21 IULIE 2011.LIDERII STATELOR DIN ZONA EURO SUNT CONVOCATI DE PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN LA UN SUMMIT EXTRAORDINAR:EUROPA -3 ANI DE CRIZA!

Europa – 3 ani de criză. Episodul II. Faza dobânzilor insuportabile. Austeritatea blochează reluarea creşterii

21 iulie 2011. Liderii statelor din zona euro sunt convocaţi de preşedintele Consiliului European la un summit extraordinar. Ordinea de zi: criza datoriilor şi un al doilea plan de salvare pentru Grecia. Ingrijorare justificată: planul de austeritate al Italiei nu a ajuns încă la implementare, iar Portugalia abia respiră. Cursdeguvernare.ro schiţează povestea simplă şi grea a crizei pe care Europa o străbate pas cu pas încercând să evite colapsul unor state membre şi să iasă la mal cu cât mai puţine prejudicii.

Problemele economico-financiare şi propagarea lor

State mari din UE, precum Germania, Marea Britanie şi Spania au lansat programe masive destinate să reducă cheltuielile publice, ceea ce a diminuat cererea de produse şi servicii şi a sugrumat statele mai mici, cu o competitivitate precară şi un sector public supradimensionat, precum Grecia.
Irlanda, „tigrul celtic”, a fost afectată puternic de furtuna financiară pornită de pe Wall Street în septembrie 2008. Pentru a preveni prăbuşirea sistemului bancar, Guvernul de la Dublin a garantat toate depozitele pentru persoane fizice şi firme şi, practic, a naţionalizat principalele bănci comerciale ale ţării. Paradoxal, în timp ce economia îşi revenea din recesiune, agenţiile de rating au declasat ţara pe considerente date de percepţia pieţelor financiare.
Odată atrasă atenţia asupra datoriilor suverane şi a capacităţii reduse de rambursare, a luat amploare “sportul” pariurilor pe default, pe intrarea în incapacitate de plată prin intermediul aşa numitelor CDS (credit default swap). Instrumente ce aveau iniţial rolul de asigurare împotriva riscurilor de neplată, dar care s-au extins extrem de mult în ultimul deceniu. Până la a nu mai fi necesară deţinerea unor obligaţiuni ale statului cu risc de neplată pentru a încheia un contract de risc.
Datoriile de ordinul PIB ale unor state, mult peste limita de 60% recomandată prin criteriile de la Maastricht puteau fi gestionate doar la rate modice ale dobânzilor, de 2-3%. Odată cu intrarea pe zona de 5-6%, cu accente exagerate de 10% şi chiar 20% în cazul Greciei, datoriile au devenit, practic, imposibil de rostogolit. Contractarea de noi credite pentru acoperirea celor vechi, o practică mai veche, devenind extrem de dificilă la o dobândă cât de cât rezonabilă.

PIB-uri si datorii

Lucrurile sunt extrem de complicate de încrengătura de interese de afaceri. Deţinerile încrucişate la bănci greceşti, portugheze şi spaniole ar afecta bănci din Franţa, Germania sau Olanda. Băncile europene care susţin datoria Italiei s-au asigurat pentru situaţia de insolvenţă CDS – uri în special la bănci americane. Dacă Italia ar intra în insolvenţă, băncile americane ar trebui să plătească sume uriaşe.
O analiză Erste Group arată că datoria publică cumulată a cinci ţări UE din regiunea Europei Centrale (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România) este similară cu datoria publică a Greciei, mai puţin de jumătate din cea a Spaniei şi numai a cincea parte din cea a Italiei.
Estimată la circa 1.800 miliarde euro, la rândul ei, datoria Italiei reprezintă o pătrime din cea a Japoniei ( cifrată la 200% din PIB, dar finanţată majoritar din surse interne, la dobânzi foarte scăzute) şi doar a şasea parte din cea a SUA. Americanii au atins limita de deficit fixată prin lege la circa 14.300 miliarde euro şi vor trebui să găsească o soluţie până pe 2 august anul curent.
Nivelul relativ scăzut al datoriei publice actuale şi al deficitelor bugetare din ţările UE foste comuniste în comparaţie cu cele din zona euro va face ca necesarul de împrumuturi pentru Cehia, Slovacia şi România să fie destul de redus, cu volume ale datoriei de 4-5% din PIB, care necesită refinanţare”. Polonia şi Ungaria vor trebui să refinanţeze volume mai mari de titluri de stat ajunse la scadenţă, reprezentând aproximativ 8-10% din PIB.

Austeritatea – costurile acestei soluţii ieftine

Proteste in Grecia la adoptarea planului de austeritate

Un apeste alta, datoriile vor trebui plătite, atât din încasări sporite rezultate pe baza creşterii economice, cât şi prin cheltuieli bugetare reduse prin beneficii sociale diminuate. Muncă mai multă pe bani mai puţini pare să fie reţeta administrată unei populaţii culpabilizate a fi consumat prea mult faţă de producţia realizată.
“Reducerile drastice de cheltuieli publice – văzute drept soluţia salvatoare în mai multe capitale europene, de la Dublin, Londra, Berlin sau Madrid etc până la Bucureşti – vor reprezenta “un dezastru” pentru Europa” – spune Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru Economie
Imunitatea capitalurilor financiare private la asumarea pierderilor, la fel ca la orice afacere din producţie sau servicii cu risc de faliment a iritat spiritele. Ca să nu mai vorbim de diminuarea calităţii serviciilor sociale de bază, sănătate, învăţământ, protecţie socială etc.
Doar că ceea ce observă un laureat al premiului Nobel, ţine de legea elementară a cererii şi ofertei. Dacă cerere crescută nu e, nici ofertă crescută prin producţie mai mare nu are cum să fie. Din această dilemă pot ieşi economii foarte competitive, precum cea germană, capabile să se bată şi să exporte. Iar asta în condiţiile rigide impuse de etalonul euro.