FMI cere noua Lege a Sănătății. Jeffry Franks: Nu se mai poate lucra în forma actuală
Fondul Monetar Internațional nu renunță la noua Lege a Sănătății, pe care o așteaptă în acest an de la guvernul României. Șeful misiunii FMI în țara noastră a dat asigurări furnizorilor de produse medicale, cu care a avut o discuție, că nu va accepta ”trageri de timp”.
Schimbarea, în cel mai scurt timp posibil
La plângerea reprezentanților pacienților, care susțin că sunt inegalități mari în repartizarea fondurilor între județe, Franks a precizat că tocmai acesta este motivul pentru care trebuie schimbată legea. Schimbarea ar trebui să se producă în cel mai scurt timp posibil, șeful misiunii FMI declarând că îi este clar că nu se mai poate lucra în forma actuală.
Cât privește termenul de introducere a noii legi, Jeffrey Franks s-a arătat foarte îngrijorat că s-ar putea trage prea mult de timp cu elaborarea textului legislativ. Șeful delegației FMI consideră că aceasta lege trebuie gândită, discutată și elaborată cu toți cei implicați. În acest sens , Franks a facut apel la toți participanții la întâlnire, să se implice prin organizațiile pe care le reprezintă în procesul de elaborare a noii legi a Sănătății.
Afirmațiile lui Franks nu țin cont de decizia UDMR, care a fost luată ulterior discuțiilor. Liderii Uniunii au stabilit că nu vor accepta schimbarea legilor electorale și a Legii Sănătății, în acest an electoral. Doar ministrul Ritli are dreptul de a iniția, în guvern, procesul legislativ.
Misiunea FMI sau autoritățile nu au prezentat propria versiune despre discuțiile cu grupurile de interese din domeniul sanitar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu