După ce a ratat intrarea în Legislativ la alegerile parlamentare din 9 decembrie, UDMR-istul Gyorgy Frunda,care în prezent este consilierul onorific voluntar al premierului Victor Ponta, vrea să îşi ia la revedere de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pe banii Senatului. Frunda a depus o cerere de decontare a unei deplasări la APCE motivând că a fost membru al acestui for din anul 1993 şi vrea să îşi ia rămas bun de la cei cu care a colaborat pentru atâta timp, urmând să obţină şi o distincţie pentru întreaga activitate.
Biroul Permanent al Senatului a analizat astăzi trei proiecte pentru delegaţii în străinătate: o delegaţie la sesiunea ordinară a APCE la Strasbourg, compusă din senatorii Viorel-Riceard Badea, Traian Igaş şi Gyorgy Frunda, o delegaţie a Senatului la Manilla, la lucrări dedicate combaterii corupţiei şi una a lui Mircea Geoană, la Washington. Dintre acestea, doar deplasarea la APCE a fost aprobată, costul total al deplasării fiind suportat din bugetul Senatului, acesta ajungând la aproximativ 33.893 lei. Celelalte două au fost respinse pe motiv că deplasarea lui Geoană este considerată prea costisitoare, în timp ce Ministerul de Externe a transmis că o deplasarea la Manilla nu poate fi făcută în condiţii de siguranţă, date fiind tensiunile din zonă.
În 2012 senatorul UDMR Gyorgy Frunda a reuşit performanţa de a fi cel mai “scump” senator, cheltuind, potrivit ZiuaNews, din ianuarie până în august circa 193.675 le lei. Suma include indemnizaţia (brut), diurna în teritoriu şi/sau în Capitală, cazarea în Bucureşti sau în teritoriu, transportul în ţară, cheltuielile de telefonie mobilă şi cheltuielile pentru călătoriile în străinătate.
Pentru UDMR-işti, orice este mai prejos decât un hotel de 5 stele este echivalent cu statul la cort
Liderii UDMR au fost până în prezent cei mai vocali dintre aleşii nemulţumiţi de reducerea cheltuielilor de cazare, transmiţându-le celor îngrijoraţi de situaţia lor locativă să îşi caute o altă preocupare. În noiembrie, când preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat reducerea cu 60% a sumelor alocate pentru cazare şi a blocat licitaţiile pentru serviciile hoteliere, UDMR-iştii Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely au organizat o conferinţă de presă în care au combătut propunerea lui Valeriu Zgonea. Borbely a comentat la respectiva conferinţă că nu mai este mult până când aleşii din provincie vor fi trimişi “să stea la corturi“.
Pentru a înţelege reacţia dură a UDMR-iştilor, Ghimpele a solicitat Secretariatului Camerei Deputaţilor un raport privind cheltuielile de cazare ale deputatului Laszlo Borbely pe durata mandatului în curs. Din răspunsul Camerei Deputaţilor, am aflat cu surprindere că din cheltuielile de cazare ale unui singur UDMR-ist, Parlamentul putea achiziţiona un apartament. În cei patru ani de mandat (2008-2012), cazarea lui Borbely i-a costat pe români aproximativ 3 miliarde de lei vechi.
Frunda se plimbă liniştit, senatorii şi deputaţii caută soluţii
În timp ce Gyorgy Frunda şi Traian Igaş se pregătesc pentru călătoria pe banii Senatului la Strasbourg, senatorii şi deputaţii caută soluţii pentru a se încadra în bugetul alocat pentru 2013, care va fi acelaşi ca anul trecut, deşi numărul aleşilor a crescut considerabil.
În acest sens, Crin Antonescu, preşedintele Senatului României, a anunţat astăzi una dintre soluţiile pentru reducerea bugetului la Senat, pensionarea persoanelor care “sunt în cumul cu pensie sau pentru cei care sunt la vârsta pensionării”. Aproximativ 36 de persoane din administraţia Senatului care au ajuns la vârsta pensionării sau care sunt angajate cu cumul de pensie vor fi astfel eliberate din funcţie.
O altă măsură privint reducerea cheltuielilor din Parlament este diminuarea sumelor alocate fiecărui senator şi deputat pentru cazare, la mai puţin de jumătate în 2013 faţă de 2012. Acesta este motivul pentru care aleşii au iniţiat negocieri cu reprezentanţii mai multor hoteluri, demnitarii fiind dispuşi, pentru costuri mai mici, să renunţe la numeroase facilităţi: mic dejun inclus, cablu tv, internet wireless, servicii de curăţătorie, acces la piscină, sala de fitness sau spa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu