Udrea şi Oprescu au încheiat „protocolul de pace” cu ONG-urile pentru scandaloasele demolări din centrul Capitalei
Prima întâlnire a autorităţilor locale şi centrale cu reprezentanţii opiniei publice, pe controversatele lucrări la viitorul bulevard Uranus, a avut loc astăzi şi a ţinut trei ore.
La finalul discuţiilor cu uşile închise, contestatarii demolărilor au declarat că sunt convinşi de necesitatea noii artere care a presupus distrugerea mai multor clădiri de patrimoniu.„Discuţiile au avut o finalitate foarte bună şi credem că proiectul Berzei-Buzeşti are un rol important”, a declarat Şerba Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.
De asemenea, Mircea Toma, membru al ONG-ului „Active Watch” şi reprezentant al „Platformei pentru Bucureşti”, a precizat că Hala Matache, unul dintre imobilele istorice care stau în calea Bulevardului Uranus, va trebui protejată pe timpul lucrărilor.
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale, care a avut rol de mediator, a explicat că şoseaua ce va lega Piaţa Victoriei de Parlament va prelua traficul de pe Calea Victoriei, pentru ca în viitor această arteră istorică să poată fi declarată zonă pietonală.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a ţinut să se minuneze de caracterul civilizat al dialogului şi să promită salvarea Halei Matache, fie prin reconstrucţie, fie prin mutarea cu 10 metri în spatele locului ocupat de construcţie de acum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu