Preşedintele CJ Harghita: Băsescu lansează teme care nu au legătură cu viața românilor
Președintele Consiliului Județean Harghita Borboly Csaba arată, într-o postare făcută pe blogul personal, că în decursul unei singure luni președintele Traian Băsescu a lansat trei teme care nu au nicio legătură cu viața românilor de zi cu zi.
"Nu este de mirare, dacă cineva nu mai suportă şi nu este de mirare, dacă se fac declaraţii, care în condiţii normale nu ar fi făcute. Astfel, consider că opinia domnului preşedinte Băsescu despre regele Mihai, sau declaraţia privind ordinul vestit de traversare a râului Prut, dat de Antonescu, trebuie analizate în acest context. Şi noi, maghiarii din Transilvania am putea aminti justificarea Dictatului din Viena, caracterul de compromis al acestuia, sau echitabilitatea Tratatului de la Trianon, însă cred că nu este momentul să discutăm aceste probleme.
În decursul unei singure luni, domnul preşedinte Băsescu a reuşit să atragă atenţia publicului prin trei teme, care deşi creează situaţii captivante, sentimente încordate, nu au nici o legătură cu viaţa de zi ci zi a oamenilor.
Trăim vremuri, când nu este nevoie de crearea de tensiuni nici de către politicieni, nici de alte persoane. Omul, indiferent de poziţia, funcţia ocupată, să întrepătrundă tot cei îi stă în putinţă pentru a îmbunătăţii viaţa de zi cu zi a oamenilor, şi după aceea să se ducă acasă, sau să bea un pahar de vin cu prieteni. Acolo poate discuta despre toate resentimentele legate de războaiele mondiale, însă acest lucru trebuie să facă parte din viaţa privată – cu cât funcţia deţinută este mai importantă, cu atât mai mult", arată Borboly Csaba.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu