duminică, 6 ianuarie 2013

FOSTUL DEMOCRAT-LIBERAL CRISTIAN PREDA IL ACUZA PE VICTOR PONTA IN PROBLEMA INS!


Democrat-liberalul Cristian Preda a scris, sâmbătă, pe blogul său, că premierul Victor Ponta l-a demis pe șeful INS deoarece nu i-a iertat poziționarea sa de la referendum, atunci când a refuzat să “facă jocul politic al USL”.
Premierul Ponta l-a demis pe V.Voineagu, șeful Institutului Național de Statistică, fiindcă diferențele dintre estimările referitoare la PIB au fost mai mari decât se aștepta dottore. Nici Voineagu, nici ceilalţi membri ai INS nu au vreo vină. Specialiștii instituției au explicat: procedurile folosite în toate statele UE impun un calcul eșalonat pe 21 de luni, cu pași intermediari la 70 de zile și la 9 luni, cu date diferite, în funcție de resursele disponibile”, spune fostul prim-vicepreședinte al PDL. Cristian Preda îi încurajează pe membrii lumii profesionale a statisticienilor să intervină public, pentru a împiedica abuzurile șefului Guvernului. “Peste tot se fac ajustări. Fiindcă statistica nu e profeție. Premierul procedează abuziv. Probabil nu l-a iertat pe Voineagu, cel care, în august trecut, nu a abdicat de la demnitatea profesiei de statistician, pentru a face jocul politic dorit de USL. Era vorba, după referendum, despre modificarea, pe baza datelor parțiale de la recensământ, a listelor electorale, pentru ca prezența de 46% să fie declarată mai mare de 50%. Sper ca lumea profesională a statisticienilor să intervină public, fiindcă lupta cu știința a domnului Ponta pare să nu aibă sfârșit”, notează europarlamentarul. Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri seara, că președintele Institutului Național de Statistică, Vergil Voineagu, a fost demis ca urmare a greșelii făcute de institut pe tema Produsului Intern Brut al anului 2011.

Niciun comentariu: