marți, 15 ianuarie 2013

LENUTA DI'PLESCOI VREA SEFIA PD-L!


Sâmbătă seara, presei i s-a livrat o intoxicare: Cristian Diaconescu candidat al PDL la Preşedinţie. Intoxicarea a venit din zona PDL şi a avut drept scop deschiderea unei uşi pentru Elena Udrea.
De la „subiect închis” la omul care „aduce voturi” Miercuri, 9 ianuarie, seara, la B1TV. Elena Udrea este întrebată dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al PDL. Răspunsul este unul categoric: „Nu. Nu, ca să vă răspund şi să încheiem subiectul. Nu. Nu candidez la preşedinţia partidului. Dacă vrem să oprim această fierbere, există dorinţa de a se ţine Convenţia şi de a avea posibilitatea de a opta pentru o echipă. Poate fi tot a domnului Blaga, nu trebuie neapărat schimbat Blaga”. Duminică, 13 ianuarie, la RoTV. Elena Udrea este întrebată dacă se va înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PDL. Răspunsul sună astfel: „Îmi doresc să fiu în conducerea PDL. Dar conducerea acestui partid trebuie să fie formată dintr-o echipă puternică şi din oameni credibili care adună voturi”. Distanţa dintre cele două declaraţii este de doar 4 zile, dar, ca nuanţă, distanţa este uriaşă. De la un „nu” explicit şi de la „închiderea subiectului”, Elena Udrea, în premieră, elimină „nu”-ul din declaraţiile ei şi, chiar dacă nu spune un „da” răspicat, spune un „da” indirect, mai ales prin expresia „oameni care adună voturi”, ştiut fiind faptul că ea se laudă că a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare (chiar dacă a ocupat locul 2 în colegiu – n.a.). Prin declaraţia dată la RoTV (post care o mediatizează intens pe Elena Udrea în ultimul timp), nu mai există nici un echivoc. Udrea va candida la preşedinţia PDL. Şi ca să fie şi mai convingătoare, a lansat şi un atac la Vasile Blaga pe propriul blog: „Am spus de cate ori am avut ocazia, dar insuficient, ca ministerul pe care l-am condus a avut al optulea buget dintre cele 15 ministere din guvern. In plus era in fiecare an mai mic decat fusese pe vremea lui Vasile Blaga, in 2009. Chiar asa, isi mai aduce cineva aminte ca inaintea mea MDRT a fost condus de Vasile Blaga”. O afirmaţie care are o ţintă precisă: credibilitatea lui Vasile Blaga. În traducere, Vasile Blaga nu se (mai) califică pentru şefia PDL. Şi nu trebuie omisă şi o altă informaţie, trecută uşor cu vederea de presă. Pe 5 ianuarie a fost dat publicităţii un sondaj al CSOP (institut de casă al PDL), iar una dintre concluzii a fost: „Fostul Ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, este printre puţinii lideri ai PDL aflaţi pe un trend ascendent, cu 13% şi cu un avans de două procente faţă de luna noiembrie”. (Că CSOP lucrează doar la „comandă” se ştie, fiind singurul institut care chiar înainte de alegeri dădea USL la 47-48% şi ARD la 23-25% - n.a.) Intoxicarea de presă „Diaconescu candidat PDL”, „pârtie” pentru Udrea Pentru ca Elena Udrea să-şi anunţe (fie şi indirect) intenţiile de a candida la şefia PDL, era nevoie de un „şoc” care să zdruncine tabăra aflată acum la conducere şi să o aşeze în „poll position”. Şi „şocul” a apărut sâmbătă 12 ianuarie printr-o intoxicare de presă de zile mari. Concret, sâmbătă în jurul orei 17.21 (deci într-o zi şi la o oră când verificarea informaţiilor este cvasi-imposibilă) i se serveşte agenţiei NewsIn următoarea ştire: Cristian Diaconescu ar fi agreat de Băsescu şi o parte din PDL pentru a fi prezidenţiabil. Ştirea suna astfel: „Surse din PDL au declarat că viitorul candidat la preşedinţie agreat de Traian Băsescu este chiar consilierul sau, Cristian Diaconescu, care ar urma să ocupe şi un viitor loc de lider, fie al PDL, fie al unei grupări a forţelor de dreapta. În acest fel, Traian Băsescu încearcă să se pună de acord cu gruparea Blaga, care l-ar agrea pe Diaconescu, în dauna aripii Udrea-Falcă...”. De ce avea nevoie Elena Udrea de această „ştire” (livrată presei chiar din zona ei de influenţă) este uşor de explicat: pentru a acuza concurenţa din partid (gruparea Blaga) că aduce iarăşi un „stranier” să decidă. Este ştiut faptul că „experienţa” MRU locomotivă la PDL a fost un fiasco, iar Udrea a criticat şi critică şi acum soluţia de împrumut. Dacă MRU a fost implantat de Traian Băsescu – deci „şeful nu poate fi atacat”, o eventuală implantare a lui Diaconescu de către Blaga poate fi atacată. Şi aşa a şi fost. Tot duminică seara la RoTV, Udrea a spus, referindu-se la ştirea „bombă”: „O speculaţie de presă, un joc de presă. Aţi găsit un candidat al dreptei cu un om de stânga”. Practic, aici Udrea acuză presa, dar cu bătaie la „susţinătorii” lui Diaconescu, adică Vasile Blaga şi susţinătorii săi. Reacţie întârziată a lui Diaconescu Deloc surprinzător, Cristian Diaconescu a reacţionat la informaţia care îl privea cu o întârziere de 45 de ore. Abia luni după ora 14.00 a declarat pentru Mediafax: „Referitor la o serie de afirmaţii apărute recent în presă, fac precizarea că nu a existat absolut nicio discuţie cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu, sau vreun partid al alianţei ARD, în legătură cu o posibilă participare a mea într-o cursă prezidenţială. Îmi voi continua activitatea în Administraţia Prezidenţială”. De ce a aşteptat atât Diaconescu? Pentru ca intoxicarea de presă să producă efecte şi pentru ca Elena Udrea să se „lanseze” în bătălia pentru şefia PDL. Ceea ce confirmă ipoteza că totul a fost o „lucrătură” a grupării Udrea, făcută cu „binecuvântarea” Palatului Cotroceni. Blaga, în defensivă Şi Vasile Blaga a reacţionat, dar prin ceea ce a spus s-a observat că se află în defensivă. El a afirmat că de a doua zi de când Traian Băsescu a depus jurământul ca preşedinte „în partid se discută de candidatul la prezidenţiale”, dar a menţionat că „nume încă nu există”. Tot Blaga a mai precizat că prezidenţiabilul trebuie să fie din interiorul PDL.

Niciun comentariu: