,75%.  Daca asa vor sta lucrurile, investitorii ar trebui sa se indrepte spre actiuni defensive si sa iasa de pe dolarul american, considera Garthwaite.

Totusi, cel mai rau scenariu ramane cel al unui default al Statelor Unite.

“Acesta este foarte putin probabil, dar daca totusi se intampla, PIB-ul ar putea scadea cu 5%, iar actiunile cu 30%”, a spus Andrew Garthwaite, citat de CNBC.com.

Intr-o astfel de situatie, analistul considera ca singurul loc in care investitorii se pot “ascunde” este in actiunile unor companii care ofera dividend mari. 

In conditiile in care masuri de austeritate vor avea loc indiferent de rezultatul negocierilor de la Washington, analistii de la Credit Suisse sunt ingrijorati de efectele pe care acestea le vor avea asupra cresterii economice.

“Ingrijorarea noastra principala este ca, potrivit estimarilor FMI, masurile de austeritate din Statele Unite vor fi echivalentul a aproape 2,5% din PIB anul viitor”, a precizat Garthwaite. Echipa de economist a Credit Suisse estimeaza totusi ca cea mai mare parte a masurilor estimate de FMI nu vor avea avea loc si doar 0,5% din cresterea PIB se va pierde in final.

Daca pana pe 2 august, politicienii americani nu vor cadea de acord pentru a creste plafonul de indatorare, de 14.300 miliarde de dolari, atins in mai, Trezoreria SUA nu va mai putea sa-si onoreze angajamentele, echivalentul intrarii in default. 

Niciun comentariu: