joi, 7 iulie 2011

NETANYAHU SI BOC,DESPRE PALESTINA SI BRANZA DE VACI!

Prima vizită a unui premier israelian după 20 de ani
Netanyahu şi Boc, despre Palestina şi brânza de vaci

"Am avut un schimb de opinii şi în ceea ce priveşte perspectivele evoluţiilor din regiunea Orientul Mijlociu. În sprijinul poziţiei constante pe care România a avut-o întotdeauna în problema procesului de pace în Orientul Mijlociu, am reafirmat susţinerea ţării noastre potrivit căreia soluţia negociată între părţi, fără soluţii unilaterale, este singura de natură să asigure baze reale şi solide pentru pace durabilă. Am subliniat necesitatea reluării cât mai curând posibil a negocierilor directe între părţi", a spus premierul Emil Boc, citat de Mediafax.ro.
El a amintit că între România şi Israel există o tradiţie lungă de colaborare politico-economică foarte bună.
Netanyahu: Romania, model de democratie pentru tarile arabe
La rândul său, premierul israelian a arătat că este important ca "democraţia să fie instaurată" în Orientul Mijlociu.
"Există multe obstacole în regiune, multe provocări, Iran, Hezbollah. Am discutat despre situaţia care a apărut în regiune, despre pace şi posibilitatea de a menţine pacea. Este important să se instaureze democraţia şi credem că este important ca să fie întrebată România. Sperăm cu toţii ca această primăvară arabă să meargă spre democraţie, iar în România ştiu că aveţi destule probleme, dar succesul, libertatea nu au venit fără a plăti un anumit preţ. Un fel de viaţă superior nu poate veni fără libertate, iar popoarele din Orientul Mijlociu se uită la voi unde eraţi şi unde aţi ajuns, şi cred că puteţi fi un model pentru relaţiile pe care le avem în Orientul Mijlociu, pentru o cale demnă de urmat", a spus Natanyahu în conferinţa de presă susţinută împreună cu premierul Emil Boc.
Netanyahu se află în vizită la Bucureşti, intr-o "vizita rara", dupa cum scrie Jerusalem Post, la invitaţia omologului român. Aceasta este prima vizită a unui şef al Guvernului israelian din ultimii 20 de ani. Urmeaza vizite in Bulgaria, Ungaria, Polonia, care alaturi de Romania sunt considerate printre cei mai mari aliati ai Israelului in Europa, dupa cum scrie Jerusalem Post.
Israelienii aşteaptă brânza de vaci din România
Premierul israelian a spus în cadrul declaraţiei de presă comune cu Emil Boc că au discutat şi despre brânza de vaci, un produs a cărui scumpire a afectat consumatorii din ţara sa, Benjamin Netanyahu adăugând că îşi doreşte ca producătorii români să intre pe piaţa din Israel, relatează Realitatea.net, citand NewsIn.
"Am vorbit de asemenea despre brânza de vaci ("cottage cheese", n.r.)", a spus Netanyahu, afirmaţia acestuia fiind primită cu un zâmbet din partea premierului. Netanyahu le-a explicat apoi jurnaliştilor de ce a abordat acest subiect.
"Dacă aţi fi fost în Israel în ultimele săptămâni aţi fi văzut că o mare parte a populaţiei a fost preocupată de acest subiect, brânza de vaci şi de preţul acesteia. Şi unul din motivele pentru care preţurile sunt sus este şi pentru că nu există destulă competiţie printre companiile producătoare de lapte, şi nici printre alte ramuri ale industriei alimentare", a afirmat acesta.
În concluzie, a spus omologul lui Boc, produsele româneşti ar fi binevenite pe piaţa ţării sale. "Noi avem puţin spaţiu, voi aveţi mult, noi avem puţină apă, voi aveţi multă apă. Credem că israelienii, consumatorii din Israel, ar beneficia de pe urma unei competiţii mai mari şi suntem doritori să cooperăm pe domeniul agriculturii, spre avantajul dvs, dar şi spre avantajul nostru. Competiţia aduce preţuri mai mici şi servicii mai bune. Şi vom discuta şi pe acest domeniu...România e la o distanţă de două ore şi vrem să încurajăm producătorii români să-şi aducă produsele pe piaţa israeliană", a spus Netanyahu.
Romania susţine Israelul-negocieri, nu o soluţie unilaterala a palestinienilor
Campania iniţiată de Israel urmăreşte să prevină recunoaşterea unui stat palestinian în graniţele din 1967 de către Adunarea Generală a ONU, care se va întruni în septembrie. Sunt necesare două treimi din cele 192 de state membre. Până acum, peste 100 de state au recunoscut statul palestinian. Oricum, votul nu poate avea loc decât la cererea Consiliului de Securitate, unde SUA îşi poate folosi dreptul de veto. Diplomaţii israelieni arată că Israelul încearcă să obţină "o minoritate critică" de 60 de voturi împotriva creării unui stat palestinian, scrie „Jerusalem Post".
Documente confidenţiale ale diplomaţiei de la Ierusalim, citate de presa israeliană pe 10 iunie, arată că România este printre ţările cu o poziţie neclară în privinţa unui stat palestinian. România, alături de membrele fostului bloc estic (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria), a recunoscut statul palestinian încă din 1988. Urmează apoi ţările care tind să susţină automat partea palestiniană şi care vor susţine probabil recunoaşterea (Suedia, Irlanda, Belgia sau Portugalia).
Pentru aceasta, arată documentele, diplomaţii trebuie să obţină sprijinul comunităţilor evreieşti locale din ţările unde sunt acreditaţi, să publice articole de presă cu argumente împotriva recunoaşterii statului palestinian şi chiar să ceară vizite din partea înalţilor oficiali israelieni în cazul în care consideră că acestea ar susţine campania.
"Prin continuarea acestui proces la ONU, palestinienii încearcă să-şi atingă scopurile în alt mod decât prin negocieri cu Israelul, ceea ce încalcă principiul potrivit căruia singura modalitate de rezolvare a conflictului este cea a negocierilor bilaterale", arata documentele diplomatiei israeliene citate mai sus.
Vorbind în faţa Congresului american, în urmă cu doar două săptămâni, premierul israelian a respins categoric revenirea la frontierele din 1967, care ar fi imposibil de apărat. "Încercarea palestiniană de a impune un acord prin intermediul Naţiunilor Unite nu va aduce pacea. Va trebui ca toţi cei care-şi doresc sfârşitul acestui conflict să se opună cu putere unui asemenea acord", a spus Netanyahu.

Niciun comentariu: